Una dintre cele mai emoţionale reacţii este cea a Rodicăi Stănoiu, ministru al Justiţiei în Guvernul Năstase, care s-a declarat consternată de ceea ce s-a întâmplat în această noapte. "Doamne, Dumnezeule! Nu pot să cred, Dumnezeule mare! Ce se întâmplă cu noi, ce se întâmplă cu oamenii??! Doamne, Dumnezeule, sunt şocată!", a declarat Rodica Stănoiu în direct la Antena 3.
Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, în această noapte, după ce poliţiştii au venit la locuinţa sa. Fostul premier s-a împuşcat în gât şi şi-a provocat o rană în zona gâtului. Adrian Năstase are o plagă aproape de vena jugulară.
După ce poliţiştii i-au prezentat mandatul de executare, Adrian Năstase le-a cerut permisiunea poliţiştilor să îşi ia nişte cărţi din biroul său. Atunci, fostul premier a încercat să se sinucidă cu un pistol cu care a vrut să se împuşte în cap. Unul dintre poliţişti a încercat să îl oprească, dar fostul premier s-a rănit la gât. Ambulanţa l-a dus pe Năstase la Spitalul Floreasca din Bucureşti.