Rechizitele de clasa întâi, de 6 ori mai scumpe decât alocaţia copilului

Comentează
Arhiva foto

Alocaţia unui copil de 7 ani este de 84 de lei. Pentru a intra înclasa I, el are nevoie de rechizite şcolare în valoare de 510 lei (minim), după un test al pieţei făcut de Libertatea. Asta înseamnă că începutul de viaţă şcolară a unui copil nu poate fi acoperit cu mai puţin de 6 alocaţii.

Am comparat preţurile produselor de papetărie, pentru rechizite şcolare, în două tipuri de magazine, respectiv Dragonul Roşu şi un hypermarket. Surprinzător, deşi mai sunt două zile până la începutul anului şcolar, au fost produse pe care nu le-am găsit, deşi ele nu trebuie să lipsească din ghiozdanul unui elev de clasa I.

De asemenea, multe din produsele căutate nu se găseu decât la set în Dragonul Roşu. Astfel, stilourile se vând aici la set a câte 24 de bucăţi, iar pixurile la seturi a câte 50 de bucăţi. La fel, treningurile şi încălţămitea sport pentru copii se vând la Dragonul Roşu la seturi de câte 30 de bucăţi.

”Sinceră să fiu, m-a cam speriat. Suntem în clasa I. Anul trecut a fost un pic mai uşor, pentru că s-a ocupat şcoala de achiziţionare. Acum m-au cam lovit cu lista. Ideea e că nu prea ştiu după ce să mă uit. Nu ştiu la ce sumă o să ajung, de abia am încercuit primele trei poziţii din listă. Într-un final, nu ştiu, probabil o să ajung undeva la 1.000 de lei, cam aşa. Manualele nu sunt prinse în lista asta, probabil că urmează, că va comanda şcoala”, a povestit o mămică în timp ce căuta pe rafturi obiectele de pe o listă de cumpărături lungă de trei pagini.

Arhiva foto

Prețurile rechizitelor reflectă calitatea

Preţurile ghiozdanelor pentru clasa I variază pe piaţă de la 60 de lei la 200 de lei. Diferenţa de bani reflectă calitatea acestora.

”Mie preţurile la ghiozdane mi se par exagerate, sincer. Aş da până în 50 de lei. Cele cu personaje sunt de la 80 de lei până la 300 de lei. Ce plătesc? Desenul de pe el?”, spune o femeie care analizează un penar echipat, de 37,99 lei, pe care spune că îl preferă, pentru că este mai avantajos.

Un tată al cărui fiu începe clasa a şasea povesteşte că a cumpărat deja ghiozdanul, pe care a cheltuit în jur de 50 de lei, şi că şi-a lăsat copilul să aleagă, dar l-a sfătuit să nu se orienteze la unul scump, pentru că oricum îl va rupe. El anticipează că va cheltui 500 de lei înainte de şedinţa cu părinţii.

”Mai bine îi dau rucsacul meu de muncă. Cum să dai 150 de lei pe un ghiozdan?”, îi spune un alt bărbat soţiei lui, care analizează ghiozdane cu personaje din filme animate.

Una peste alta, preţul rechizitelor unui copil care îşi începe viaţa şcolară este de şase ori mai mare decât alocaţia pe care o primeşte el lunar şi se poate pune întrebarea dacă nu ar fi oportun ca valoarea alocaţiilor în cazul elevilor să fie corelată cu preţul rechizitelor de început de an şcolar.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
MONDEN
Alin Alexuc Ciurariu la Asia Express 2026, emisiune difuzată de Antena 1
7 sept.
Cine este Alin Alexuc Ciurariu de la Asia Express 2026. Face echipă cu Gabi Torje la Antena 1
Gabriela Cristea | Foto: Instagram
7 sept.
Decizia luată de Gabriela Cristea după ce a slăbit peste 30 de kilograme: „Am avut probleme mari. Mi-am făcut analize”
POLITIC
Sala de ședințe a CSAT, Nicușor Dan stă în centrul ei, la un pupitru
7 sept.
Buget record de 5% din PIB pentru Apărare și achiziții prin programul SAFE. Ce a decis CSAT după o ședință de 3 ore
Alexandru Nazare și Maria Mihali într-un selfie, în fața unei biserici
7 sept.
Alexandru Nazare se căsătorește cu o cântăreață de muzică populară din Maramureș. Cine e Maria Mihali
Ultimele știri
7 sept.
Un reactor configurat pentru producția de arme nucleare a fost descoperit în Siria
7 sept.
Cum arată cea mai scumpă casă abandonată din Balcani: costă 5.000.000 de euro, dar imaginile sunt dezolante
7 sept.
Donald Trump a redesenat harta Americii. Canada, Mexic și Groenlanda apar redenumite și anexate într-o imagine postată pe Truth Social
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
TRENDING
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
7 sept.
Cât vor plăti 1.200.000 de români pentru curent la Hidroelectrica, din octombrie: cea mai ieftină energie se scumpește
7 sept.
Val de aer tropical în România, apoi răcire cu ploi și vijelii. Prognoza meteo ANM pentru perioada 7-20 septembrie 2026
7 sept.
Horoscop 8 septembrie 2026. Berbecii au șansa de a înțelege care dintre relațiile din mediul de la serviciu contează și ar trebui să fie protejate
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un avion de pasageri care zboară printre arțarii de toamnă din pădure. Vedere de jos
7 sept.
Destinațiile preferate de români pentru ultima vacanță din lunile calde din 2026. Spania detronează Italia în topul căutărilor
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție - Imagine cu o tânără fericită, îmbrăcată cu haine groase, și viruşi stilizaţi pe fundal galben, în jurul ei, sugerând conceptul de imunitate puternică
7 sept.
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție
Rareș Năstase
7 sept.
„Acolo unde nu ajunge brațul legii, e mai bine să taci!” Rareș Năstase lansează un thriller tulburător inspirat din cazurile reale anchetate la „România, te iubesc!”
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
default
24 aug.
Confort și siguranță în avion. Ce încălțăminte să nu porți când călătorești
De ce face frigiderul gheață. Sursă foto: Shutterstock
27 aug.
De ce face frigiderul gheață
Un colaj cu un castel restaurat
7 sept.
Castelul Mikó din Olteni, Covasna, replica transilvăneană a Palatului Élysée din Paris, restaurat și redat circuitului turistic cu ajutorul fondurilor europene
Arhiva foto
7 sept.
Ce spune Nicușor Dan despre bursele sociale și programul Masa Caldă: „Putem să tăiem din multe alte locuri”
Un polițist cu vestă antiglonț, în timp ce încearcă să deschidă ușa unei mașini de Poliție
7 sept.
Moldoveanul căutat de polițiști după ce ar fi abandonat o mașină furată din Bulgaria, prins la Catane
Un avion Wizz Air, în timp ce decolează de pe aeroportul Otopeni
7 sept.
Concedieri colective la Wizz Air: peste 170 de salariați din bazele de la București, Iași, Cluj și Craiova ar urma să fie afectați - surse
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?