„Din nefericire, întreruperi mai severe şi mai lungi vor fi aplicate în zilele următoare”, a anunţat departamentul regional DTEK. „Sistemul energetic al ţării a suferit noi pagube”, a precizat operatorul, vorbind despre „un deficit la nivelul a 30% din consumul pentru Kiev”.

De mai bine de două săptămâni, Rusia şi-a înmulţit atacurile împotriva infrastructurii de energie a Ucrainei, ceea ce a provocat distrugerea a cel puţin o treime din capacităţi.

În consecinţă şi pentru a evita ca întreaga reţea de distribuţie să se congestioneze, zilnic sunt impuse tăieri de electricitate de câteva ore în numeroase regiuni, mai ales la Kiev.

În urma loviturilor din noaptea de miercuri spre joi, întreruperile programate la Kiev şi în regiunea sa vor dura „5-6 ore”, faţă de 4 ore prevăzute anticipat până acum, a anunțat directorul executiv al grupului DTEK, Dmitro Saharuk.

Un nou program de întreruperi va fi dezvăluit în zilele următoare, a precizat Saharuk. „Previn că nu va fi plăcut pentru că numărul de ore în care va trebui să rămânem fără electricitate va trebui crescut. Din nefericire, nu există altă soluţie până la repararea infrastructurilor”, a adăugat el.

Rețeaua de electricitate a Kievului funcționează în „regim de urgență”

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Primarul Kievului a anunțat vineri că rețeaua electrică a capitalei ucrainene funcționează în „regim de urgență”, iar livrările de electricitate au scăzut până la jumătate față de nivelurile de dinainte de război, potrivit Al Jazeera.

„Din cauza unui deficit semnificativ de energie electrică, care a crescut de la 20 la 50 la sută, sistemul de alimentare cu energie al orașului funcționează în regim de urgență”, a scris primarul Vitali Klitschko, pe Telegram.

În același mesaj, Klitschko a confirmat informațiile oferite de guvernatorul regional și de Ukrenergo, compania energetică de stat, potrivit cărora Kievul și regiunea înconjurătoare vor fi afectate de pene de curent în zilele următoare.

Primarul Kievului și-a exprimat speranța că angajații Ukrenergo vor restabili fluxul de electricitate la nivelul obișnuit „în două-trei săptămâni, cu excepția unor circumstanțe independente de voința lor”.

Joi, guvernatorul regiunii Kiev, Oleksii Kuleba, a chemat populaţia locală să se pregătească pentru „întreruperi de electricitate de urgenţă pe termen nedeterminat” şi să „consume curent cu moderaţie”. „Situaţia rămâne tensionată şi este, din nefericire, prea devreme pentru a vorbi despre o stabilizare a sistemului”, a scris el vineri, pe Telegram.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI