REPORTAJ/ Actriţa Dorina Roman şi-a deschis propriul teatru la Braşov. "Dacă nu muşti din scenă până la lacrimă şi sânge, publicul simte și nu mai vine“
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Dorina Roman este actriţa din Brașov care demonstrează tuturor că, dacă ai o voinţă puternică, poţi muta şi munţii. Nu fără sacrificii şi durere. Dar se poate. Acum, la vârsta de 43 de ani, Dorina poate spune că şi-a împlinit visul şi promisiunea pe care i-a făcut-o mamei sale, pe patul de moarte. Are propriul ei teatru - Teatrul Particular Braşov, cu o sală în centrul vechi al orașului, unde aproape toate spectacolele ei se joacă cu casa închisă. Şi se simte iubită de public, iar asta îi aduce cea mai mare mulţumire.
Cuprins:
Dorina Roman ne-a vorbit despre viaţa actorului independent, despre suferinţă, pierderi, succes şi iubire. Şi despre marea ei pasiune: teatrul.
„Dragostea pentru teatru e mai mare decât aş fi crezut chiar şi eu. E o pasiune care nu poate fi descrisă în cuvinte. Este hrana mea de zi cu zi. Vacanţele pe mine mă omoară, simt că pierd timpul aiurea, deşi mărturisesc că, uneori, am nevoie de câte o mică vacanţă“, îşi începe Dorina povestea.
Visul de a deveni actriţă a răsărit în inima ei de când era copil. Iar cea care a încurajat-o mereu a fost mama ei. „Ţin minte că se împărţeau abonamente la teatru, în şcoli. Am cumpărat bilete şi m-am dus la Teatrul Dramatic din Braşov, şi am văzut piesa «Pinţesa Lacrimă Furată», unde în rolul principla era doamna Melania Niculescu. Şi de atunci am zis că eu trebuie să fiu acolo, pe scenă. Apoi, mama m-a dus la Casa Pionierilor... La şcoală, scriam cele mai frumoase compuneri. Mai şi recitam poeziile pe stadion, la microfon, când venea Ceauşescu... Tata nu mă dorea actriţă, în niciun caz. Doamne fereşte! Trebuia să am o meserie serioasă, economistă sau contabilă. Ce actriţă? Ce poveşti? Aiurea! Mama, în schimb, m-a încurajat“, spune Dorina.
Primii paşi în teatru i-a făcut la Şcoala Populară de Artă din Braşov, sub îndrumarea actorului Adrian Răţoi, pe care l-a considerat ca pe al doilea tată. Îşi aduce aminte cu lacrimi în ochi cum, la primul spectacol, părinţii ei stăteau în primul rând, iar tatăl ei, care până atunci nici nu concepea ca fiica lui să fie actriţă, s-a ridicat în picioare chiar în timpul piesei şi a spus celor din jur: „Ea este fata mea. Fata mea!“.
Ştie exact pe cine moşteneşte. De la mama ei a moştenit sensibilitatea, caracterul puternic l-a primit de la bunica din partea tatălui, iar puterea de a spune franc lucrurile a moştenit-o de la tatăl ei.
După ce a terminat liceul la Braşov şi după o pregătire intensă cu actorul Adrian Răţoi, Dorina a intrat prima la Facultatea de Teatru, secţia Actorie, din Târgu Mureş, unde erau doar trei locuri pentru fete şi trei pentru băieţi.
Actriţă pentru mama
Pe mama ei a pierdut-o pe când avea 17 ani. Pe patul de moarte, mama a pus-o să-i promită că îşi va urma visul. „Povestea Teatrului Particular se leagă foarte mult de mama mea. Ea a murit la vârsta de 45 de ani. Eu deja jucam teatru, urcam pe scenă, aveam spectacole, colaboram cu Teatrul Dramatic din Braşov, terminasem Şcoala populară de artă... Ea a avut ocazia să mă vadă pe scenă, copil fiind, în spectacole. Ultima ei dorinţă înainte de-a muri a fost asta. Mi-a spus exact aşa, cu cuvintela astea: «Să nu uiţi ce mi-ai promis». Îi promisesem atâtea lucruri şi am întrebat-o: «Dar ce ţi-am promis?». Şi mi-a zis: «Într-o bună zi, să devii actriţă pentru mine»“, spune Dorina. Şi pânge.
"În momentul în care mi-am luat diploma, în iunie 2000, cu diploma aceea în mână am zis: «Uite, mama, în sfârşit acum sunt actriţă pentru tine»“, a adăugat ea.
Dar abia atunci a început greul. După ce a terminat facultatea, s-a lovit de greutăţile pe care le întâmpină orice tânăr actor. Posturile în teatrele de stat erau blocate, dar a colaborat cu Teatrul Dramatic Braşov, în spectacole pentru copii şi adulţi, unde avea mici roluri de figuraţie sau prezentări de spectacole.
"Bineînţeles că asta pe mine nu mă mulţumea. Ca fiecare tânăr actor, visam la roluri principale pentru vârsta mea şi pentru posibilităţile mele actoriceşti de atunci. Întotdeauna mi-am dorit mai mult, să ating perfecţiunea, dacă poate fi atinsă, mi-am dorit să învăţ şi am avut modele puternice“, mai spune Dorina.
S-a angajat şi la un post de televiziune locală, unde a lucrat 12 ani şi unde a avut emisiuni culturale, de divertisment şi emisiuni-matinal. În paralel, însă, s-a decis să facă mai mult pentru visul ei. Prin urmare, în 2010 şi-a înfiinţat propriul ei teatru independent.
"Lucram în televiziune, făceam reclame, prezentări de spectacole, dar nu eram împlinită. Lipsea ceva. Şi, în 2010, am zis: «Gata. Până aici. Ce fac cu viaţa mea? Ce fac cu darul ăsta de la Dumnezeu?» Şi am făcut un monolog «Reîncarnearea Salomeei», şi pe 16 iunie 2010 am dat acest spectacol sub denumirea de Teatrul Particular. Atunci, practic, s-a născut“, a spus actriţa.
Dar nu i-a fost uşor. La început, închiria diferite spaţii de spectacol, la Centrul Cultural Reduta, la case de cultură, apoi a jucat câţiva ani în pub-uri, unde începuse să prindă amploare teatrul de cafenea.
"Teatrul de cafenea a fost un curent, un val bun, deşi la început publicul iubitor de teatru venea puţin suspicios în cafenele, crezând că e o chestie uşurică. Am jucat în cafenele «Târfă de lux», «Tu cine eşti», „Cadavrul» – comediile care au pornit, una după alta, pe parcursul a 2-3 ani, iar oamenii au primit foarte bine acest concept, teatru de cafenea. Şi dacă veneau la început suspicioşi şi se întrebau «ce mai e şi cu ăştia», erau apoi cuceriţi. Am reuşit chiar în pub să ne formăm un public al nostru, oameni care la început poate că nu erau consumatori de teatru, dar au devenit, îndrăgostindu-se de noi şi veneau la acelaşi spectacol de mai multe ori. «Târfă de lux» a avut un succes nebun. Povestea prostituatei, care, deşi începe ca o comedie uşoară, este un spectacol dramatic, iar lumea, dacă la început râde, interacţionează cu noi, la final, plânge în sală. Iar când vezi că omul are lacrima în ochi într-o cafenea, mori de plăcere. E cea mai mare satisfacţie a mea să văd omul că trăieşte emoţia alături de noi“, a adăugat ea.
"Atâta dragoste din partea publicului eu nu am mai văzut“
În septembrie 2015, a reuşit să-şi deschidă propria sală de spectacole, cu 72 de locuri, în Piaţa Enescu din centrul vechi al Braşovului. Cel care i-a fost mereu alături a fost soţul ei, Florin, care a ajutat-o să-şi pună visul pe picioare.
"Dumnezeu lucrează prin oameni şi acesta a fost un alt mare vis care mi s-a împlinit. Ca actor independent, fără să ai susţinerea unei companii, e foarte greu. Soţul meu m-a susţinut şi mă susţine în continuare, când este cazul. Eu am primit din partea mamei mele o moştenire în bani şi din banii aceia am investit în teatru şi într-o carte (Teatrul particular - între scenă şi culise)“, a mai spus Dorina.
Dar lucrurile nu au fost prea roz nici după ce a reuşit, în sfârşit, să aibă propria ei sală de spectacole.
"Practic, în momentul în care am deschis sala, în naivitatea mea, mă aşteptam ca publicul să vină buluc. Mă gândeam că ce a fost mai greu, s-a făcut: sala. N-a fost aşa. Acum trebuia să îi scoţi pe oameni din pub şi să îi aduci aici. Şi nu mi-a ieşit. Din publicul care venea şi umplea până la refuz pub-ul, poate 20% au venit în sala de teatru. A fost crunt. A fost dureros. Şi mă întrebam de ce. Aveam spectacole care erau îndrăgite, erau testate, erau jucate şi pe scenă, în ţară. Şi apoi am înţeles că oamenii îşi făceau dintr-o seară de teatru de cafenea şi o seară cu prietenii şi familia, pentru că timpul liber e foarte preţios pentru fiecare. Ei îmbinau teatrul cu o cină şi o băutură fină, pe când în sala de teatru nu se dă nici mâncare, nici băutură“, a mărturisit actriţa.
Însă sala de teatru a format şi a adus un alt public, iar acum, teatrul Dorinei are spectatori care vin la Braşov pentru spectacolele ei şi din alte localităţi, Bucureşti, Buşteni, Sinaia, Întorsura Buzăului.
"Eu sunt conştientă că lumea vine pentru că mă iubeşte foarte tare. Eu am mai spus că acest teatru rezistă şi există pentru că, mulţumesc lui Dumnezeu, lumea mă iubeşte. Atâta dragoste din partea publicului eu nu am mai văzut. Acest teatru rezistă prin dragostea publicului, prin calitate şi cu ajutorul lui Dumnezeu“, a mai spus ea.
"Am învăţat că fiecare zi e o luptă continuă cu tine însuţi“
Luna viitoare, pe 16 iunie, se împlinesc 8 ani de când a luat fiinţă teatrul Dorinei. Opt ani în care Dorina a dus o luptă continuă în primul rând cu ea.
"În ăştia 8 ani am învăţat că nu trebuie să fii prieten cu cineva ca să faci performanţă. Am înţeles că în meseria asta nu merge cu «lasă că merge şi aşa». Aici, dacă o dată faci rabat de la calitate, rişti să pierzi un spectator. Şi nu pierzi doar unul, pentru că el va spune mai departe. Am învăţat că oamenii pot fi extrem de buni şi iubitori, dar şi oameni foarte răi, care te atacă doar pentru faptul că ai succes. Mă, faceţi şi voi ce fac şi eu şi să vă ajute Dumnezeu să treceţi prin tot ce am trecut eu ca să reuşiţi! Am avut nişte greutăţi fantastice, nişte pierderi de oameni pe care i-am iubit şi pierderile astea mi-au dat atâta putere, încât simt acum, la 43 de ani, în profesia mea, că dărâm şi munţii. S-a întâmplat ca, în zilele în care aveam spectacol, să îmi înmormântez bunica, să vin de la spital, de la tatăl meu care era în comă, să fiu anunţată înainte de spectacol că a murit Stela Popescu... şi am devenit atât de puternică. Am învăţat că în fiecare zi e o luptă continuă cu tine însuţi, dacă vrei să fii bun şi dacă vrei să reuşeşti. Dacă vrei vacanţă, du-te în vacanţă!“, povestește actrița.
Dorina Roman spune că nu ar fi reuşit să ajungă aici fără ajutorul celor doi profesori care au îndrumat-o, Adrian Răţoi şi Ion Săsăran.
"Talentul e de la Dumnezeu, dar munca e a mea şi a celor doi profesori care m-au îndrumat: Adrian Răţoi şi Ion Săsăran. Fără ei doi nu aş fi reuşit. Eu sunt astăzi ceea ce sunt datorită actorului Adrian Răţoi, plecat şi el, mult prea devreme, într-o stea. La Şcoala Populară de Artă, el mi-a pus în mână alfabetul teatrului şi parcă îl aud şi acum spunându-mi «Dorina, eu te învăţ literele, în facultate vei învăţa să scrii, să compui propoziţii şi fraze. Ăsta e drumul tău, mergi mai departe!». Şi apoi, Ion Săsăran este cel care m-a pregătit ca să intru la facultate, este actorul care face parte din generaţia de aur a teatrului românesc, coleg de clasă cu Draga Olteanu Matei, Mircea Albulescu. Ei au sădit în mine dragostea pentru teatru mai mult decât oricine“, a mai spus Dorina.
Teatrul particular a fost înființat de mari actori, încă din 1920
În sufletul Dorinei Roman au loc de cinste încă două nume ale teatrului românesc care i-au fost modele. În teatrul independent, Marioara Voiculescu şi în cel de revistă, Stela Popescu.
"Marioara Voiculescu a fost profesoara doamnei Olga Tudorache şi a doamnei Carmen Stănescu. A fost prietena Reginei Maria şi a fost prima actriţă din România care şi-a făcut o companie de teatru independent, în 1920. Deci, dacă astăzi la Braşov se mai miră câte unii, cum adică teatru particular?! Păi teatrul particular n-a fost înfiinţat de mine, că nu sunt aşa de deşteaptă, a fost înfiinţat de mari actori, încă din 1920“, spune actriţa care are, la loc de cinste, pe un perete din sala de spectacol, un portret şi un evantai al Marioarei Voiculescu.
Pe Stela Popescu a iubit-o şi a respectat-o nespus, iar uneori o suna ca să îi ceară sfaturi, când avea nevoie.
"S-a bucurat foarte tare pentru reuşita mea şi m-a încurajat foarte tare“, a adăugat Dorina.
Actorul la stat versus actorul independent
Dorina Roman spune că e mult mai greu să răzbeşti ca actor independent decât ca actor la stat şi că de multe ori se simte deznădăjduită de piedicile şi discriminările din sistem între actorii de stat faţă de actorii independenţi.
"La teatrul de stat, se ştie, sunt finanţări de la primării, consilii judeţene. Există un buget care vine. Şi dacă joci, şi dacă nu joci, primeşti un salariu. Dacă sunt în sală 100 de oameni sau 5, primeşti salariu. În teatrul independent nu e aşa, trebuie să câştigi publicul. Dacă nu munceşti şi dacă nu muşti din scena aia până la lacrimă şi sânge, publicul simte. Şi nu mai vine. Din afară e foarte simplu şi frumos totul, dar câtă muncă şi câte sacrificii sunt în spate, numai noi, actorii independenţi, ştim. Dar şi satisfacţiile sunt pe măsură. Nu există spectacol la care publicul să nu vină cu flori, să nu se ridice în picioare şi să aplaude, să nu se oprească după spectacol în faţa cabinei şi să spună două vorbe. Şi când vezi oamenii că te primesc cu atâta iubire, ce poţi să îţi doreşti mai mult?“, a adăugat actriţa.
Dorina Roman mai spune că acum e o inflaţie de actori, iar foarte mulţi, intraţi pe pile şi relaţii, nu au ce căuta pe scenă.
"Ce mă nemulţumeşte pe mine e că statul român nu susţine actorii independenţi. Fac teatru independent actori foarte buni, şi nu spun asta pentru că eu fac teatru independent. În teatrele de stat, se sparg bugete şi nu toate spectacolele sunt de calitate. Se organizează festivaluri sau concursuri în teatrele de stat şi nici nu afli de ele. Mi-ar plăcea să se facă festivluri la vedere, cu înscrieri la vedere, să se dea şansă şi teatrelor independente “, a mai precizat Dorina.
Actrița şi-ar dori să lucreze într-un teatru de stat, pentru că ea, ca manager de teatru independent, nu şi-ar permite să aducă regizori foarte mari, precum Purcărete sau Dabija, iar în teatrul de stat ai ocazia să lucrezi cu regizori şi actori foarte mari.
"Ştiu că totul e trecător şi tocmai de aceea învăţ să dau mai mult şi să nu dau jumătăţi de măsură. Motto-ul meu e al unei mari actriţe, Maria Filotti, pe care mi-l asum şi care mă responsabilizează: «Dintre toate bogăţiile lumii, eu am ales teatrul»“, a adăugat ea.
Dorina Roman are spectacole în sala din Piaţa Enescu în fiecare joi. Vineri va pleca şi într-un mini turneu prin ţară - Lugoj (11 mai, Teatrul Municipal), Topliţa (15 mai, Casa de Cultură) şi Buşteni (22 mai, Casa de cultură).
Citește și:
EXCLUSIV/Familia nu poate vinde blocul construit de Stela Popescu. Actrița l-a lăsat moștenire nepotului
