Alungat de sărăcia din România, Cristian M., care avea 29 de ani, s-a dus în Germania sperând la un viitor mai bun pentru familia lui. Însă colegul lui, Bela Ö., 27 de ani, un cetățean maghiar, l-a măcelărit cu 15 lovituri de cuțit în zona inimii și a plămânilor.
Inculpatul a fost ieri prezentat în fața magistraților și a dezvăluit motivul înjunghierii lui Cristian: nu curățase baia din camera unde locuiau împreună, într-un spațiu de cazare pus la dispoziție de angajator.
Conform rechizitoriului, inculpatul, pe data de 30 noiembrie 2020, l-a așteptat pe Cristian în baia abatorului și l-a atacat cu cuțitul de măcelar.
„Eram atât de furios!”, a explicat Bela, ieri, în fața judecătorilor. Legiștii au numărat 15 răni provocate de cuțit, la scurt timp după crimă, multe dintre ele în inimă și plămâni.
Se pare că cei doi colegi s-au certat cu câteva săptămâni mai devreme. Cristian ar fi murdărit toaleta și faianța și nu le-ar fi curățat. Au urmat cuvinte grele, apoi o luptă brutală în care criminalul și-ar fi pierdut mai mulți dinți.
Cristian ar fi refuzat să plătească despăgubiri și inculpatul s-a răzbunat. I-a cerut să-i achite daune morale, însă victima refuza în mod repetat și criminalul l-a ucis.
Procesul continuă pe 20 mai. Inculpatul riscă condamnarea pe viață.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro