REPORTAJ. „Când te uiți la un butuc, e ca și cum ai vedea un tablou de Grigorescu”. Pasiunea unui inginer horticultor care se luptă cu prețul strugurilor din import ca să-și țină în viață via
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Nicu Silea are 67 de ani, 15 hectare de podgorie în Ostrov, județul Tulcea, și lucrează în viticultură de când a terminat facultatea. Ar putea vorbi ore în șir despre viță-de-vie, corzi, lăstari, irigat la brazdă sau prin picurare. Marea sa teamă este că, într-o zi, nu va mai putea continua din cauza strugurilor importați din Turcia sau Grecia.
Cuprins:
În anul 2022, Guvernul României a acordat un sprijin cultivatorilor de struguri de masă. Prin H.G. 798 / 2022, fermierii autohtoni puteau primi până la 1.200 de euro pe hectar. În jur de 3 milioane de euro a alocat Executivul pentru susținerea producătorilor din toată țara, cu plantații de viță-de-vie, soiuri de masă, de la 0,1 hectare la maximum 10 hectare.
Anul acesta, sprijinul s-a oprit. Legea prevedea ajutor de minimis doar pentru 2022. „Vin TIR-uri cu struguri din Grecia, din Turcia, trec prin vamă, îi taxează, nu-i taxează, ajung la depozitul de la Pucheni, din București și acolo se dau cu 3 lei kilogramul. Chiar și cu un leu, așa mi-a spus un comerciant”, povestește inginerul horticol Nicu Silea.
O afacere de familie
Are 15 hectare de podgorie în Ostrov, județul Tulcea. Lucrează în viticultură de când a terminat facultatea. A vrut să salveze, împreună cu sătenii, viile fostului C.A.P.. N-a reușit. Și-a întemeiat, apoi, o afacere familială bazată pe cultivarea viței-de-vie. Are și struguri de masă, și struguri de vin. Soția lui, Steluța, se ocupă de contabilitate, tot ce înseamnă plăți, încasări, facturi, taxe.
„Ginerele meu și cumnatul sunt cu partea de distribuție. Ducem strugurii de masă cu mașinile noastre la București. Îi dăm direct la magazine, pe comandă: 30 de lăzi de Hamburg, 10 lăzi de Victoria și așa mai departe. Nu avem intrare la marile supermarketuri. Și anul ăsta ne spun patronii de magazine că e mult 5 lei kilogramul, cu cât îi dăm noi. E mult, pentru că pot lua cu 3 lei, cu 1 leu, din depozitul de la Pucheni. Struguri de import”, spune domnul Silea.
Strugurii de vin care ies din podgoria de la Ostrov sunt duși la Brașov. Nu la crame, că „ei vor cu zero lei, zero bani, adică cu nimic și nu putem să facem chestia asta, pentru că ar însemna să dăm faliment”.
„Vin și oameni să cumpere de aici, din vie, pentru ei, să-și facă vin. Sâmbăta, duminica, vin cumpărătorii cu familiile, să-și culeagă singuri strugurii. Spun că vor 10 kilograme, dar pleacă cu 30 de kilograme, că le-au plăcut cum arată, sunt frumoși și au cules mai mult. E mai bine așa, să culeagă ce vor. Cineva a cules struguri mai verzi, mai puțin copți. M-am mirat și l-am întrebat de ce. Mi-a răspuns că are diabet și că doar așa poate mânca strugurii, mai puțin dulci”.
„Mai târziu, dar tot vindem producția”
Posibilitatea să rămână cu strugurii nevânduți e infimă, crede șeful podgoriei. „Nu ne facem probleme, niciodată, tot mai există soluții. Eu am fost mereu de-un optimism exagerat, adică nu pot să cred că n-o să valorific producția. Mai târziu, dar tot o vindem. Totuși, oamenii mănâncă struguri! E fructul cel mai ușor de mâncat”.
Inginerul Silea se declară mulțumit că a scăpat de intermediari. „Veneau pe aici, după marfă, și când le-am zis că nu dau pe nimic, că prețul e atâta, au zis că e scump, nu merită, că nu e mare scofală să produci struguri. Da? Atunci, le-am zis, dacă e așa simplu, poftim, să-și facă singuri strugurii”.
În podgoria lui, Nicu Silea cultivă soiuri care se coc eșalonat, asftel încât recoltarea durează din 15 august până în decembrie. Primul se coace Cardinal, un soi de masă timpuriu, cu struguri mari, conici și boabele îndesate.
Urmează Victoria, un soi alb, cu boabe foarte mari, obținut în România, la Drăgășani. Al treilea care se coace la Ostrov e Hamburgul, regina soiurilor de masă, amintește inginerul Silea, prinzând un ciorchine în palmă.
Al patrulea în ordinea recoltării e Palieri, soi negru și dulce, apoi Crimson, soi fără sâmburi, iar ultimul cules e soiul Italia, cu boabele mari, aurii, și ciorchinii uriași. Din soiurile de vin, Muscat Ottonel domină rândurile.
Butucii din soiul Crimson, inginerul Silea susține că i-a plantat la cererea nepoatelor sale, care-și doreau astfel de struguri. „Ceilalți cultivatori care au pus Crimson n-au reușit să-i aducă pe rod. A durat vreo câțiva ani, dar până la urmă ai mei au rodit”, spune fermierul, arătând mândru spre ciorchinii rozalii de deasupra capului.
Nu am avea cum să recoltăm toți strugurii odată și n-am avea cui să-i distribuim. Coacerea eșalonată e cea mai bună. E nevoie de ceva gândire și în vie.
„Nu mai sunt oamenii de pe timpuri, să le placă munca asta. Se plâng că e greu”
Din când în când, omul se oprește în dreptul unui butuc și explică. Seceta pe final de vară, lipsa mâinii de lucru calificate ori statornice, asaltul strugurilor de import, banii prea puțini pentru investiții – „ne-ar trebui un tractoraș, un sistem de irigat prin picurare la strugurii de masă, poate pe fonduri europene” –, sunt necazuri, cumva, obișnuite pentru inginerul Silea.
Puține lucrări pot fi mecanizate într-o vie. Legatul se face mecanizat, în schimb tăiatul și culesul nu vor putea fi făcute decât de mână de om. „La tăiat, vin muncitorii calificați, care știu cum se taie, și fac crestături pe corzi. Apoi vin muncitorii necalificați, care taie unde e crestătura. Mă ocup să-mi învăț oamenii cum să lucreze. Prefer să nu știe nimic despre tăiat când vin la mine, decât să fi învățat prost din altă parte, că e mai greu să-i corectezi”.
Tăiatul, așa cum îl descrie horticultorul din Ostrov, e o artă în sine. „Le explic prietenilor, în glumă, cam așa: când te uiți la un butuc, e ca și cum te-ai uita la un tablou de Grigorescu. Carul cu boi. Dacă habar n-ai, vezi un car cu boi. Un critic de artă, însă, poate vorbi și cinci ore despre carul ăla cu boi. Așa și eu, când mă uit la un butuc, văd multe”.
La toate lucrările, inginerul Silea muncește cot la cot cu angajații săi. „Nu mai sunt oamenii de pe timpuri, să le placă munca asta. Se plâng că e greu. Și atunci le răspund: dacă tu, la 30 de ani, zici că e greu, eu ce să mai spun, la 67 de ani ai mei? Nu e greu, dar nu le place lor”.
Strugurii de masă necesită lucrări speciale, cum ar fi răritul chiorchinilor, când boabele ajung la dimensiunea bobului de mazăre. „Dacă sunt răriți, se aerisesc mai bine și nu apare făinarea. Sunt ciorchinii mai mari, se coc mai frumos. Dar n-am cu cine face lucrările astea, așa că mai apar probleme, și atunci îi băgăm la struguri de vin, nu de masă”.
„Strugurii noștri se pot mânca nespălați”
Despre profit, „nu se pune problema”. „Eu cu nevasta mea lucrăm pe degeaba sau de pomană. Ce vrem e să ne ajungă banii, să reluăm ciclul de producție. Poate să și investim ceva”.
După aproape jumătate de secol petrecută în vie, inginerul Silea afirmă că încă mai are de învățat. „Multe. O vie e o monocultură și te poți aștepta la orice. Am avut de-a face cu cancerul bacterian. Nimeni nu știa... Scoți butucii și nu știu ce... În fine, l-am combătut. Am pus sulfat de cupru până l-am făcut albastru butucul și am reușit. Sunt multe cu care trebuie să te lupți. Eu caut să fie totul cât mai natural, mai apropiat de natură. Două tratamente cu piatră vânătă, la început de an. La noi, poți să mănânci strugurii nespălați, direct din vie. Alți producători, am aflat de la ginerele meu, nici nu se ating de strugurii pe care-i cultivă. Nu bagă o boabă în gură, că știu ce-au pus în ei”.
Trecerea pe cultură bio certificată e una dintre soluțiile la care se gândește, ca să nu fie nevoit să-și dea recolta pe mai nimic. De curând, după 7 ani de calvar birocratic, a reușit să intre în posesia unui lot de teren aflat între rândurile sale de vie. Lotul aparținea unor cetățeni olandezi, cărora familia Silea le-a propus la schimb un alt teren. Olandezii au fost de acord, dar toată operațiunea s-a lungit prin birouri de avocați până anul acesta. „Aș vrea să cresc pe locul ăsta struguri Moldova. Chiar dacă nu mai primim subvenția pentru struguri de masă, e un soi frumos, pe care nu-l am. Frumos, productiv, se caută”.
Din pasiune pentru struguri
„Vedeți pergola asta? Am gândit-o să țină umbră lucrătorilor. Când sunt 40 de grade afară, intri în vie și e răcoare. Dar nici așa nu se înghesuie oamenii să lucreze la mine. Se duc la fermele unde circulă cu mașinuțele printre rânduri”, oftează inginerul.
Se înviorează apoi, în fața unui butuc de Victoria, plin cu struguri. „Iată ce încărcătură! A dat în copt”. Din pasiune, ar putea vorbi, într-adevăr, ore în șir despre viță-de-vie, corzi, lăstari, irigat la brazdă sau prin picurare. Ar trăi numai în podgorie.
Soția lui a încercat să-l convingă să aibă grijă și de el, să meargă la un control la medic, să-și refacă dantura. „Mi-a spus că n-are timp. N-are timp! Stă numai la podgorie, cu muncitorii”.
Perspectivele ca experimentatul fermier să-și lase plantația pe mâinile generațiilor următoare sunt destul de vagi. Nepoatele inginerului Silea vin totuși să se joace în vie, pentru că „e ca-n paradis”. Mai departe, „nu știu ce va fi. Dar vom vedea, de la zi la zi. Cum v-am spus, sunt de un optimism exagerat”.
nicoleta1 15.10.2023, 20:58
Un om care s-a dedicat total pasiunii sale pentru vie
mariussorin75 15.10.2023, 21:23
Adevarul e ca spectacolul de culori al toamnei e de neegalat
MoSi202 15.10.2023, 21:27
Felicitări pentru întreaga dumneavoastră activitate! Sănătate și putere de muncă în continuare!
Simona.T 15.10.2023, 21:30
din pacate cei din aricultura sunt pe cont propriu
laurlaur2180 15.10.2023, 22:41
O pasiune foarte interesanta.