REPORTAJ. „Vin an de an din cea mai fericită țară din lume să fiu fericit la mine acasă. Acolo, viața e atât de simplă, că pare plictisitoare”. Cele 24 de veri ale lui Vasile, românul mai cunoscut în Finlanda decât aici
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
A ajuns în țara nordică la sfârșitul secolului trecut și a rămas acolo până azi. Însă Vasile Marchiș vine mereu în vacanță acasă, la Bistra, în Munții Maramureșului. Unde le povestește fraților săi, din 1999, cum a primit telefoane Nokia drept primă, cum a fost campion al Finlandei la fotbal, cum a lucrat la fabrici de vase de croazieră și robinete și cum s-a obișnuit cu nopțile albe până și în poze.
Cuprins:
„Pe-aici mă întorceam de la școală. Uite, în casa de acolo și în aia de acolo stăteau prietenii mei. Gașca mea. Îi strigam și fugeam la fotbal”.
Îmbrăcat într-o cămașă albă, de sărbătoare, Vasile Marchiș se plimbă pe ulița îngustă din Bistra, Maramureș cu o diplomă de merit în mâinile mari și muncite.
A primit-o din partea Primăriei la inaugurarea sălii de sport din sat. Suntem la câțiva zeci de metri de prispa casei sale, pe locul unei mlaștini unde-și julea genunchii până în adolescență.
În adolescența în care a plecat din sat. Vasile avea 27 de ani când a ajuns în Finlanda. Înainte se mutase însă în Banat, la Moldova Nouă. Apoi, de acolo, a ajuns la Nokia via Tampere. De-atunci, de 24 de ani, e stabilit în Rauma, un oraș-port din golful Botnic, cel care separă Suedia de Finlanda.
Născut din tată etnic român și mamă etnică ucraineană, Vasile Marchiș e un fotbalist cunoscut în Finlanda, unde a luat campionatul cu Tampere United și a jucat și la alte echipe cunoscute în nord, precum MyPa și Jazz.
Dar n-a fost doar fotbalist și antrenor. A lucrat și în fabrica constructoare de vase de croazieră ca lăcătuș. A lucrat și în fabrica de robineți. Și, diplomat, cu o diplomație pe care a șlefuit-o în 24 de ani departe de casă, începe să povestească.
Întunericul
La început a fost întuneric. „Când am aterizat prima dată acolo, am văzut doar frig, pustiu și întuneric. Și m-am speriat de infrastructură. Aveau săli de sport cu vreo 6.000- 7.000 de locuri, era o constanță pentru ei”.
Jucător de fotbal în ligile inferioare românești, Marchiș a ajuns, în 1999, la un „trial”. Pe scurt, la recomandarea unui antrenor, te duci într-o țară străină și dai probe de joc. Câteodată, ești inclus într-un meci de pregătire pentru a fi văzut în acțiune.
„În anii ăia nu prea aveai șansa asta, să dai probe în țări străine. Am avut emoții, nu-mi venea să cred ce trăiesc” - Vasile Marchiș
Așa i-a venit și a doua tură de întuneric. Vasile l-a avut adversar direct pe Shefki Kuqi, un tânăr refugiat kosovar care-și făcea un nume. „A dat trei goluri și apoi a ajuns la echipa națională a Finlandei și în prima ligă engleză”, se amuză Marchiș.
Se gândea că e sfârșitul aventurii pentru el. Era însă prima săptămână din multe. În tribune era un trimis de la o altă echipă, Nokian Pyry. L-a întrebat dacă vrea să rămână.
Telefoanele de la Nokia
Și așa a rămas la Nokia. „Ta-na-na-na, ta-na-na-na, ta-na-na-na-naaa!”, răsună în cap soneria telefoanelor atât de la modă în anii 2000.
Vasile Marchiș a fost unul dintre primii români care au primit telefonul mobil direct de la sursă, ca primă, la sfârșitul anului 1999.
„Ne-au dat Nokia 6110, din alea butucănoase, zdravene, de parcă aveam stațiile la noi. Vă dați seama că nici nu prea aveam cu cine să vorbim, dar le foloseam între noi, la echipă, ca stația de la poliție”, râde Vasile.
Asta va observa toată discuția: în ultimii 24 de ani, Finlanda s-a schimbat, cu ochiul liber, doar la partea de digitalizare și progres tehnic. Nokia 6110 e, acum, piesă de muzeu.
„În rest, dacă e să luăm dinamica orașelor, mentalitatea, clasa politică, prea puține s-au schimbat. Ce era natural de schimbat, adică. În rest, viața seamănă cu cea din anii ‘90. Pentru că e la fel de bună ca atunci”, e o primă concluzie a românului.
Țara în care nu există să copiezi de pe tablă. Sau să copiezi
Vasile Marchiș este în Finlanda cu soția sa și cu fata, care are 23 de ani și termină anul acesta Facultatea de Management. A încercat și ea calea fotbalului, dar a avut o accidentare și s-a oprit.
„M-am decis că o să rămân în Finlanda când fata mea mi-a zis că-i place acolo. Că și-a făcut prieteni, că-i place sistemul școlar”, spune Marchiș.
Plus că soția sa lucrează în învățământ. Chiar, cum vede un român care stă de peste două decenii în Finlanda lăudatul lor sistem?
Vasile vrea să explice prin două exemple. Exemplul său, care a avut de urmat cursuri de perfecționare la muncă, și exemplul relației părinte-elev-școală, cât timp fiica sa era în gimnaziu.
„Discută foarte mult între ei, de asta multe țări copiază sistemul finlandez. La câte cursuri am fost, totul se făcea în grup. Eram la cursul respectiv, aveam o dezbatere pe o temă, fiecare cu părerea lui, unele diferite, sigur. Se adună părerile și se discută liber. Nu se bate monedă pe teorie, se învață vorbind, discutând, cu exemple, nimic nu e mot-a-mot. Nu există să copiezi de pe tablă”, punctează Vasile.
La examene, teste, nu există noțiunea de a copia, ești lăsat cu cartea în față. A doua zi, refaci lucrarea dacă ai greșit. Important pentru ei este ca și copiii să înțeleagă ce li se spune, nu să treacă orișicum un examen, un test, o lucrare
„Nu au frică de a greși”
Cât timp fiica sa a fost la școală, Vasile și-a dat seama din ce motiv li se dezvoltă copiilor gândirea critică.
„Ei nu au frică de note. Nu au frica de a greși. Asta îi face să devină sinceri și chiar să învețe unul de la altul. Sunt încurajate opiniile, desigur, argumentate”, completează el.
Vasile e întrebat dacă a fost la vreo ședință cu părinții. Râde. „Nu am pățit așa ceva. Sau cadouri, atenții”. Și atrage atenția că nici mustrările nu se fac unu la unu, părinte versus profesor.
„Dacă exista o problemă, ni se transmitea de față cu dirigintele, de exemplu, cu directorul școlii. Era ca o certificare că discuția respectivă a avut loc, ba, mai mult, directorul putea să aibă o părere diferită de a profesorului. Putea deveni ca un avocat al tău, al copilului tău. Profesorul nu avea voie să-ți spună individual ceva”.
Vitrina lui Vasile
Când alții se gândeau la retragere, Vasile a reușit să își atingă apogeul profesional. La 34 de ani a devenit campion al Finlandei, câștigând trofeul cu Tampere United.
La 35, îmbrăcând tricoul altei echipe, MyPa, a fost în lotul de meci împotriva unei echipe din Premier League, eșalonul de elită din Anglia. O dublă în care echipa sa s-a bătut cu Andre Ooijer sau Kerimoglu Tugay, vicecampioni mondiali sau medaliați cu bronz la Campionatul Mondial.
Însă erou a fost și în 2015. În ultimul său an ca fotbalist, la 44 de ani, jucând în al treilea eșalon valoric din Finlanda, și-a salvat un coleg comoționat. I-a acordat primul ajutor direct pe teren și apoi a fost aplaudat frenetic la locul de muncă.
Pentru că, în paralel, Vasile muncea.
Cea mai fericită pentru al șaselea an la rând
„Dacă fiii lor nu sunt stresați, nici adulții nu se stresează la muncă. Că altfel nu performezi. Lucrează în ritmul lor, dar lucrează. Fiecare știe ce are de făcut”, descrie treaba lui.
Vasile lucrează acum la o fabrică de robinete. „Nu sunt foarte mulți români, dar nu-i tratează discriminatoriu, cert e că au nevoie de forță de muncă și încurajează asta”, spune el.
Înainte, firma lui făcea mult export pentru Ucraina. Acum, situația tragică din țara la care ține mult - Vasile vorbește încă bine ucraineana de graniță - a diminuat volumul de lucru.
„Totul e bine pus la punct, ai 8 ore de muncă, două pauză. Și, chiar dacă nu avem ce să facem mereu, mergem acolo, stăm cât trebuie și asta este. Pe mine m-au pus la «pregătire de apă», e o treabă mai ușoară”, spune el.
Cu părul deja alb, nu există să nu zâmbească după o frază. Poate pentru că, potrivit CNN, care citează datele World Happiness Report (n.r. - Raportul global al fericirii), Finlanda e cea mai fericită țară din lume pentru al șaselea an la rând.
„Aici nu te bagă nimeni în față și nici nu încerci asta”
După câte povestește Vasile, Finlanda n-are motive să nu fie cea mai fericită țară. Nici frigul nu e o barieră.
„Și când ajungeți la Rovaniemi, la Moș Crăciun, că tot e la modă… să nu vă placă ideea de Moș Crăciun și tot vă simțiți ca într-o feerie. Au făcut totul să fie de poveste”.
La spital, „din fericire, eu n-am avut nevoie vreodată”, știi mereu că n-ai cum să rămâi pe vreo listă de așteptare, în vreo sală de așteptare. „De-asta nu te bagă nimeni în față și nici nu încerci să te bagi în față”, povestește Marchiș.
Doar că Vasile spune că, văzând finlandezul de rând, nu-ți oferă imaginea celui mai fericit om. „Nu sunt ei chiar așa”, atinge subiectul.
E o viață atât de simplă, încât, la un moment dat, ți se pare plictisitoare. Dar nu e, e fix cum ar trebui să fie. E altfel, e aranjată. Concedii concedii, salariile salarii, de luni până vineri toată lumea știe doar de muncă
Numai că viața la milimetru, „aranjată la virgulă”, nu-i mereu pe placul lui Marchiș.
„Uite, în timpul săptămânii n-ai nicio șansă să ieși cu cineva la bere. Cum, să îl chemi pe vreunul miercuri? Nici vorbă. De vineri seară să ne cauți, îmi zic colegii”, explică românul.
O asigurare pentru 2024
E unul dintre motivele pentru care Vasile revine, an de an, în România. Sigur, în vacanță. De cinci ani e și cetățean finlandez cu acte în regulă.
„Vorba aia, vin an de an din cea mai fericită țară din lume să fiu fericit la mine acasă”, trage singur concluzia.
Nu-i place că în România „totul e de mântuială”, dar prietenii și casa îl îmbie pentru sezonul de odihnă. Și, dacă maleabilitatea e de rău augur când e vorba de instituții, dispoziția oamenilor din jur pentru o duminică liniștită îl face să revină cu plăcere.
„Aici stabilim de la oră la oră ce facem. Uite ce avem în jur, cât e de verde și frumos totul. Pe acolo, prin spate, se urcă la vârful Poloninca. De-acolo, de sus, de la 1.600 de metri, vezi tot. Vezi Ucraina. Vezi munții României. Și e urcușul în spatele casei, aici”, spune el cu emoție.
Se uită în partea cealaltă a curții. „Uite, acolo, după rândurile alea de case, e Vișeul. Când eram mic, ne luam lanternele ca să stăm să prindem pește până noaptea târziu. Acum avem lanterne la telefoane, vorba aia”, completează.
Cu ochii umeziți, Vasile se ridică în picioare și inspiră adânc. Nu e nevoie de pronosticuri: Finlanda va fi cea mai fericită țară din lume și în 2024.
