„Sute de oameni” au evacuat spitalul Al Shifa din Gaza, după ultimatumul armatei israeliene, pe care Israelul neagă că l-a dat

 17 comentarii
Arhiva foto

Armata israeliană a negat sâmbătă că le-a dat termen de o oră medicilor, pacienţilor şi persoanelor strămutate care se află în Al Shifa, cel mai mare spital din Fâșia Gaza, pentru a evacua spitalul, aşa cum a anunțat Ministerul Sănătăţii din Gaza. Potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, sute de oameni au fugit pe jos de la spital, dar în spital au mai rămas 120 de pacienți răniți alături de bebeluși născuți prematur. Spitalul este asediat de armata israeliană, care a lansat în ultimele zile mai multe atacuri lângă unitatea medicală.

Această relatare privind confruntările dintre Israel și Hamas s-a incheiat. Puteți citi în continuare, în format livetext aici: Război Israel-Hamas: OMS spune că spitalul Al-Shifa din Gaza a devenit o „zonă a morţii” şi lucrează la un plan de evacuare

23:0018-11-2023Hamas susține că 12.300 de oameni au murit în Fâșia Gaza de la începutul războiului

Ministerul Sănătății din Gaza, controlat de Hamas, susține că numărul morților în Fâșia Gaza a ajuns la 12.300 de când au început ostilitățile pe 7 octombrie.

Guvernul Hamas susține că printre morți se numără peste 5.000 de copii, alături de 3.300 de femei, iar alte 30.000 de persoane sunt rănite. Ministerul Sănătății a declarat anterior că nu mai poate da taxe exacte, deoarece luptele intense au împiedicat recuperarea cadavrelor.

Cifrele date publicității de gruparea Hamas nu pot fi verificate în mod independent și nu fac distincție între civili și teroriști și, de asemenea, nu fac diferența între cei uciși de atacurile aeriene israeliene și cei uciși în lansările eșuate de rachete palestiniene.

22:0018-11-2023OMS: Încercarea de a muta pacienții din spitalul Al Shifa e extrem de problematică

Încercarea de a muta mulţi pacienţi de la spitalul Al-Shifa ar fi „extrem de problematică", a declarat Margaret Harris, purtătoarea de cuvânt a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Vorbind la BBC, Margaret Harris a declarat că mulţi dintre pacienţii de la spital sunt „atât de grav bolnavi, atât de răniţi sau sunt bebeluşi atât de mici, încât nu-i poţi muta decât cu mijloace de transport reale, nu pe jos”.

Ea a continuat spunând că medicii de la Al-Shifa ştiau că mutarea pacienţilor nu va fi posibilă "decât dacă cineva pune la dispoziţie o ambulanţă de terapie intensivă".

„Vedem, de asemenea, în Gaza că disponibilitatea paturilor şi a serviciilor de spital continuă să se micşoreze exact în timp ce nevoia creşte la proporţii care ar fi imposibil de gestionat în cele mai normale circumstanţe", a spus ea.

21:0018-11-2023Negocierile pentru ostatici sunt blocate, susțin oficiali israelieni

Oficialii israelieni au precizat că negocierile pentru eliberarea ostaticilor ținuți în Gaza sunt în prezent blocate, informează The Times of Israel.

În comentariile preluate de toate principalele rețele de televiziune, care implică o scurgere coordonată, un oficial israelian susține că presiunea militară împinge Hamas să încheie un acord.

Rapoartele sugerează, de asemenea, că Israelul nu dorește să facă compromisuri cu privire la cererea sa de a elibera toți copiii deținuți în Gaza, precum și mamele lor.

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă că inima lui este alături de familiile celor aproximativ 240 de ostatici ținuți în Gaza.

Premierul israelian a precizat că există „o mulțime de rapoarte incorecte” despre înțelegerile iminente privind eliberarea ostaticilor, adăugând că „până acum nu există nicio înțelegere”.

19:4018-11-2023Protest masiv în Israel, unde se cere eliberarea tuturor ostaticilor

Membrii familiei celor ținuți ostatici în Gaza au fost însoțiți, sâmbătă, de zeci de mii de israelieni în cea de-a cincea zi a marșului lor de la Tel Aviv la Biroul Primului Ministru din Ierusalim.

Poliția nu a anunțat numărul protestatarilor care mărșăluiau spre Iersusalim, dar, potrivit canal 12, numărul acestora a fost de aproximativ 30.000.

În timp ce manifestanții au intrat în Ierusalim, ei au fost întâmpinați de locuitorii orașului care țineau în mână baloane galbene imprimate cu cuvintele „adu-i acasă”.

La încheierea protestului, familiile celor ținuți ostatici în Gaza urmau să se întâlnească cu ministrul cabinetului de război Benny Gantz și cu ministrul cabinetului Gadi Eisenkot.

Kobi Ben Ami, care are doi membri ai familiei reținuți în Gaza, a declarat că familiile îi implorau pe miniștri să se întâlnească cu ei și să le spună ce intenționează să facă pentru eliberarea ostaticilor.

Mulți dintre rudele celor deținuți în Gaza au spus că se simt abandonați de guvern, relatează The Times of Israel.

19:0018-11-2023Numărul soldaților israelieni care au murit în Gaza a ajuns la 56

Armata israeliană a anunțat, sâmbătă, că alți șase soldați au fost uciși în timpul luptelor din Fâșia Gaza, ceea ce ridică la 56 numărul morților în ofensiva terestră declanșată împotriva Hamas.

Este vorba despre un maior, un căpitan și trei sergenți, toți cu vârste cuprinse între 23 și 19 ani, relatează The Times of Israel.

De asemenea, a fost anunțat și decesul unui sergent paramedic, care a murit pe 7 noiembrie.

În plus, armata israeliană susține că încă opt soldați au fost răniți grav în timpul luptelor din Fâșia Gaza din ultimele zile.

17:4518-11-202350 de persoane au murit în urma unei lovituri israeliene asupra unei școli a ONU din Gaza, susține Ministerul Sănătăţii al Hamas

Ministerul Sănătăţii al Hamas a anunţat că cel puţin 50 de persoane au fost ucise sâmbătă într-o lovitură israeliană asupra unei şcoli care adăpostea strămutaţi într-o tabără de refugiaţi gestionată de ONU, în nordul Fâşiei Gaza, relatează AFP.

Această lovitură s-a produs „în zorii zilei, la şcoala al-Fakhoura", în tabăra de refugiaţi Jabaliya, a declarat pentru AFP un responsabil al ministerului.

În imaginile difuzate pe reţelele de socializare pot fi văzute cadavre, unele dintre acoperite de sânge, altele de praf, la etajele unei clădiri, unde au fost instalate saltele sub mesele la care învăţau elevii.

16:0018-11-2023Șase medici vor rămâne la spitalul Al-Shifa cu 120 de pacienți prea vulnerabili pentru a fi evacuați

Șase medici vor rămâne la spitalul Al-Shifa din Gaza pentru a avea grijă de 120 de pacienți care nu se pot deplasa din cauza condițiilor precare de sănătate, a declarat, sâmbătă, șeful de chirurgie plastică al instituției, , după ce alte cadre medicale au plecat în urma unui ordin de evacuare.

„Majoritatea personalului medical a plecat din spitalul Al-Shifa, deoarece armata de ocupație israeliană a ordonat tuturor să evacueze spitalul. Mulți pacienți nu pot părăsi spitalul deoarece se află în paturile de terapie intensivă sau în incubatoarele pentru copii”, a scris Ahmed El Mokhallalati pe X.

„Solicităm Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR) și Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) să ia măsuri pentru a proteja personalul medical și pacienții din spitalul Al-Shifa”, a adăugat Ahmed El Mokhallalati.

Armata israeliană a negat că a ordonat evacuarea spitalului.

11:4718-11-2023Ministerul Sănătății din Gaza spune că 120 de pacienți sunt încă la Al-Shifa

Ministerul Sănătăţii din Gaza, condusă de Hamas, spune că sute de oameni au fugit pe jos de la spitalul Al-Shifa în această dimineaţă, în urma ultimatumului armatei israeliene, pe care IDF neagă că l-a dat, potrivit agenţiei de ştiri AFP.

Potrivit ministerului, 120 de pacienți răniți sunt încă la spital, împreună cu un număr nespecificat de bebeluși prematuri.

Anterior, oficialii din domeniul sănătății au declarat pentru AFP că „450 de răniți și pacienți cu boli cronice” nu au putut fi mutați și un număr de personal medical va rămâne la spital pentru a-i îngriji.

11:4518-11-2023Mulți oameni au părăsit spitalul Al Shifa „purtând steaguri albe”, potrivit jurnaliștilor de acolo

Un jurnalist din spitalul Al-Shifa a relatat pentru BBC că el și mulți alții au părăsit spitalul, purtând steaguri albe, în urma ultimatumului armatei israeliene, pe care IDF neagă că l-a dat.

„Spitalul a fost evacuat cu excepția pacienților care nu se puteau mișca și a unui număr foarte mic de medici”, a spus jurnalistul Khader Al Zaanoun.

„Am ridicat mâinile și am purtat steaguri albe. Noaptea trecută a fost foarte dificilă. Sunetele exploziilor și focuri de armă erau înspăimântătoare. Buldozerele au făcut găuri uriașe în curtea spitalului și au măturat câteva clădiri”, a mai spus acesta.

11:0018-11-2023Israelul neagă că a ordonat evacuarea spitalului Al Shifa

Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) neagă că au ordonat ca spitalul Shifa din orașul Gaza să fie evacuat în termen de o oră, spunând că a răspuns doar solicitărilor directorului centrului medical care a cerut o cale de ieșire sigură pentru cei care doresc să plece, transmite Times of Israel.

„În această dimineață, IDF a acceptat solicitarea directorului Spitalului Shifa de a permite altor persoane din Gaza care se află în spital și vor să se evacueze să facă acest lucru pe calea sigură”, a spus IDF într-un comunicat.

„În niciun moment IDF nu a ordonat evacuarea pacienților sau a echipelor medicale și, de fapt, a propus ca orice cerere de evacuare medicală să fie facilitată de către IDF. Personalul medical va rămâne în spital pentru a sprijini pacienții care nu se pot evacua”, adaugă IDF.

10:2018-11-2023Israelul cere ca spitalul Al Shifa să fie evacuat în termen de o oră

Armata israeliană (IDF) a dat termen de o oră medicilor, pacienţilor şi persoanelor strămutate care se află în spitalul Al-Shifa, din nordul Fâşiei Gaza, să evacueze spitalul, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii din Gaza, transmit agenţiile internaţionale de presă.

„Armata de ocupaţie dă medicilor, pacienţilor şi strămutaţilor posibilitatea de a evacua spitalul Al Shifa din Gaza într-o oră”, a transmis ministerul, fără a oferi alte detalii.

08:2718-11-202326 de morți într-un atac israelian în sudul Gazei, spune presa palestiniană

Agenția de presă palestiniană Wafa relatează că 26 de persoane au fost ucise noaptea trecută într-un atac militar israelian asupra clădirilor din orașului Khan Younis, în sudul Gazei, transmite Times of Israel.

Wafa a mai scris că alți zeci de palestinian au fost răniți în lovitură.

07:2718-11-2023Cel puțin 5 morți într-un atac israelian asupra unei tabere de refugiaţi din Cisiordania

Semiluna Roşie Palestiniană a anunţat în noaptea de vineri spre sâmbătă că cel puțin cinci palestinieni au fost uciși şi alți doi răniți într-un atac israelian asupra unei clădiri din tabăra de refugiaţi Balata din Nablus, în Cisiordania ocupată, informează Reuters.

Armata israeliană nu a confirmat încă lovitura.

07:1918-11-2023Armata israeliană spune că va avansa oriunde se găsește Hamas

Purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare ale Israelului, Daniel Hagari, a declarat că trupele israeliene vor avansa oriunde se găsește Hamas, inclusiv în partea de sud a Fâșiei Gaza, transmite CNN.

În ultimele zile, au existat tot mai multe indicii că o ofensivă terestră în partea de sud a enclavei ar putea fi iminentă.

Liderii israelieni au declarat că partea de nord a Gazei, inclusiv orașul Gaza, este acum sub controlul Israelului. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a oferit puține informații despre planul său de operațiuni post-militare pentru Gaza.

23:5817-11-2023O nouă înregistrare video difuzată de Hamas pare să arate un ostatic israelian în Gaza

O nouă înregistrare video care pare să arate un ostatic israelian ținut captiv în Fâșia Gaza a fost publicat în mediul online, scrie CNN.

Postul american de televiziune notează că nu va publica detalii despre această înregistrare, care a apărut pe canalul de Telegram al Brigăzilor Al Qassam, aripa militară a Hamas.

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, a refuzat în cadrul conferinței de vineri seară să comenteze înregistrarea video, atunci când a fost întrebat despre aceasta.

Armata israeliană a transmis anterior în cursul zilei de vineri că a recuperat cadavrul unei ostatice israeliene, soldatul Noa Marciano, care avea 19 ani, în timpul unor căutări desfășurate în apropierea spitalului Al-Shifa din orașul Gaza - al doilea anunț de acest fel în ultimele 12 ore.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (17)
  • Avatar comentarii

    durban22 18.11.2023, 10:28

    Teroristii Hamas se vad incoltiti ,asa ca apeleaza la cele mai marsava metode de a scapa , inclusiv de a se amesteca ca refugiati in aceste tabere !!.

  • Avatar comentarii

    hurricane 18.11.2023, 10:57

    hamas e ca vulpea in vizuina incoltita de cainii vanatorului

  • Avatar comentarii

    Iulix10 18.11.2023, 11:22

    Nu cumva aleargă după iluzii armata Israeliană?

  • Avatar comentarii

    Claudea 18.11.2023, 12:09

    Pacat. Sa se opreasca o data aceste războaie.

  • Avatar comentarii

    Gabryella 18.11.2023, 12:49

    Unii se cred nemuritori .Cum sa trăiești cu atâția morți pe conștiința,atatea drame…?E inuman!

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!