Raed Arafat susţine că vaccinarea „nu înseamnă că îţi reiei normalitatea”.
„E posibil să fie unele întruniri internaţionale care să îţi spună „poţi să vii dacă eşti vaccinat”. E posibil, asta o să vedem. Ne aşteptăm să se întâmple şi asta. În România noi am zis că nu vom aplica astfel de discriminări şi nu vom aplica astfel de reguli, dar afară, mai ales în zone în care a fost acum strict să nu se ducă nimeni, s-a desfăşurat numai online, e posibil să se spună că nu poţi să vii decât dacă eşti vaccinat”, a precizat şeful DSU la Antena 3.
Raed Arafat a mai adăugat că aspectul cel mai important al vaccinării anti-COVID-19 este că nu se va mai ajunge la forme severe şi la sechele pulmonare.
Totodată, şeful DSU a mai spus că este posibil ca după sărbătorile de iarnă să se constate o nouă creştere semnificativă a cazurilor de COVID-19.
„Clar că după sărbători este posibil să avem din nou creştere, depinde această creştere cât este de mare şi de abruptă este, am mai spus şi în alte momente, nu e totuna să crească încet sau să crească controlabil, să se oprească la un platou mai mic sau să crească vertiginos şi să ajungem la un impact major pe sistemul sanitar, aşa cum am avut acum 2-3 săptămâni, mai ales la ATI”, a spus Arafat.
El a mai arătat că începutul vaccinării nu înseamnă că sfârşitul pandemiei şi intrarea în relaxare, fiind de aşteptat ca starea de alertă să fie prelungită din nou de către autorităţi.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/5/29/d77d28433cf295e93b5517d4774a1826.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/01/2b917da4bbc27f8226ba01442cef75ac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/01/e4ab03379313398ebd59d8536c76fbfb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/01/a488ae3829c936ce39990a12dcd8b320.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/01/3c2b1174ea22bdcd6051b951084d686a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/6/08/c6cfd95eb4f3d84168360108d3c07065.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/01/ee749be53d7909a7289d242e36307b58.jpg)