De Iulian Budușan,

Turismul reprezintă peste 10% din PIB-ul Uniunii Europene şi circa 12% din locurile de muncă. UE este destinaţia lider la nivel mondial, cu peste 40% din piaţă şi 562 milioane de sosiri internaţionale, cu nouă ani consecutivi de creştere susţinută, conform Ministerului spaniol al Turismului.

La reuniunea miniştrilor turismului din 27 aprilie, miniştrii de resort din Spania, Franţa, Italia, Portugalia, Grecia, Malta, Cipru, România şi Bulgaria au prezentat o declaraţie comună pentru a solicita Uniunii Europene un plan de recuperare destinat atenuării impactului negativ provocat de COVID-19 şi relansării sectorului turistic european.

Miniştrii turismului din UE au discutat şi despre modul în care pot ajuta acest sector afectat de pandemia de coronavirus şi au căzut de acord să introducă aşa-numitele „paşapoarte Covid-19”, precum şi să analizeze posibilitatea deschiderii unor coridoare speciale pentru călătorii, transmite DPA.

Bulgaria vrea să repornească din 1 iulie

Autorităţile bulgare plănuiesc să deschidă la 1 iulie sezonul turistic estival, în contextul crizei care afectează puternic acest domeniu din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat ministrul bulgar al turismului, Nikolina Anghelkova, citat de TASS.

„Bulgaria are posibilităţi turistice bogate, de aceea sper că în final această criză ne va face pe toţi mai puternici. Din 15 iunie şi posibil chiar mai devreme vor începe pregătirile, iar de pe 1 iulie intenţionăm să deschidem sezonul turistic estival”, a spus Anghelkova, adăugând că ”se discută problema înlesnirii regimului de vize pentru oaspeţii tradiţionali din Turcia şi Rusia”.

Mesajul autorităților de la București către oamenii care și-au cumpărat bilete de avion: “V-am păcălit!”. În schimb zborurile spre Rusia, țara focar de COVID, sunt permise
Recomandări

Mesajul autorităților de la București către oamenii care și-au cumpărat bilete de avion: “V-am păcălit!”. În schimb zborurile spre Rusia, țara focar de COVID, sunt permise

 

Hotelurile, restaurantele şi cafenelele din staţiunile Bulgariei vor funcţiona cu respectarea măsurilor antiepidemice.

Activitatea turistică din Bulgaria a fost suspendată pe 17 martie, iar de pe 19 martie ţara şi-a închis frontierele pentru cetăţenii ţărilor afectate de coronavirus, inclusiv statele din UE, în afara celor care tranzitează teritoriul Bulgariei.

Repornirea turismului. Italia

Ministrul italian al culturii, Dario Franceschini, a încurajat italienii, dar şi turiştii străini să-şi petreacă vacanţa de vară în Italia, în cadrul unui interviu apărut în cotidianul Il Messaggero, potrivit AFP.

Surpriză în cazul femeii din Botoșani care a spus că ”un domn și o doamnă de la DSP” i-au oferit 3.000 de lei ca să-și treacă soțul drept mort COVID-19
Recomandări

Surpriză în cazul femeii din Botoșani care a spus că ”un domn și o doamnă de la DSP” i-au oferit 3.000 de lei ca să-și treacă soțul drept mort COVID-19

 

„Investim foarte mult în turismul intern întrucât va fi o vară de vacanţe în Italia”, a declarat Dario Franceschini, care a precizat că guvernul lucrează şi la un plan de măsuri pentru revenirea turiştilor străini în Peninsulă.

Ministrul a insistat asupra necesităţii aplicării aceloraşi protocoale şi norme de protecţie în domeniul sănătăţii pe tot teritoriul Europei, astfel încât cetăţenii din diferite ţări ale Uniunii Europene să poată circula liber. La acest capitol, ministrul subliniază că va conlucra în special cu Germania, „ţară din care provine cel mai mare număr de turişti care vizitează Italia”.

„Dar despre ce fel de turism este vorba dacă, spre exemplu, doar unii dintre noi vor putea probabil mânca la un restaurant sau la o pizzerie?”, se întreabă Franceschini, care vrea, de asemenea, să facă „tot posibilul pentru a creşte numărul meselor la terase”.

Diabetul și coronavirusul. Un studiu din Anglia arată că din 23.000 de pacienți decedați de COVID-19, o treime erau diabetici
Recomandări

Diabetul și coronavirusul. Un studiu din Anglia arată că din 23.000 de pacienți decedați de COVID-19, o treime erau diabetici

 

Acesta a mai spus că poartă discuţii cu comitetul ştiinţific care consiliază Guvernul pe perioada pandemiei în legătură cu ”criteriile de securitate pentru deschiderea progresivă a tuturor domeniilor de competenţă ale ministerului său, de la unităţi balneare la teatre, dar şi muzee, cinematografe, platouri de filmare”.

Obiectivul Guvernului este redeschiderea muzeelor şi a parcurilor arheologice începând cu 18 mai, ”în aceeaşi manieră ca şi supermarketurile: cu păstrarea unei anumite distanţe între persoane, măşti şi intrări decalate”.

Ce face Grecia

Într-un interviu acordat BBC, ministrul elen al turismului, Charis Theocharis, anunţa că Grecia se pregăteşte să-i întâmpine pe turiştii străini în iulie, dar sosirile nu vor fi din toată lumea, aşa cum se întâmplă în fiecare an.

„Deschiderea frontierelor este ceva ce trebuie discutat cu experţii din sănătate şi sperăm că vor fi de acord cu o deschidere graduală. Avem ca obiectiv luna iulie pentru primirea turiştilor, dar ei nu vor putea veni din orice destinaţie”, a explicat Theocharis.

La mijlocul lunii aprilie, ministrul turismului a anunţat că autorităţile de la Atena vor să introducă „un paşaport de sănătate”, care va servi ca dovadă că o persoană nu este infectată cu COVID-19.

Sezonul turistic din acest an va dura doar trei luni, în perioada iulie-septembrie, a explicat Theocharis, adăugând că, dacă evoluţiile sunt pozitive, în perioada octombrie – noiembrie s-ar putea înregistra o creştere a numărului de turişti în Grecia. Totuşi, cea mai mare dificultate pentru Grecia, dependentă de turism, va fi să stabilească exact cine şi cum va putea intra în ţară.

Repornirea turismului în România

În România, operatorii din turism speră să-şi poată relua activitatea din 15 mai, când va fi ridicată starea de urgenţă, altfel business-urile din domeniu riscă să moară şi cu cât se apropie vara, fiecare zi este absolut vitală pentru industria turismului, potrivit preşedintelui Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, Adi Voican.

„Să sperăm că 15 mai este o dată de la care chiar pornim să ne reluăm activitatea pentru sezonul 2020, altfel intrăm într-o zonă extrem de periculoasă. Business-urile riscă să moară, ele nu vor mai reporni, chiar dacă peste încă două săptămâni sau trei săptămâni cineva zice: reluaţi activitatea. Nu se mai pot porni. Cu cât ne apropiem de vară, fiecare zi este absolut vitală pentru industria turismului din România”, a declarat, pentru AGERPRES, Adi Voican.

litoral

Anca Nedea Pavel, director executiv al Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa, a precizat că pentru vârful de sezon organizaţiile patronale discută măsuri pentru protejarea angajaţilor, dar şi a turiştilor, fiind avută în vedere, printre altele, achiziţionarea de termoscanere pentru turişti, pentru a mări gradul de siguranţă.

„Cei care fac parte din personalul administrativ vor trece printr-o poartă de dezinfecţie, se îmbracă cu toţii în uniformele dedicate. Dacă vorbim de cameriste, vor purta măşti, mănuşi, vor lucra cu detergenţi avizaţi specifici industriei noastre, ne îndreptăm şi către partea de bio. La recepţie vrem să avem linii de demarcaţie pentru aşteptare, ne îndreptăm către check-in online şi o comunicare online cu clienţii cât mai proactivă, astfel încât, atunci când ajunge la proprietate (…) să i se dea cardurile, cheile şi să se poată duce în cameră. La recepţie, dacă va fi nevoie, deşi se păstrează măsurile de distanţare socială, putem pune şi panouri de protecţie. La fel ne gândim să achiziţionăm termoscanere pentru turişti pentru a mări gradul de siguranţă”, a explicat Anca Nedea Pavel.

Peste 1.500 de ortodocși pe rit vechi petrec Crăciunul pe Valea Prahovei. Cât au plătit pentru distracție
Peste 1.500 de ortodocși pe rit vechi petrec Crăciunul pe Valea Prahovei. Cât au plătit pentru distracție

Ea a precizat că pe partea de alimentaţie publică au fost foarte multe discuţii, dezbateri între operatorii de turism, fiind gândite nişte propuneri. Nedea a subliniat că litoralul românesc are avantajul că majoritatea hotelurilor au terase generoase.

„La hoteluri ne bazăm în primul rând pe terase, cu respectarea măsurilor de distanţare socială, Avem şi terase generoase, vom rări numărul de mese, vom aloca masa pe familie. Pentru cei care nu au spaţii atât de largi se poate organiza masa în serii. O variantă este alegerea unui meniu din mai multe, pregătită cu o zi înainte, şi se serveşte la farfurie şi nu mai accesăm bufetul. Putem folosi tot ce înseamnă parte de tacâmuri, veselă de unică folosinţă”, a mai spus oficialul citat.

Repornirea turismului în Germania

Guvernul german a prelungit până cel puţin la data de 14 iunie avertizările de călătorie în afara ţării din cauza pandemiei, transmit DPA şi AFP.

„Nu ne aflăm încă în punctul în care să putem recomanda fără îngrijorare călătorii în străinătate, de aceea este necesar să prelungim avertizarea privind călătoriile în lume până la mijlocul lui iunie. (…) Ulterior, totul va depinde de evoluţia pandemiei în Europa şi în restul lumii”, a declarat luna trecută ministrul de externe Heiko Maas.

Repornirea turismului în Spania

Distanţe de securitate pe plaje, teste la intrarea în hoteluri, restaurante reorganizate, Spania încearcă orice pentru a-şi salva sezonul estival, pilonul economiei sale, încercând să îi liniştească pe turişti în faţa coronavirusului, transmite AFP.

„Vrem să punem la punct destinaţiile care îi liniştesc pe clienţi, să le arătăm că încercăm să fim cât mai sănătoşi şi igienici posibil”, explică, pentru AFP, Daniel Barbero, responsabil de turism la staţiunea balneară andaluză din Almunecar (sud).

A patra cea mai afectată ţară din lume de Covid-19, dar şi a doua destinaţie turistică mondială, Spania intenţionează să deschidă progresiv barurile, hotelurile şi restaurantele începând din 11 mai.

Ţara mizează mult pe scoaterea din carantină a turismului, care reprezintă 12% din PIB şi 13% din locurile de muncă, în condiţiile în care sectorul ar putea pierde 60% din cifra de afaceri anuală, potrivit organizaţiei patronale Exceltur.

La Almunecar, care se vrea un fel de oraş pilot, cluburile de scufundări lucrează la un protocol specific pentru a evita contaminările. De asemenea, oraşul propune să controleze „afluenţa pe plaje cu ajutorul poliţiei municipale şi al protecţiei civile”, detaliază Daniel Barbero.

În apropiere de Valencia, oraşul Gandia intenţionează să recruteze un număr suplimentar de persoane care să supravegheze plajele pentru a se asigura că turiştii nu se aşază la mai puţin de doi metri unul de altul. În plus, accesul pe anumite plaje ar putea fi interzis pentru copii în anumite ore, pentru a evita întâlnirea cu persoane în vârstă mai vulnerabile.

„Nu avem în vedere bariere fizice. Nu putem delimita un spaţiu deschis cum este o plajă. Alegem să informăm, să avem încredere în responsabilitatea fiecăruia”, a subliniat Vicent Mascarell, responsabil cu turismul la primărie, care intenţionează să instaleze distribuitoare de gel dezinfectant la marginea plajelor.

Patronii barurilor şi restaurantelor se gândesc şi ei la reorganizare, încurajaţi de organizaţiile patronale, care îi sfătuiesc să nu instaleze panouri separatoare foarte costisitoare. În cazul restaurantelor, meniurile vor putea fi consultate digital pe telefonul mobil, evitându-se astfel un contact direct.

Igiena va fi extinsă în hoteluri, în special la Madrid, cel mai mare focar de infecţie, care lucrează la o etichetă „Hotel fără Covid”. În hotelurile din lanţul RoomMate Hotels, clientul va fi întâmpinat cu rogojini impregnate cu gel pentru a dezinfecta roţile valizelor, după care îi va fi verificată temperatura şi va primi mască, mănuşi şi gel.

Hotel Plaza de Espana, în plin centrul capitalei, va impune la intrare efectuarea unui test rapid de Covid-19.

„Dacă clientul este pozitiv, îl vom plasa într-o cameră izolată, înainte de a avertiza autorităţile sanitare”, explică directorul grupului, Javier Perez. 

Citeşte şi:

Muncitorii srilankezi ai unei fabrici de confecții din Botoșani, concediați de patronii italieni, pentru că au cerut să stea în carantină când unul a făcut COVID-19

Afacerile din industria turismului din România ar putea să scadă cu peste 50% în acest an

Unifarm a dat spitalelor măști chinezești pentru medici produse de o firmă de pamperși, marcate ca periculoase de Protecția Consumatorilor, după o alertă din Belgia

Bill Gates, reacție dură după ce a fost acuzat că știa de coronavirus : „Am făcut o ...
GSP.RO
Bill Gates, reacție dură după ce a fost acuzat că știa de coronavirus : „Am făcut o ...
Horoscop 27 mai 2020. Peștii au o relație bună cu cei din apropierea lor
HOROSCOP
Horoscop 27 mai 2020. Peștii au o relație bună cu cei din apropierea lor