Reîntâlnire emoționantă după 82 de ani! La 96 de ani, și-a revăzut pentru prima dată fiica!VIDEO

Comentează

Lena Pierce, o bătrânică de 96 de ani din New York, SUA, a avut parte de o surpriză de proporții zilele trecute, când a avut ocazia să-și vadă fiica pentru prima dată după 82 de ani, după ce statul american a decis să le despartă.

Arhiva foto

A născut-o pe Eva May când avea doar 14 ani, în 1933. A avut grijă de ea timp de șase luni, în care a învățat cum să o spele, cum să o hrănească sau să îi schimbe scutecele, iubind-o mai mult ca orice. Însă, după doar jumătate de an, statul american a decis să le despartă, întrucât au considerat că Lena e prea mică ca să fie mamă. Cu toate acestea, femeia nu a încetat niciodată să se gândească la fiica ei.

„Mereu eram îngrijorată și mă întrebam oare unde e”, își amintește și acum îndurerată aceasta.

Eva se pare însă că a fost adoptată și a crescut în Long Island. Numele ei a fost schimbat în Betty Morrel. Însă, părinții ei adoptivi au murit când ea abia trecuse de vârsta de 20 de ani, iar atunci a decis că e momentul să-și găsească mama biologică. A căutat orice detaliu care ar fi putut să o trimită către adevărata sa mamă, însă nu a crezut niciodată că va dura aproape șase decenii să dea de urma ei. Astfel, ea aflat de la mătușa ei adoptivă că s-ar fi născut la un spital din New York. Au urmat zeci de telefoane la toate centrele medicale din oraș, însă fără vreo speranță, pentru că dosarul său de adopție fusese închis. De curând însă,când își pierduse orice speranță și credea că mama ei nici măcar nu mai e în viață, spitalul i-a trimis o copie a certificatului său de naștere și a aflat cum o cheamă pe mama sa. De acolo, până la revederea mult așteptată a fost doar un pas. Momentul emoționant al reîntâlnirii dintre fiica ajunsă la 82 de ani și mama ei de 96 de ani a fost filmat de posturile de televiziune locale, iar imediat a făcut și înconjurul mapamondului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Facebook Guvernul României
18 oct.
Răspunsul lui Ilie Bolojan, întrebat cât va rămâne președintele PNL și dacă va candida la prezidențiale în 2030
Rezultatele Loto. Numerele câştigătoare extrase la Joker, Noroc, Loto 5/40
18 oct.
Marele premiu la Joker, de peste 10 milioane de lei, a fost câștigat: Cât a costat biletul jucat online
MONDEN
Laurențiu Duță
09:55
Imagini rare cu Laurențiu Duță și familia lui. Cum a apărut alături de soție și fiică. „Am avut perioade tensionate și certuri”
Raluca Badulescu intra la Asia Express (1)
09:03
Cum a apărut Raluca Bădulescu la „Asia Express” 2026. Reacția lui Maurice Munteanu atunci când a văzut-o. „Zici că pleca la Miss Venezuela”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern. Foto: Hepta
07:35
Guvernul Luca Niculescu, la audieri în Parlament: Florin Barbu deschide seria la Agricultură
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
18 oct.
AUR nu va vota Guvernul Niculescu. George Simion: „Nu ne dezicem de principiile noastre sau de Călin Georgescu”
Ultimele știri
Analiză
10:00
Ultimii bani din „PNRR”-ul european. Ce state au cerut la ultima tranșă sume mai mari decât tot planul României
09:59
Un elev și-a înjunghiat profesoara și un coleg la Școala „Ștefan cel Mare”, în Bistrița. Agresorul e în clasa a VII-a
09:59
La doar 6 ani, Ștefan a devenit campion la prima sa olimpiadă. Performanța uimitoare obținută în doar 8 minute
09:45
Cum crești temperatura din casă cu 5 grade folosind o banală folie de aluminiu lângă caloriferul călduț
TRENDING
07:46
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și vânt cu rafale de până la 120 km/h
18 oct.
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027. Cum se calculează indexarea, câți bani pot primi pensionarii și ce prevede legea
18 oct.
Horoscop 19 octombrie 2026. Fecioarele au parte de conflicte la serviciu din cauză că ele își doresc mai multă libertate de acțiune
18 oct.
Rezultatele Loto 6/49 din 18 octombrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
Imagine dintr-o sală de fitness, cu mai mulți oameni antrenându-se la diverse aparate
06:00
Cum să vă verificați vârsta biologică acasă în 30 de secunde cu „testul scaunului”
O femeie care scrie pe un laptop. Pe ecran este accesat ChatGPT
05:30
Sfaturile de la ChatGPT au costat un turist 5.000 de dolari. „Am fost taxat cu 111 dolari pentru două cutii de rahat turcesc”
Carole Roth suflă în lumânările de pe tortul pe care l-a primit când a făcut 103 ani
05:00
Secretele longevității au fost dezvăluite de o influenceriță de 103 ani, care a evadat de la Auschwitz: „Îmi place vodca”
O casă care măsoară, în punctul cel mai îngust, puțin peste 1,4 metri lățime
18 oct.
Casa de doar 1,4 metri lățime ridicată din răzbunare după divorț: povestea clădirii care a fost vândută cu 745.000 de dolari
Ana Bodea, fostă balerină, în cadrul podcastului „Prima dată” cu Raluca Hagiu
18 oct.
Ana Bodea, despre anii de balet la Moscova: „A fost aproape de tortură”. Cum a ajuns la 28 kg din cauza anorexiei
Cine poate afla câți bani are o persoană decedată în bancă - Sursă foto: Shutterstock
17 oct.
Cine poate afla câți bani avea o persoană decedată în bancă
Un câine și o pisică stând îmbrățișati
15 oct.
Cum introduci o pisică nouă într-o casă în care există deja un câine sau o altă pisică
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Radu Miruță a preluat funcția de ministru USR al Apărării în noiembrie 2025, după demisia lui Ionuț Moșteanu. Foto: Profimedia
18 oct.
Radu Miruţă s-a enervat pe Executivul majoritar PSD: „Un guvern al ruşinii. Unii au probleme majore de legalitate şi moralitate”. Nici PNL nu a scăpat de critici
MAE, atenționare de călătorie în Spania
18 oct.
Avertizare de călătorie emisă de MAE pentru românii care călătoresc în Spania zilele acestea
Interiorul cockpitului unui avion F-16 în timpul unui zbor, surprinzând momentul exact al lansării unei rachete
18 oct.
Trei premiere absolute pentru Armata Română în cazul dronelor rusești doborâte de avioane F-16 în doar 4 minute deasupra Mării Negre. Radu Miruță: „O dovadă a muncii foarte atente”
Uzina Dacia de la Mioveni. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
18 oct.
Cum mai poate fi industria auto din Europa, inclusiv din România, competitivă în fața Chinei. Adrian Sandu, expert: „E nevoie de stabilitate și de politici economice coerente, direcționate spre atragerea investițiilor”
Nicușor Dan la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est
18 oct.
De ce președintele Nicușor Dan nu reformează SIE, o instituție cu rol vital în timpul războiului Rusiei asupra Europei
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
16 oct.
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
16 oct.
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
16 oct.
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială