Reacție românească din Cernăuți în urma votării noii legi a minorităților din Ucraina: Efectul va fi acela că limba română va fi tot mai puțin vorbită în Ucraina

 4 comentarii
Arhiva foto

Pe 13 decembrie 2022, Rada din Kiev a votat noua lege a minorităților naționale. Au fost 324 de voturi pentru, două abțineri și nici un vot împotrivă. Aurica Bojescu, specialistă în drept din Cernăuți, de etnie română, explică de ce noua lege „e departe de norma constituțională, în care învățământul în limba maternă este garantat de stat”.

Votată pe 13 decembrie, legea minorităților a fost înaintată pe 14 pentru promulgare președintelui Zelenski, care nu a analizat-o încă.

Aurica Bojescu este președinta Centrului Bucovinean Independent de Cercetări Actuale din Cernăuți. Ea este unul dintre specialiștii care în 1996 a participat la conceperea Constituției Ucrainei. Această constituție prevede că „Statul garantează învățământul în limba maternă tuturor minorităților”.

Într-un dialog cu Libertatea, Bojescu spune că noua lege a minorităților, adoptată de Rada de stat din Kiev acum câteva zile, nu respectă Constituția.

Principalele probleme și consecințe, din perspectiva reprezentanților minorității românești din Ucraina sunt:

  • În noua lege, ca bază s-a luat tot legea din 2017, care nu permitea copiilor de diverse etnii să studieze integral materiile în limbile lor (mai puțin limbă și literatură ucraineană), deși până în 2017 se putea.
  • Se păstrează ideea de „cote lingvistice în educație”: tot mai multe discipline învățate în limba ucraineană obligatoriu și tot mai puține în limba maternă.
  • Efectul va fi acela că limba română va fi tot mai puțin vorbită în Ucraina.

„Trebuie să revenim la normele constituționale”

„Avem o poziție comună a Uniunii Interregionale «Comunitatea Românească din Ucraina», care reunește mai multe organizații nonguvernamentale inclusiv Centrul Bucovinean Independent de Cercetări Actuale, de a susține doar acele proiecte de legi care nu duc la restrângerea conținutului și domeniului de aplicare a drepturilor și libertăților existente la momentul adoptării Constituției Ucrainei din 1996 (art. 22)”, a explicat Bojescu pentru ziar.

Am avut întotdeauna aceeași abordare la toate întâlnirile: în Ucraina există și minorități tradiționale autohtone, care viețuiesc în locurile unde s-au format ca popor, dar au rămas ca segmente ale statelor naționale pe teritoriul actual al Ucrainei fără a-și schimba locul de trai. Aurica Bojescu:

Noua lege a minorităților, adoptată recent, spune Bojescu, nu respectă Constituția. „Nu ne ajută la nimic acești pași mici făcuți în întâmpinarea noastră, dacă nu este rezolvată problema de bază a minorităților - revenirea la dreptul constituțional de a avea un învățământ public integral în limba maternă”, a explicat ea.

„Din punctul nostru de vedere, la elaborarea și adoptarea noilor legi sau amendamentelor la legile în vigoare, se interzice restrângerea conținutului și volumul drepturilor și libertăților minorităților naționale existente la momentul adoptării Constituției Ucrainei. Primează Legea Fundamentală, și nu celelalte”, a mai spus experta în drept.

„Trebuie să revenim la normele constituționale, în care învățământul în limba maternă este garantat de stat”, a conchis Aurica Bojescu.

***

Puteți citiți și analiza lui Marin Gherman, jurnalist de origine română, care a lucrat în Ucraina și la începutul războiului s-a refugiat în România împreună cu familia: „Noua lege a minorităților naționale din Ucraina, o dezamăgire pentru comunitatea românească. Problema educației în limba maternă, nerezolvată”.

Legea în limba ucraineană, pe site-ul Radei din Kiev.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    mvm1955 22.12.2022, 13:45

    Nici o problema , in Romania ucrainienii refugiati au mai multe drepturi decat romanii , ajutati mult prea mult !!!! Si pt ce ????? Klauss , ne poti spune ???? Uite , asta-i urmarea !!!!!

  • Avatar comentarii

    dante69 22.12.2022, 14:16

    Pentru mine e încă un eșec al diplomației române condusă de un președinte inabil. Problema drepturilor minorității române trebuia să fie parte din negocierile sprijinului sub diverse forme acordat firesc Ucrainei. Nu se poate sa ratezi toate marile teme de politică externă și să fluieri nevinovat de fiecare dată când cineva te arata cu degetul. Sa ne mai miram că e privită cu invidie Ungaria lui Orban ?

  • Avatar comentarii

    cobra 22.12.2022, 15:26

    In schimb, se va vorbi liber limba ukrainiana in Romania - dorinta lui iohanis!!!

  • Avatar comentarii

    cobra 22.12.2022, 15:37

    iohanis a mai bifat inca o realizare din lunga lista a obiectivelor de distrugere a natie romane!!!

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală