UPDATE 14:25 – Într-un răspuns la solicitarea Libertatea, STS susține că a respectat procedura de afișare a rezultatelor, fiind aceeași ca la procesele electorale precedente, dar luând în calcul complexitatea alegerilor locale.

„Datele prezentate în fișierele *csv s-au realizat pe structura informațiilor regăsite în cele 4 procese-verbale centralizatoare (…) Din punct de vedere al formei, structura de prezentare a informațiilor este intuitivă și unitară pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, însă diferă în funcție de numărul de candidați. Totodată, denumirea fișierelor are o regulă după care se formează, aspect care permite identificarea și prelucrarea lor. Precizăm că afișarea candidaților este în concordanță cu ordinea stabilită pe buletinele de vot”, a transmis STS.


Autoritatea Electorală Permanentă este instituția care asigură organizarea și transparența alegerilor, iar STS joacă rolul de IT-ist. Cu ocazia alegerilor locale, când s-au înregistrat mari surprize și mulți dintre vechii politicieni au pierdut în fața unor necunoscuți, fluxul de informații n-a mai fost unul firesc, susține organizația Code for Romania.

Spre deosebire de ultimele runde electorale, datele oferite după închiderea urnelor de către Autoritatea Electorală Permanentă printr-o platformă construită de Serviciul de Telecomunicații Speciale nu permit prelucrarea automată în timp real”, spun cei de la Code. Și dau exemple: 

Portretul lui Robert Lupu, făcut de psihologul criminalist Tudorel Butoi. Putea sau nu să fie evitată moartea Teodorei Marcu de la „Insula Iubirii”
Recomandări
Portretul lui Robert Lupu, făcut de psihologul criminalist Tudorel Butoi. Putea sau nu să fie evitată moartea Teodorei Marcu de la „Insula Iubirii”
  • ”Fișierele nu mai pot fi preluate în flux automat fără un efort considerabil de decodificare a modului de livrare, denumire și expunere a informațiilor.  
  • Structurarea informațiilor din aceste fișiere nu respectă reguli predictibile (candidații nu sunt așezați în ordinea de pe buletinul de vot – cea comunicată în prealabil și de către Biroul Electoral Central)
  • Seturile de date sunt amestecate (unele dintre arhive, deși provin din link-uri care se referă la un anumit județ, conțin fișiere provenind din alte județe)”

În aceste condiții, ne aflăm în imposibilitatea de a oferi, așa cum ne-am propus, o agregare promptă a tuturor rezultatelor alegerilor pe platforma Rezultate Vot. Cu toate acestea, în orele următoare vom face tot posibilul să “curățăm” datele furnizate de autorități, printr-un proces care, de această dată, nu poate fi făcut cu totul automat.

Code 4 Romania:

Sute de voluntari români, de pe toate continentele, fac aplicații gratuite

Code for Romania este o organizație care, porivit propriei declarații, ”dezvoltă pro-bono soluţii IT cu scopul de a rezolva probleme ale societăţii”.

Peste 1.700 de voluntari, o întreagă rețea de oameni, creează aplicații civice în mai multe domenii de interes public.

Code for Romania este o declinare a unei inițiative publice care există în mai multe țări. La noi, pe fondul unei Diaspore de peste 4 milioane de oameni, Code for Romania s-a înfiripat pe ideea unei comunități de profesioniști din mai multe domenii care lucrează în poziții uneori extrem de solicitante în străinătate, dar care doresc să participe la evoluția democratică a propriei țări. 

Ucraina a lansat operațiunea „Pânza de păianjen”, cel mai mare atac asupra Rusiei și a reușit să distrugă peste 40 de bombardiere de luptă folosind drone
Recomandări
Ucraina a lansat operațiunea „Pânza de păianjen”, cel mai mare atac asupra Rusiei și a reușit să distrugă peste 40 de bombardiere de luptă folosind drone

Probabil că România are azi cea mai calificată forță de muncă din istoria sa, numai că ea este răspândită peste tot în lume și noi încercăm să găsim voluntari pentru a construi aplicații  civice.

Bogdan Ivănel, Code for Romania:

Au descâlcit datele votului la alegerile locale aproape de 5 dimineața

”Este ora 04.52 dimineața. După peste șase ore de muncă am reușit să automatizăm și să curățăm preluarea de date de la AEP”, au scris cei de la Code for Romania.

Rezultatele centralizate ale alegerilor pot fi consultate aici.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.