Debutul Reels, care va fi integrată în aplicația Instagram, a avut loc la câteva zile de când Microsoft a anunţat că negociază preluarea operaţiunilor americane al platformei TikTok, de la compania chineză ByteDance.

Lansarea mărește concurenţa dintre Facebook, cea care deține Instagram, şi TikTok, fiecare dintre aceste companii considerând că cealaltă reprezintă o ameninţare. Ambele companii vor să atragă adolescenţii americani, dintre care mulţi au migrat în ultimii doi ani către TikTok.

La fel ca în cazul TikTok, utilizatorii Reels pot înregistra cu dispozitivele mobile filme scurte, prietenoase, iar apoi să adauge efecte speciale şi de sunet, extrase dintr-o bibliotecă de muzică.

Aceste similitudini l-au făcut pe directorul general al TikTok, Kevin Mayer, să afirme că Reels este “o copie” care ar putea afecta baza enormă de utilizatori ai Instagram, după ce “o altă copie, Lasso, a eşuat rapid”.

Facebook a fost supusă unor acuzaţii similare într-o audiere care a avut loc în Congresul SUA săptămâna trecută, parlamentarii sugerând că Facebook a copiat rivali precum Snapchat din motive de concurenţă.

În România, aplicația Reels nu este încă disponibilă, însă se așteaptă ca Instagram să-și extindă piața.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghe a durat mai mult decât s-a crezut. Filmarea cu camerele de supraveghere, apare și un al patrulea participant la conflict
GSP.RO
Bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghe a durat mai mult decât s-a crezut. Filmarea cu camerele de supraveghere, apare și un al patrulea participant la conflict
Camilla L-A PĂRĂSIT pe Charles! SCANDAL URIAŞ în Familia Regală, Regina consoartă nu a mai rezistat
Playtech.ro
Camilla L-A PĂRĂSIT pe Charles! SCANDAL URIAŞ în Familia Regală, Regina consoartă nu a mai rezistat
O tânără și-a tatuat chipul Anamariei Prodan pe picior. Cum a reacționat impresara
Viva.ro
O tânără și-a tatuat chipul Anamariei Prodan pe picior. Cum a reacționat impresara
Fructul cu care Valeriu a dat lovitura. Are cea mai mare plantație din Europa de Est şi vinde ''ginsengul românesc'' inclusiv la arabi
Observatornews.ro
Fructul cu care Valeriu a dat lovitura. Are cea mai mare plantație din Europa de Est şi vinde ''ginsengul românesc'' inclusiv la arabi
Turcia a făcut anunțul la care nu s-a așteptat nimeni
Știrileprotv.ro
Turcia a făcut anunțul la care nu s-a așteptat nimeni
Florin Piersic, uimitor la Sinteza Zilei. Mihai Gâdea a izbucnit în râs: ”Îmi pare rău, am venit cu o veste tristă”
FANATIK.RO
Florin Piersic, uimitor la Sinteza Zilei. Mihai Gâdea a izbucnit în râs: ”Îmi pare rău, am venit cu o veste tristă”
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Horoscop 29 septembrie 2022. Berbecii vor simți nevoia să fie mai calmi, mai eleganți și mai delicați în gesturi și în alegerea cuvintelor
HOROSCOP
Horoscop 29 septembrie 2022. Berbecii vor simți nevoia să fie mai calmi, mai eleganți și mai delicați în gesturi și în alegerea cuvintelor
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?
PUBLICITATE
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?