Mergi direct la conținut »
VIDEO. Reacţie dură a lui Klaus Iohannis, după raportul MCV: "Ţara arde şi doamna prim-ministru se ascunde în Arabia"
Politică Libertatea > Ştiri > Politică

VIDEO. Reacţie dură a lui Klaus Iohannis, după raportul MCV: „Ţara arde şi doamna prim-ministru se ascunde în Arabia”

Reacţie dură a preşedintelui Klaus Iohannis la adresa guvernului şi a coaliţiei PSD-ALDE, după raportul critic al MCV la adresa României: "România s-a întors acum 11 ani, acolo unde a fost înainte de aderarea la UE, iar Guvernul Dragnea-Dăncilă a şters cu buretele tot efortul depus în vederea aderării", a spus şeful statului. El a atacat-o şi pe Viorica Dăncilă: "Ţara arde şi doamna prim-ministru se ascunde în Arabia", a afirmat Iohannis.

De Valentina Postelnicu,

Preşedintele spune că atât în Rezoluţia PE cât şi în Raportul MCV apar cam aceleaşi lucruri: românii, majoritatea românilor, eu şi mulţi alţii, dorim să fim europeni, să construim o democraţie solidă, transparentă pentru români”.

„Din nefericire, acest accident al democraţiei, care este guvernarea Dragnea – Dăncilă, are cu totul alte idei şi încearcă să tragă ţara înapoi”, a declarat Iohannis la Palatul Cotroceni.

Potrivit acestuia, multiplele schimbări la legile justiţiei şi la codurile penale „au atras atenţia în modul cel mai negativ”.

„Aceste lucruri ne aduc deservicii majore şi trebuie să observăm că de exemplu Dragnea – ca să folosesc o expresie mai din Caragiale – şi dă-i şi luptă, şi dă-i şi luptă şi cară valize şi vorbeşte între uşi, în faţa uşii, în spatele uşii, se luptă, partea proastă este că se luptă cu România, în loc să se lupte pentru România”, a spus el.

Preşedintele s-a lansat într-un atac dur la adresa şefei Executivului: „Despre doamna prim ministru n-aş spune că se luptă ca să parafrazeze o vorbă din bătrâni: Ţara arde şi doamna prim ministru se ascunde în Arabia. Este îngrijorător, foarte îngrijorător şi aceste lucruri trebuie să ne dea foarte foarte mult de gândit”, a spus şeful statului.

El a adăugat că „singurul obiectiv al guvernului Dragnea – Dăncilă este să-l scape pe Dragnea de dosare”.

România a fost criticată dur de Comisia Europeană și raportul MCV pentru ultimele 12 luni a fost cel mai virulent din ultimii 10 ani.

Vicepreședintele Frans Timmermans a anunțat că țării noastre i s-au adăugat 8 cerințe suplimentare prin care România să-și dovedească dorința de a continua spre ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Close
Închide
  Close