Regretaul Vasile Ianul, într-un interviu din 2002: ”N-am fost Carlos Șacalul, n-am făcut genocid”

Comentează
Arhiva foto

Libertatea vă prezintă 10 lucruri neștiute despre regretatul om de fotbal

”N-am fost Carloș Șacalul, n-am făcut genocid”

1. Deși a făcut pucărie de două ori, din cauza gestiunii frauduloase la Dinamo, nu s-a considerat nici o clipă vinovat. Într-un interviu acordat jurnalistului ieşean Dan M. Brezuleanu în 2002, după ce fusese eliberat, Ianul se autocaracteriza plastic: ”Eu n-am fost Carlos Şacalul, nici genocid n-am făcut! Aveau nevoie de exemple de corupţie. Dar, nu-i nimic, am fost şi la piramida lui Keops, si la Jilava...”

 

”Vreau să mă spovedesc acasă, la Năsăud, cu copacii”

2. Aproape ireal, Ianul îşi prevestea sfârşitul acum un deceniu: ”Vreau să mă spovedesc cu copacii! Mi-e dor de mine, de Năsăud, de locurile unde m-am născut. Am plecat de la 14 ani. Am fost popă de ţară, la Năsăud, ”mitropolit” de Iaşi şi ”patriarh” al României în domeniul fotbalului. De la opinci am ajuns în Bucureşti, asta era pohta ce-am pohtit!”.

 

A inventat ”cooperativa” din fotbal

3. E omul de fotbal care a inventat termenul de cooperativă pentru blaturile și practicile necurate din fotbal: ”De când am botezat aşa practicile din fotbal, blaturile între mai multe echipe, aşa le-a rămas numele până azi! Dar metodele aplicate acum de preşedinţii de club sunt degradante. Nu mai există domni în fotbal, ci numai ciobani!”.

 

Fotbalist, arbitru, președinte. Avea și carnet de antrenor!

4. Ianul a fost fundaş central la Poli Iaşi (1966-1974), aapoi arbitru (1975- 1981), şi preşedinte la Iaşi (1981-1985). În 1991, a fost promovat şeful secţiei de fotbal la Dinamo, iar între 1992 şi 1994 a fost preşedintele al ”cânilor”. Din cauza gestiunii frauduloase, a fost de două ori arestat preventiv (20 noiembrie - 30 noiembrie 1998, 12 mai 1999 - 11 ianuarie 2002) şi a fost condamnat la 12 ani, ulterior pedeapsa fiind anulată deoarece a intervenit prescripţia). Totuşi, Ianul a fost obligat să plătească 700.000 $, cu dobânda la zi de la 29 octombrie 1993 până la plata efectivă. A mai fost acuzat că şi-a însuşit 447.000 $ când au fost cumpărate drepturile tv a partidelor jucate de Dinamo în cupele europene.

 

La un pas să-și piardă vederea

5. Cât timp a fost încarcerat, Ianul a fost la un pas să-şi piardă vederea. În 2010, însă, afirma că, ăn afară de kilogramele în plus, e sănătos tun şi se gândea şă-şi scrie memoriile: ”Am multe de povestit, ba mai am şi unele casete. În continuare am oameni care mă ajută, doar nu credeţi că am plecat întâmplător exact înainte de Revoluţie cu delegaţia lui Dinamo în Cipru... că altfel, ieşea măcel”.

 

A vrut să-și doneze un rinichi pentru un transfer

6. Într-un interviu acordat revistei VIP, Ianul se lăuda că are trei rinichi! Pe al treilea era dispus să-l scoată, să-l vândă, iar cu banii rezultaţi să-l cumpere pentru Dinamo pe Iulian Chiriţă, vedeta celor de la Rapid în acea perioadă.

 

Taxiul de 10.000 $

7. Se spune că ar fi luat un taxi de la Marsilia spre Geneva, oferindu-i şoferului 10.000 $! De asemenea, se povesteşte că i-ar fi trimis lui Dorinel Munteanu 20.000 $, deşi acesta era jucătorul lui Inter Sibiu. Anul următor, ”Munti” semna cu Dinamo!

 

A adus rugby-ul mare la Iaşi

8. A adus naţionala de rugby a Irlandei în România: ”Au fost în turneu în Moldova, in 1983, pentru prima dată în istoria României. Irlanda era o forţa, era câştigatoarea Turneului celor 5 naţiuni. Marele Meddox, cel mai mare impresar din rugby, mi-a spus că am fost la înalţime”.

 

A regizat primul protest în fotbal

9. A fost primul care a făcut grevă în fotbal: ”Nu erau rezolvate problemele cu repartiţia caselor. Am fost chemat la partid şi mi-au promis 20.000 de lei şi un apartament numai să stau liniştit. N-am vrut. Eu am vrut să se rezolve mai întâi problemele jucătorilor”.

Cum l-a ratat pe Litmanen

10. În 1992, Ianul l-la vrut la Dinamo pe finlandezul Jari Litmanen, care era la MyPA, transferul neperfectându-se din cauza lui Giovani Becali, care a considerat că suma de 120.000 $ ar fi fost mult prea mare pentru valoarea jucătorului. Litmanen a fost luat de Ajax!

 

 

DECLARAŢII

”N-am iubit Dinamo, Iaşiul l-am iubit! Acolo m-am născut jucător de Divizia A, am fost fost ministrul apărării şi pivotul moral, acolo am ”murit” jucător de Divizia A”.

”N-am pus deoparte bani, că, dacă voiam, stăteam cu fundul pe ei. M-am rugat la Dumnezeu să am şi să pot da şi la alţii” - Vasile Ianul

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
14:54
Ungaria expulzează zece diplomați ruși. Cum a răspuns ministerul de externe din Rusia
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!