REȚEAUA RECUNOȘTINȚEI. O altă mamă care a donat organele fiicei face apel la cei care le-au primit: «M-ar mulțumi sufletește să văd că fata mea trăiește prin cineva!»
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Într-o țară în care transplanturile se mențin la minimumul istoric, se înmulțesc cazurile de părinți care ar vrea să primească un semn de la cei care au beneficiat de decizia de a dona.
După ce Libertatea a spus povestea Seminei Ferencz, care i-a invitat la nunta fiicei pe cei care au primit organele fiului ei, o altă mamă ne-a scris: “Din păcate, eu nu am la ce nuntă să îi invit, dar mi-ar plăcea să îi cunosc, m-ar mulțumi sufletește să văd că fata mea trăiește prin cineva”, a spus Felicia Bistriceanu, care este din Drobeta-Turnu Severin.
430 de transplanturis-au făcut în fiecare dintre anii 2013 și 2014, perioada de vârf a donării de organe din România
141 de transplanturi au avut loc în 2019 până în prezent, în România
55 de donatori de organe au acceptat donația în 2019 până în prezent
Legea transplantului interzice divulgarea “oricărei informaţii privind identitatea donatorului decedat, precum şi a primitorului, exceptând cazurile în care familia donatorului, respectiv primitorul sunt de acord” (art. 56).
Felicia Bistriceanu și-a pierdut fiica de doar 20 de ani, pe Lorena, în urmă cu doi ani. “Fata mea era o fată sănătoasă, frumoasă, veselă”. Până într-o dimineață de august 2017, când fetei i s-a făcut brusc rău. “S-a spălat, și-a făcut un 3 în 1, și-a aprins o țigară, a tras trei fumuri din ea și a căzut”, i-a povestit mamei prietenul tinerei, care locuia împreună cu ea în Timișoara.
Felicia uda trandafirii din curtea casei din Drobeta-Turnu Severin, când i-a sunat telefonul. Era cealaltă fată, care i-a spus că surorii ei i s-a făcut rău, dar că e la spital și că va fi bine. Câteva ore mai târziu, mama a primit un al doilea telefon de la fiică: “Vino de urgență la Timișoara”.
“Am ajuns la Timișoara și n-am mai vorbit niciodată cu Lore”, își amintește mama și vocea i se stinge. I-au dat lacrimile. Știe și azi cum a arătat ultima zi petrecută împreună, cu puțin timp înainte ca fetei să i se facă rău - era duminică și au mâncat împreună ciorbă de burtă și sarmale.
La spital, medicii i-au spus că fiica ei are un anevrism cerebral care e inoperabil: “Ori va muri pe masa de operație, ori va rămâne o legumă”, își amintește Felicia că a sunat prognosticul.
“Ne-a întrebat dacă suntem de acord cu prelevarea de organe. Medicii au vorbit frumos cu noi”, spune mama. Alături de ea, la spital, erau soțul, băiatul și cealaltă fiică. “Ne-am uitat unii la alții și am zis pe loc da, salvăm alte vieți”.
Felicia Bistriceanu spune că a luat această decizie într-un moment greu al vieții ei din toate punctele de vedere: “Făceam chimioterapie, abia mă operasem de cancer, nu mai aveam păr pe cap”.
Mama a donat rinichii, plămânii și ficatul Lorenei. “Cu prelevarea de alte țesuturi, cornee, n-am fost de acord, nici să nu o mutileze și nici să nu o țină prea mult”, spune mama. “I-au făcut slujbă cu preot înainte de prelevare”, își amintește femeia, care este creștin-ortodoxă.
După pierderea fiicei, Felicia s-a mutat, împreună cu familia, în Germania, unde lucrează ca ajutor de bucătar. “Am vrut să evadăm”.
“Nu pretindem nimic, avem tot ce ne trebuie”, spune mama Lorenei. “M-ar mulțumi sufletește să văd că fata mea trăiește prin cineva. Poate mi-ar alina cumva durerea”.
