Primarul Clujului, Emil Boc, reacționează dur după numirea lui Tasnadi Istvan de la UDMR în funcţia de prefect al Clujului. Și își acuză colegii din propriul partid, PNL, de sfidare la adresa organizației locale.
„Este un gest de sfidare fără precedent a conducerii PNL, faţă de organizaţia PNL Cluj. Eu am fost preşedinte la această organizaţie din 2005 până în 2012, dar niciodată Clujul nu a mai fost umilit… ca de altfel niciodată ca preşedinte de partid nu am umilit organizaţiile politice care au adus scor politic la partid. Clujul, că le place unora, că nu le place, a adus cele mai multe voturi, în zestrea generală a PNL la toate alegerile”, a declarat Emil Boc la un post de radio, citat de ziarul Adevărul.
„Organizaţia care aduce cele mai multe voturi este umilită. Asta este o palmă dată tuturor colegilor mei din PNL, care au muncit cu bună credinţă, iar conducerea centrală a partidului m-a sfidat”. Boc mai spune că toţii colegii săi de la Cluj sunt nemulţumiţi din cauză că „s-au trecut nişte linii roşii în relaţia dintre conducerea centrală şi PNL Cluj”, a adăugat acesta.
„Conducerea PNL este cea care aduce mari prejudicii”
Un ton mai violent a avut președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
„În ceea ce mă priveşte, ca membru simplu al PNL, această conducere pe care acest partid o are nu mă mai reprezintă şi mă declar liber şi independent faţă de orice personaj care în momentul de faţă conduce PNL la nivel central. Conducerea PNL este cea care aduce mari prejudicii, enorme, acestui partid şi datoria mea şi a noastră este ca la viitorul congres acest partid să reintre în normalitate şi în parcursul său firesc. Aceşti incompetenţi care vremelnic conduc PNL vor rămâne în istorie ca nişte personaje despre care nimeni nu o să-şi mai amintească nimic”, a spus Alin Tişe, citat de Agerpres.