Rafinăria Lukoil le-a "livrat" ploieștenilor de 14 ori mai mult hidrogen sulfurat decât limita legală, apoi le-a mulțumit pe Facebook pentru înțelegere

Comentează
Rafinăria Lukoil Ploiești

Situație incredibilă la Ploiești. La 24 de ore de la o poluare masivă a aerului cu hidrogen sulfurat, poluare constatată și sancționată de Garda de Mediu Prahova, oficialii rafinăriei Lukoil, de unde a plecat poluarea, le mulțumesc locuitorilor pentru înțelegere. Serviciul de relații publice al rafinăriei a refuzat să răspundă oricărei întrebări adresate de Libertatea, cerând ca întrebările să fie transmise în scris.

Constatarea privind poluarea masivă a aerului din Ploiești au făcut-o mai întâi localnicii care, sufocați de mirosul greu, au sunat la dispeceratul primăriei, la prefectură, chiar și la ziarele locale ca să afle ce se întâmplă.

În urma acestei situații prefectura Prahova a cerut public, miercuri, Gărzii de Mediu Prahova să afle de unde a venit poluarea. Răspunsul a venit joi după amiază: rafinăria Petrotel Lukoil.

Garda de Mediu a constatat că stația de monitorizare care măsoară indicii de poluare în zona rafinăriei Petrotel Lukoil a înregistrat depășiri ale indicatorului H2S-hidrogen sulfurat timp de o jumătate de oră, miercuri dimineață în timpul transferului gazelor de la instalația Desulfurare Gaze și Recuperare Sulf de pe un coș de evacuare vechi pe unul nou.

„În timpul operației, pe o perioadă de aproximativ 30 minute, gazele au fost dirijate spre faclă. Din cauza condițiilor de dispersie, valoarea înregistrată a indicatorului H2S a fost de 218,04 ug/mc, față de valoarea limită admisă de 15ug/mc”, informează Garda de Mediu într-o adresă făcută publică joi după amiază de Prefectura Prahova.

În urma acestui incident, rafinăria a fost amendată cu 100.000 de lei.

Societatea a fost sancționată cu amendă, în valoare de 100.000 lei, conform Legii 278/2013 privind emisiile industriale.Garda de Mediu:

Libertatea a întrebat rafinăria ce măsuri fuseseră luate pentru a împiedica acest incident, dar și dacă își asumă poluarea masivă cu hidrogen sulfurat în cantitate de peste 14 ori mai mare decât valoarea admisă prin lege.

Daniela Dănulescu, de la compartimentul de relații cu publicul al rafinăriei, a refuzat să facă orice comentariu cu privire a situația constatată de Garda de Mediu Prahova.

„Punctul nostru de vedere l-am făcut public pe Facebook, dacă vreți vi-l trimit”, a răspuns Dănulescu.

Mai mult oficialul Lukoil a cerut să i se transmită pe e-mail „întrebări care nu incriminează”.

Mesajul de pe Facebook la care acesta face referire a fost publicat cu mai bine de 24 de ore înainte de constatările privind poluarea masivă și el prezintă investitorul rus drept un erou al economiei românești care a făcut „lucrări investiționale de aprox. 29 de milioane de dolari” și explică faptul că „datorită condițiilor de dispersie deficitare și creșterii hidrogenului sulfurat pe una din stațiile de monitorizare (zona Laguna), s-au impus anumite măsuri: Oprirea instalațiilor HPM, Cocsare și Cracare Catalitică”.

Cu alte cuvinte, s-a adunat hidrogenul sulfurat pentru că nu a bătut vântul.

În finalul explicației date ploieștenilor și locuitorilor din comunele învecinate pentru faptul că au fost gazați, Lukoil de mulțumește acestora pentru înțelegere.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
10:25
O femeie de 60 de ani a încercat doi ani să se angajeze și a trimis câte 20 de CV-uri pe lună: „Chiar și un robot m-a refuzat”
10:15
Fiica Adinei Buzatu s-a căsătorit cu Luca. Primele imagini cu Sara în rochie de mireasă
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!