„Va fi nevoie și de o hotărâre de guvern pe care o vom aproba, dacă este nevoie, într-o ședință online, pentru a ne asigura că aceste doze ajung cât mai rapid”, a declarat premierul, în cadrul unei conferințe de presă.

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a scris pe Facebook că alocarea primei tranșe de vaccinuri este ”o veste foarte bună”.

”Aceste doze de vaccin vor fi suficiente pentru a imuniza tot personalul medical”, a spus aceasta, neuitând să mulțumească poporului român pentru donația de vaccin și ”solidaritatea imensă” de care dă dovadă.




O veste foarte bună pentru țara noastră! Acum câteva clipe Guvernul României a anunțat aprobarea Ordonanței de urgență...

Publicată de Maia Sandu pe Miercuri, 24 februarie 2021

Pe 19 februarie, România a donat Republicii Moldova echipamente medicale – măști, combinezoane și mănuși – de aproape 2,3 milioane de euro.

Republica Moldova se luptă cu al doilea val al epidemiei de coronavirus. Statisticile arată că zilnic mor câte 20 de oameni din cauza virusului, iar 30% din teste sunt pozitive. Din cauza dezinteresului autorităților, pe fondul instabilității politice, în țară nu a fost vaccinat nici un om.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

Moldova ar fi trebuit să acceseze 20% din necesarul de vaccinuri gratuit, prin rețeaua COVAX, însă până acum nu a primit nici o doză. Donația făcută de România reprezintă 3% din necesar.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI