Potrivit unui comunicat de presă dat de grupul parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor, Emil Boc "nu a adus nici o dovadă în sprijinul afirmaţiilor sale calomnioase referitoare la Tăriceanu, dar instanţa a apreciat că, pentru oamenii politici, libertatea de expresie echivalează cu libertatea de a spune neadevăruri", conform Agerpres.
"Voi face o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru ca aceasta să se pronunţe dacă dl Boc nu a depăşit, prin neadevărurile pe care le-a spus despre mine, limitele libertăţii de exprimare garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului', a declarat Tăriceanu, potrivit comunicatului de presă.
Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu-Tăriceanu l-a acţionat în instanţă pe premierul Emil Boc după ce acesta a formulat mai multe declaraţii în care l-a acuzat pe Tăriceanu de subminare a economiei naţionale prin încheierea acordului cu Sterling.
Potrivit documentelor depuse în instanţă, Emil Boc a declarat că Tăriceanu a încălcat legea şi a prejudiciat interesele României, premeditând "o afacere în favoarea unor grupuri de interese".
"Toate aceste afirmaţii grave sunt mincinoase. Ele aduc atingere reputaţiei mele, imaginii mele publice şi îmi produc un prejudiciu moral", a susţinut Tăriceanu, care a solicitat daune de 100.000 de lei. Judecătorii însă au fost de altă părere, dându-i ieri câştig de cauză actualului premier.