Mario Iorgulescu scapă de acuzația de omor. Judecătorii au schimbat încadrarea faptei și poate primi o pedeapsă mai mică

 24 comentarii
Arhiva foto

Primul termen din dosarul în care fiul lui Gino Iorgulescu este rejudecat pentru omor a fost programat pentru vineri, 11 octombrie, la Curtea de Apel Bucureşti. Libertatea relatează, în timp real, ce se întâmplă în sala de judecată.

UPDATE Ora 14.00: Completul care va da noua sentință în dosarul lui Mario Iorgulescu este format din judecătorii Octavian Ionel Grozavu (președinte complet) și Ana Elena Dobre. Termenul de azi a început cu o întârziere de o ora, din cauza faptului că ședințele din celelalte dosare aflate pe rol s-au prelungit. Avocatul Virgil Boglea anunță că pe 9 octombrie Curtea de Apel din Milano a respins, pentru a patra oară, extrădarea în România a fiului președintelui LPF.

Avocatul depune la dosar documentele medicale care au stat la baza luării acestei decizii. El cere amânarea procesului, până când judecărorii din Italia vor motiiva respingerea deciziei de extrădare. Procurorul de ședință anunță că se opune cererii de amânare. El spune că nu are relevanță în acest proces faptul că a fost respinsă extrădarea lui Mario Iorgulescu. Dupa deliberari, instanta anunta ca respinge cererea de amanare. După deliberări, instanța anunță că respinge cererea de amânare.

Președintele completului cere să fie pusă în discuție schimarea încadrării juridice, din omor în ucidere din culpă. Avocatul lui Iorgulescu cere un nou termen, pentru a pregăti concluziile pe schimbarea de încadrare.

Judecătorul se miră: „e motivul pentru care chiar dvs. ați formulat recurs în casație, și acum nu sunteți pregătit?". Avocatul Boglea spune că s-ar impune amânarea și pentru că Mario Iorgulescu ar trebui citat în noua clinică în care se află, una din Milano.

Instanța respinge cererea de amânare pentru pregătirea concluziilor pe schimbarea încadrării. Avocații pun concluzi pe schimbarea de încadrare juridică. Apărătorul familiei Vicol cere ca Iorgulescu să fie acuzat de omor, savârșit cu intenție indirectă.

Uciderea din culpă, în cazul unui accident rutier produs prin incălcarea regulilor de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani, în vreme ce, pentru omor, pedeapsa prevăzută de lege e între 10 și 20 de ani de închisoare.

Avocatul Boglea cere ca Mario Iorgulescu să fie judecat pentru ucidere din culpă. Acesta, spune avocatul, a tras stânga de volan și a intrat în scuar, provocând accidentul, doar pentru a evita impactul cu o altă mașina, condusă de o femeie ce nu a fost identificată de anchetatori. Apărătorul lui Iorgulecu jr cere instanței să țină cont de jurisprudența națională. El susține că există mari deosebiri între cazul de față și cele în care alți șoferi care au produs accidente mortale au fost condamnați pentru omor.

După deliberare, instanța anunță că Mario Iorgulescu va fi judecat pentru infracțiunea de ucidere din culpă, având în vedere dispozițiile deciziei ICCJ.

Știrea inițială: În noaptea de 7/8 septembrie 2019, aflat sub influența drogurilor și a alcoolului, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal din România a urcat la volanul unui bolid de lux şi, cu 143 km/h, a intrat pe contrasens, izbind frontal maşina condusă de Daniel Vicol, care a murit pe loc.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv pe Mario Iorgulescu, în octombrie anul trecut, la 13 ani şi 8 luni de închisoare, Dar în vara acestui an, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis anularea deciziei de condamnare.

Imediat după accident, Mario Iorgulescu a fost dus de familie în Italia, cu ajutorul medicilor de la Spitalul Elias, iar în cinci ani, câţi au trecut de atunci, autorităţile române n-au reuşit să obţină extrădarea lui.

De ce i-a fost anulată condamnarea la închisoare

În noiembrie anul trecut, în timp ce la Milano se judeca a treia cerere de extrădare a lui Mario Iorgulescu în România, el a formulat, prin avocaţi, o cerere de recurs în casație împotriva deciziei de condamnare.

Iar pe 20 iunie anul acesta, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a dat câştig de cauză şi, cu majoritate, a decis anularea deciziei de condamnare și trimiterea dosarului la Curtea de Apel București, pentru rejudecare. Singurul argument al instanţei a fost că Iorgulescu jr nu trebuia judecat pentru omor, căci „situaţia, de fapt, relevă un accident rutier”.

„Un eveniment este, în sine, fortuit, şi nu voit, are caracter imprevizibil. «Acţiunea» autorului (conducătorul auto) este asupra autovehiculului, acesta acţionând sistemul de accelerare a vitezei peste limita legală, cu consecinţa intrării în coliziune frontală cu autoturismul condus de victima căreia i-a cauzat decesul, elemente, de fapt, ce au valenţele unei fapte care, din punct de vedere obiectiv şi subiectiv, se încadrează în infracţiunea de ucidere din culpă”, au explicat judecătoarele Lia Savonea şi Adriana Ispas în motivarea deciziei lor.

Al treilea judecător din complet, Dan Andrei Ene, le contrazice şi spune, în opinia sa separată, că „instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis”, iar „acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei”, deci, prin urmare, „se impunea respingerea, ca nefondat, a recursului în casație”.

Pe de altă parte, explică judecătorul, „circumstanțele concrete ale comiterii infracțiunii, atitudinea recurentului (Mario Iorgulescu - n.r.), care, având atât o îmbibație alcoolică extrem de mare în sânge, cât și fiind sub influența drogurilor, a ales să conducă un autoturism cu o viteză excesivă, cu încălcarea regulilor de circulație în mod flagrant și fără a schița cel mai mic gest pentru a încerca să evite un pericol evident, recurentul călcând pedala de accelerație la maximum până în momentul impactului cu autoturismul victimei, relevă cu certitudine existența intenției indirecte în săvârșirea infracțiunii de omor”.

Ce a făcut Iorgulescu înainte de accidentul mortal

În ziua de 7 septembrie 2019, Mario Iorgulescu, care avea 24 de ani, a mers la o petrecere în satul Gulia, de lângă Bucureşti. Aici, el a stat la grătar, a băut vin şi a jucat poker, povestesc martorii audiaţi de procurori.

În jurul orelor 23:00, Iorgulescu jr a aflat că prietena lui, cu care se certase cu o zi în urmă, se distra într-un club din Parcul Herăstrău. Nervos, a sunat-o şi a început să se certe cu ea, iar fata i l-a dat la telefon şi pe Alexandru Pițurcă, aflat şi el în acel club. „A început să țipe, pentru că era foarte gelos. Am încercat să îl calmez, el mi-a zis să nu mă bag, iar în momentul acela, i-am dat telefonul înapoi iubitei. El spunea că vrea să vină în club după iubita lui”, a declarat Piţurcă jr., audiat ca martor la proces.

În jurul orei 3:00, Mario Iorgulescu s-a urcat la volanul mașinii primite cadou de la tatăl său, un Aston Martin în valoare de 300.000 de euro, şi a plecat în trombă spre clubul din Herăstrău. La intrarea în București, pe şoseaua Chitilei, el a intrat pe contrasens şi a izbit frontal autoturismul condus de Daniel Vicol, de 24 de ani. Acesta a murit pe loc, iar doi copii au rămas orfani de tată.

Mario Iorgulescu avea o alcoolemie de 1,96 g/l şi, conform rechizitoriului, în mostrele biologice recoltate de la el au fost depistate: „cocaină și metabolit; diclofenac (metaboliți); fentanil”. Potrivit analizelor toxicologice, şi victima Daniel Vicol era sub influenţa cocainei.

Culisele fugii fiului lui Gino Iorgulescu în Italia

După accident, Mario Iorgulescu a fost scos din mașină de oamenii care s-au oprit, ca să ajute. „Era cooperant, spunea că îl doare burta și întreba repetat dacă a murit cineva”, a declarat, la proces, o martoră, asistentă medicală. „Toți încercau să îl liniştească, iar atunci ne-a rugat să îl sunăm pe tatăl lui și ne-a dat numărul, îl știa pe de rost.”

La ora 3:40, tânărul a ajuns cu Salvarea la Spitalul Elias din Capitală, unde i s-a pus diagnosticul de „traumatism cranio-cerebral minor, politraumatism, traumatism forte abdominal” și a fost operat de urgență.

A doua zi, pe 9 septembrie 2019. Spitalului Elias preciza, printr-un comunicat de presă, că „evoluția pacientului Mario Iorgulescu e lent favorabilă” și că „el este conștient”, dar rămâne internat la ATI, unde e „conectat la aparatele de ventilație mecanică”, pentru că „nu a depășit zona riscului vital”.

Pe 19 septembrie 2019, procurorul de caz a mers la spital, ca să-l audieze. însă doctorițele de la ATI l-au informat „că nu e oportună aducerea la cunoştinţă a acuzaţiilor, întrucât veştile îi pot agrava starea, existând posibilitatea să nu înţeleagă sau să nu reţină acuzaţiile, pe fondul analgo-sedării”.

Pentru că n-a reușit să-i aducă la cunoștință acuzaţiile, așa cum prevede Codul de Procedură Penală, procurorul nu a putut nici să dispună vreo măsură preventivă sau vreo interdicţie pe numele lui Mario Iorgulescu.

Dus la aeroport cu salvarea plătită din bani publici

A doua zi, pe 20 septembrie 2019, Gino Iorgulescu și-a externat fiul pe propria răspundere, apoi l-a scos din spital și l-a dus, cu o ambulanță privată, la Aeroportul Băneasa. Dar, „din cauza unor probleme ce țin de tehnica medicală, avionul nu a mai decolat spre Italia, iar pacientul a revenit la spital”, se precizează într-un document din dosar.

Peste weekend, Mario Iorgulescu a rămas internat la Elias, iar medicii notau în foile de observaţie că el e într-o „stare generală gravă”. Dar la rubrica recomandări se preciza că are nevoie de „monitorizare funcţii vitale, EAG (măsurare glucoză), glicemie/6 h, nursing general + respirator, plasture cu nicotină/6 h”.

Pe 23 septembrie 2019, Gino Iorgulescu a cerut din nou externarea fiului său, pe propria răspundere. Apoi, cu o salvare de stat, trimisă de Serviciul de Ambulanţă București-Ilfov la solicitarea unui medic de la Elias, l-a dus la Aeroportul Băneasa, de unde a decolat spre Italia cu o aeronavă închiriată de la o companie din Turcia.

A trecut prin cinci clinici din Italia

Ajuns în Italia, Mario Iorgulescu a fost internat la Policlinica San Donato Milanese, unde a rămas două săptămâni. Pe 7 octombrie, el a fost externat, potrivit documentelor din dosar, cu „autonomie completă motorie și alimentară/nutritivă, conștient, cu tulburări importante de somn și fluctuații ale stării de spirit”.

Fiul lui Gino Iorgulescu a ajuns apoi la Istituti Clinici Zucchi S.P.A., un institut de reabilitare psihiatrică din Monza. După trei săptămâni, a plecat și de aici, la clinica Casa Di Cura „Le Betulle” din Viale, unde a rămas şapte luni.

A fost transferat la o clinică privată din Mantova, de unde a fugit în luna mai a anului trecut, „într-un puseu al afecţiunilor medicale psihiatrice de care suferă, fără acceptul cadrelor medicale sau al părinţilor şi fără ştirea acestora”, se precizează în documentele depuse la dosar de avocații lui.

Iar printr-un act emis de primarul oraşului Appiano Gentile, s-a dispus internarea imediată a lui Mario Iorgulescu, „pentru tratament medical obligatoriu”, în Spitalul Sf. Anna din San Fermo della Battaglia, aflat în regiunea lacului Como.

Cunoscută în toată Europa drept un refugiu de vară pentru navigație, schi nautic sau scuba diving, Como e una dintre cele mai scumpe stațiuni turistice din Italia.

Mario Iorgulescu: „Vă garantez că nu o să fac o zi de puşcărie”

„Nu vreau să mă întorc în România. Mi-aș dori să fiu condamnat cu suspendare și să îmi fac pedeapsa în Italia”, declara, în noiembrie 2022, Mario Iorgulescu, într-un interviu pentru Fanatik.ro.

Tot atunci, el a stat de vorbă și cu jurnaliștii de la spynews.ro, cărora le-a declarat: „Eu nu sunt un criminal, am făcut o greșeală și vreau să profit de acest moment să îmi cer iertare față de toată lumea, mai ales față de familia care a rămas fără un membru din cauza mea. Le transmit sincere condoleanțe.”

În martie anul trecut, Iorgulescu jr a apărut și la PRO TV, susţinând: „Vă garantez că eu nu o să fac o zi de puşcărie. Pentru că sunt protejat de statul italian, care îmi recunoaşte actele medicale.”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (24)
  • Avatar comentarii

    unfake 11.10.2024, 12:14

    ...Si uite-asa, din anulare in anulare, o sa ajungem sa-i platim si daune. E bine la noi, cu "Justitia" care este.

  • Avatar comentarii

    Nexus 11.10.2024, 12:19

    Pana se da sentinta in acest proces....unde banii lui Iorgulescu au uns atat procurorii cat si judecatorii....Lia Savonea va spune ceva......O sa moara si copii decedatului....Justitie stramba si aplecata in fata grupurilor de interese si a infractorilor.......MIzerie cu M

  • Avatar comentarii

    gri57 11.10.2024, 12:50

    Lia Savonea livrează ....Motocicleanu achitat , Videanu achitat , Mario cu rejudecare pana obține casarea oentru prescrierea faptelor ....cooperativa Nufarul prestează ras tuns si frezat ....tara cu doua mari clase sociale : șmecherii si pulimea

  • Avatar comentarii

    BONY 11.10.2024, 12:51

    Iar trebuie sa jumuleasca salteaua taticutu'...

  • Avatar comentarii

    Libertador 11.10.2024, 13:49

    Să nu uităm că beizadeaua are și un mandat european de arestare pt. răpirea, agresarea fizică și sechestrarea unui alt tânăr. E condamnat definitiv la 3 ani cu executare. Deci nu e nici pe departe un îngeraș nevinovat, o victimă a sistemului judiciar, cum încearcă să-l scoată tăticu'. Cât privește diferența între omor și ucidere, asta ține mai mult de competența lingviștilor, care ar trebui să împrospăteze și să actualizeze jargonul judiciar îngrozitor de arhaic, primitiv și confuz. Că sunt penibili cu limbajul lor de lemn de acum 200 de ani, gen a căzut un copac pe o mașină, sau s-a spânzurat un om în pădure, și "s-a întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii"... Dar cred că știm cu toții epilogul. Va fi achitat în toate cauzele, și va pleca intr-un tur al cazinourilor din Europa împreună cu Vlad Pascu, celălalt înger nevinovat, ca să-și oblojească rănile sufletești și să se purifice spiritual.

ALTE ȘTIRI
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
14:11
Un fermier din Galați oferă gratis castraveți celor care vin să-i culeagă: „Să aveți un minim de bun simț și respect”
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!