REPORTAJ | Piatra Neamţ, un oraş în şoc, după ce a trecut, în câteva ore, din scenariul roşu în scenariul negru. “Nu mi-o dau acasă pe mămica!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
O groază de șefi de la București, din toate instituțiile, militare și civile, au construit un perimetru sever la locul incendiului în care s-au stins 10 oameni. Ca de fiecare dată, rudele strigă, țara e furioasă, iar responsabilii se pregătesc să o taie, ca să vorbim pe înțelesul lor.
Curtea Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ a răsunat, duminică dimineaţă, de strigătele rudelor celor care au pierit în incendiul din secţia ATI.
„Ne-au sunat aseară de la spital, ne-au spus că a decedat, azi am venit să aflăm când putem să o luăm acasă”, spune un bărbat între două vârste, cu mască neagră şi şapcă. E calm. Şi-a pierdut mama în incendiu.
<strong>“Nu ne-au dat cauza morţii, aşteptăm. Aşa că nu am pe cine să dau vina, nu dau vina pe nimeni”, spune omul, îndepărtându-se pe aleea din curtea spitalului. </strong>
În faţa morgii de la SJU, oamenii din oraş au adus candele şi flori, crizanteme. “Nu eram rudă cu ei, dar sunt tot ai noştri, sunt morţii noştri, păcatele noastre”, explică o femeie cu broboadă, chinuindu-se cu nişte chibrituri să aprindă toate cele zece lumânări. Bate vântul, deşi e soare şi flăcăruile tremură şi se sting repede.
Din maşini de teren, în curtea interioară a spitalului au descins criminaliştii de la Bucureşti. În combinezoane albe, cu lămpi pentru fotografiat şi valize nichelate, au urcat la etajul unde s-a petrecut tragedia.
Jandarmi, poliţişti şi procurori se agită în spatele panglicii galbene care interzice trecerea. Spre prânz, la spitalul din Piatra Neamţ a ajuns şi o echipă de experţi de la Ministerul Muncii. Explozia ar putea fi, este unul dintre scenarii, produsă de explozia unei butelii de oxigen, adică un accident de muncă.
A fost Maternitatea Giulești, au fost infecțiile, viermii și șefii lor, minciunile de la Colectiv, din când în când sistemul de sănătate românesc e împresurat de benzi galbene pe care scrie POLIȚIA - CRIMĂ - NU TRECEȚI.
Dar șmecherii se strecoară de fiecare dată afară și oamenii rămân în curte, cu crizanteme.
„Puteam să mor acolo, lângă ea!”
„Nu mă lasă să o iau pe mămica acasă!”, răbufneşte o femeie în toată firea, susţinută de brat de soţul ei. Şi-a tras masca pentru a-şi sufla nasul şi a-şi şterge lacrimile.
Se uită în jur, la reporterii şi camerele care au încercuit-o. “Ne-au spus că aşteaptă ordonanţa, să mai venim şi diseară, să venim şi mâine…”. Lacrimile stau să rupă iar stăvilarul. Bărbatul de lângă ea o trage spre maşină şi femeia zice, către ziariști, un “Sănătate” care sună atât de străin, suspină şi urcă pe locul din dreapta şoferului.
Corpurile celor decedaţi în tragedie sunt depozitate într-un container suplimentar, plasat lângă clădirea morgii. N-au mai avut loc la morgă.
”Cel mai urât loc e acest spital”
O angajată a SJU plânge şi se clatină, gata să cadă, când se apropie de morgă. Şi ea şi-a pierdut mama şi nu înţelege cum. “Dacă nu-mi zicea mama să mă duc să-i duc bagajele, eram cu ea acolo şi muream şi eu”, strigă femeia, care, conform soţului ei, care-o sprijină să nu cadă, lucrează de 26 de ani în spital.
Noaptea exploziei e departe de a fi luminată de răspunsuri. O doamnă în vârstă, ieşită de la liturghia din biserica vecină cu spitalul, stă pe o bancă şi priveşte agitaţia din jur.
”Cel mai urât loc e acest spital, numai amintiri urâte am de aici. Am stat câteva ore să mă rog pentru un vaccin antirabic. Şi tot nu mi l-au făcut. M-au lăsat să stau cu durere şi m-au trimis acasă, au zis că n-am nimic. Şi făcusem AVC. Cel mai urât loc”, oftează femeia. Se ridică şi se furişează printre ambulanţe şi jandarmi, să vadă cu ochii ei ferestrele înnegrite de suflul morţii.
De departe, perimetrul e inexpugnabil. Șefi veniți de la București, ministrul sănătății, ofițeri de rang înalt. A câta oară însă responsabilii se pregătesc să iasă?
