Un pacient de 87 de ani, cu diverse afecțiuni, fost fumător, cu insuficiență cardiacă și purtător de hepatită virală B și C, și-a chemat medicul de familie, în urma unor simptome precum tuse productivă și dificultate de respirație, a relatat site-ul spotmedia.ro, citând Asociația medicilor de familie din București.

Consultul a relevat un murmur ușor la plămâni și o saturație a oxigenului de 80%, sub nivelul normal, astfel că medicul l-a trimis la spital, cu suspiciunea de infectare cu noul coronavirus.

Pacientul a fost internat în secția de medicină internă a Spitalului de Urgență București, unde s-a confirmat infecția cu coronavirus. I s-au făcut analize, i s-a administrat un tratament complex, iar după o lună a fost declarat vindecat și externat.

Medicul Oană Sever-Cristian și-a expus concluziile pe site-ul Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov.

„Când internezi pacientul? Desigur, PCR pozitiv, simptomele și SpO2 rămân esențiale. Dar pentru pacientul confirmat PCR și asimptomatic? Aici cred că ar fi cazul să facem o hemoleucogramă completă și dozarea D-Dimerilor (sunt mai ieftine decât testul PCR)”, a scris medicul.

Și a continuat: „Dacă pacientul rămâne asimptomatic, după 5-7 zile ar trebui să repetăm aceste investigații. Dacă ele sunt normale și pacientul este tot asimptomatic, cred că și medicii, și pacientul pot dormi linștiți, cu pacientul în izolare la domiciliu până la negativarea PCR”.

Când externezi pacientul? Dacă hemoleucograma și D-Dimerii sunt acceptabili (plus restul semnelor clinice și SpO2), cred că poți externa pacientul și să-l trimiți în izolare la domiciliu până la negativarea PCR

Medicul Oană Sever-Cristian

În final, medicul spune că observația sa trebuie confirmată în practică.

„Această atitudine rațională ar putea elibera multe paturi de spital și ar scădea costurile. Observația particulară din acest caz rămâne să fie confirmată, sau nu, de medicii practicieni care au astfel de cazuri. Contribuția lor este esențială atât pentru a salva vieți cât și pentru a evita suferința și risipa”, a încheiat medicul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.