Istoria se repetă şi anul acesta pentru elevii care au ajuns acum în clasa a III-a. După ce, în clasele pregătitoare, I şi a II-a, cărţile realizate după noua programă au fost tipărite şi distribuite cu mult după începerea anului şcolar, acum, vor începe să le primească cel mai devreme în luna martie.
“Rezervă” au doar la Limba engleză, Limba franceză, Religie şi Arte vizuale, care au fost gata în septembrie 2015. Celelalte… sunt puţin “în aer”.
Ofertele n-au fost evaluate
“După a doua evaluare, decisă de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) în urma contestaţiilor depuse de edituri, manualele de Limba şi literatura română şi Muzică şi mişcare sunt în curs de aprobare prin ordin al ministrului educaţiei. Imediat după aprobarea lor vor fi disponibile pe internet, apoi, în cel mai scurt timp, vor fi distribuite în şcoli. Pentru Matematică, Ştiinţe ale naturii şi Educaţie civică a fost deja finalizată a treia evaluare. Urmează procedurile de achiziţiedistribuire”, ne-au precizat reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei.
În traducere liberă, copiii care ar fi trebuit să fie primii care studiază după programe moderne, fără limbaj de lemn şi tehnici învechite, vor învăţa forţat şi anul acesta (în parte) după cărţile moştenite de la colegii din anii mai mari. Iar veştile proaste nu se termină aici…
Ministerul Educaţiei ar fi trebuit să deschidă ieri ofertele editurilor pentru manualele de clasa a patra, însă termenul a fost decalat cu aproape o lună, până pe 9 februarie.

Urmărește-ne pe Google News
Zmărăndescu, gest radical față de fiul său: „Vi se pare normal? A avut nesimțirea să posteze asta!”
GSP.RO
Zmărăndescu, gest radical față de fiul său: „Vi se pare normal? A avut nesimțirea să posteze asta!”
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Virgil a plătit 250.000 de euro pe o casă, iar când a fost gata s-a trezit sub umbra unui bloc nou, de 6 etaje
Observatornews.ro
Virgil a plătit 250.000 de euro pe o casă, iar când a fost gata s-a trezit sub umbra unui bloc nou, de 6 etaje
Horoscop 17 mai 2022. Vărsătorii au suficiente informații pentru a lua cele mai bune decizii, dar cu un pic de considerație
HOROSCOP
Horoscop 17 mai 2022. Vărsătorii au suficiente informații pentru a lua cele mai bune decizii, dar cu un pic de considerație
Floyd Mayweather, dezvăluiri fără rețineri: „Nu fac sex pe gratis! Fie o plătesc eu, fie mă plătește ea pe mine!”
Știrileprotv.ro
Floyd Mayweather, dezvăluiri fără rețineri: „Nu fac sex pe gratis! Fie o plătesc eu, fie mă plătește ea pe mine!”
Putin, trădat din interior! Informaţia de ultimă oră apărută în Rusia fără acordul preşedintelui. Ce s-a aflat
Orangesport.ro
Putin, trădat din interior! Informaţia de ultimă oră apărută în Rusia fără acordul preşedintelui. Ce s-a aflat
TEST: Dinții cățelului tău pot avea probleme. Verifică dacă știi cum să ai grijă de dinții patrupedului tău
PUBLICITATE
TEST: Dinții cățelului tău pot avea probleme. Verifică dacă știi cum să ai grijă de dinții patrupedului tău