Români care stăteau în Spania furau de la distanță banii clienților unei benzinării din Franța

Comentează
Două persoane alimentează cu benzină un taxi de culoare neagră într-o benzinărie din Franța

Patru cetățeni români au fost arestați vineri, 13 iunie, în Franța, fiind suspectați că au manipulat terminalele de plată ale unei benzinării din Vitry-sur-Seine pentru a fura datele bancare ale clienților. Există suspiciuni că și alte benzinării ar fi fost vizate de aceeași metodă, relatează Le Parisien.

Dispozitiv de tip „shimmer” montat în interiorul terminalelor de plată

În timp ce clienții își introduceau codul PIN, informațiile cardurilor erau interceptate și transmise în Spania, unde, din orașe precum Barcelona și Madrid, infractorii le foloseau pentru a retrage bani.

Ancheta Brigăzii de Combatere a Fraudelor în Plăți (BFMP) a dus la oprirea acestei activități ilegale.

Cu doar trei zile înainte de arestări, BFMP a fost alertată de reprezentanții grupului de interese economice Carte Bancaire, care identificaseră activități suspecte la terminalele benzinăriei din Val-de-Marne.

A fost descoperit un dispozitiv de tip „shimmer” – un aparat de mici dimensiuni, montat discret în interiorul terminalelor de plată, care interceptează datele transmise între card și sistemul EFT.

Prin acest sistem, complicii au reușit să acceseze în timp real datele clienților și să le folosească pentru retrageri bancare în Spania.

Cei patru români au fost plasați în arest preventiv

Poliția a instituit o supraveghere discretă și a identificat patru suspecți, reținuți în Paray-Vieille-Poste, Essonne. În urma perchezițiilor, autoritățile au descoperit echipamente folosite la clonarea cardurilor și aproape 9.000 de euro în numerar.

Parchetul din Paris a anunțat că cei patru români, cu vârste între 43 și 56 de ani, au fost puși sub acuzare și plasați în arest preventiv. Anchetatorii consideră că benzinăria din Vitry-sur-Seine ar putea să nu fi fost singura țintă.

Potrivit procurorului, gruparea era mobilă și instala dispozitive de tip „shimmer” în special pe terminalele de la pompele de benzină, pentru a colecta date bancare în timp real, folosite ulterior la retrageri de numerar, în special în Spania.

Numărul exact al victimelor și amploarea fraudei nu sunt deocamdată clare, iar ancheta continuă. Autoritățile evaluează în prezent pagubele.

Potrivit Observatorului Securității Plăților, frauda de tip shimming a provocat în 2023 pierderi de aproximativ 36.000 de euro la nivel național, în scădere față de 50.000 de euro în 2022.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
12:32
Tesla a scos pe străzi mașina fără volan și pedale. La o zi după lansare, autoritățile americane au deschis o anchetă
Analiză
12:20
Sute de mii de copii abandonează școala în timp ce analfabetismul funcțional crește alarmant în România - raport
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!