Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a reacționat după ce Sorin Cîmpeanu a fost reales conducător al Consiliului Național al Rectorilor (CNR), prin vot secret. Votul a avut loc în contextul în care SNSPA anunțase că mandatul de preşedinte al lui Cîmpeanu a expirat în mai 2020.
Remus Pricopie susține că explicația votului pro Sorin Cîmpeanu va fi văzută în decembrie, când "o să avem în Parlamentul României 12-16 rectori politicieni".
"Explicația a ceea ce s-a întâmplat astăzi la întâlnirea Consiliului Național al Rectorilor (CNR) de la Brașov o vom avea atunci când vom vedea câți dintre cei care au fost aleși în noua conducere #CNR se vor regăsi pe listele electorale la alegerile parlamentare din decembrie", a scris Remus Pricopie pe Facebook.
"Astăzi avem patru politicieni rectori, senatori și deputați. Dacă nu va exista o reacție fermă a opiniei publice, pe de o parte, și a instituțiilor statului, pe de altă parte, pentru respectarea legii, astfel încât universitățile să rămână spații autonome de gândire și educație, independente de politică, în decembrie o să avem în Parlamentul României 12-16 rectori politicieni, adică se va consfinți anexarea instituțiilor de învățământ superior la interesele de partid", a mai precizat rectorul SNSPA.
Alegerile parlamentare vor avea loc pe 6 decembrie 2020, conform Hotărârii de Guvern din 3 septembrie. Mandatul actualului Parlament se încheie pe 21 decembrie.
https://www.facebook.com/487984417929180/posts/3469186683142257/
Noua conducere a CNR a fost decisă la Brașov, la Universitatea „Transilvania”, în cadrul reuniunii Plenului Consiliului Național al Rectorilor din România, în prezenţa a 69 de rectori, reprezentanţi ai universităţilor românești.
Numirea actualei conduceri vine în contextul în care, pe 15 septembrie, conducerea SNSPA, prin rectorul Remus Pricopie, anunța că mandatul de preşedinte al CNR al lui Sorin Cîmpeanu a expirat în mai 2020 și că va solicita instanţei „constatarea încetării de drept a mandatului”.