Dogioiu a fost întrebată într-o conferință de presă la Palatul Victoria dacă Bolojan ia în calcul să îl demită pe Piedone de la șefia ANPC, instituție aflată în subordinea Guvernului României.

„Tot ce pot să vă spun este că acest guvern și premierul Ilie Bolojan sunt absolut dedicați ideii de anticorupție și integritate și că nicio persoană care nu își poate îndeplini funcția și nu îndeplinește condițiile pentru îndeplinirea ei nu va rămâne în funcție. În ce privește cazul menționat de dumneavoastră, urmează a se vedea care vor fi acțiunile procurorilor în perioada următoare. Cazul va fi analizat și premierul va lua o decizie”, a răspuns oficialul guvernamental.

Mai rămâne Piedone șef la ANPC după ancheta DNA? Răspunsul Guvernului condus de Ilie Bolojan
Ioana Dogioiu a fost numită purtător de cuvânt al Guvernului pe 7 iulie. Foto: Vlad Chirea / Libertatea

Piedone a fost plasat sub control judiciar marți, 22 iulie, cu interzicerea exercitării funcţiei, după ce a fost audiat la DNA într-un dosar în care este suspectat că a avertizat Hotelul Internațional din Sinaia că urmează un control, potrivit stenogramelor publicate de Libertatea.

Mai precis, DNA l-a acuzat de „folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații”.

La ieșirea din DNA, Piedone a spus că funcţia este „periodică şi trecătoare” şi a adăugat că „probabil azi se deschide şampania la marile retailuri, restaurante şi hoteluri”. Totodată, a negat acuzațiile DNA, potrivit cărora a anunțat hotelul din Sinaia înainte să vină inspectorii ANPC.

Cristian Popescu Piedone a fost numit președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor pe 7 februarie. De atunci, a făcut săptămânal, uneori aproape zilnic, controale la diverse locații comerciale, precum malluri, restaurante și hipermarketuri. În funcție de nereguli, Piedone a dat amenzi și a închis unitățile economice, fapt ce a atras nemulțumiri nu doar în mediul economic, ci și în mediul politic.

Cel mai mediatizat caz a fost cel din Parlament. Pe 13 martie, Piedone a descins la un restaurant din Camera Deputaților, pe care l-a închis după ce a găsit inclusiv gândaci.

Pe 21 martie, Piedone a pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate în primă instanță și nu va mai fi șeful ANPC dacă decizia rămâne definitivă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.