România a trimis un avion cu ajutoare pentru civilii din Fâșia Gaza

 11 comentarii
Arhiva foto

Ajutoarele pentru populația civilă din Fâșia Gaza au fost trimise miercuri, 15 noiembrie, cu o aeronavă cargo, pusă la dispoziţie de Comisia Europeană, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), citat de Agerpres.

Avionul, care a decolat de pe Aeroportul „Henri Coandă” Bucureşti, va duce în Egipt ajutoarele oferite de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.

„Materialele oferite vor ajunge în Egipt, într-o locație prestabilită, loc unde organizațiile internaționale implicate, prin convoaie umanitare, vor transporta bunurile către populația civilă afectată”, precizează DSU.

„Este vorba despre elemente de cazarmament scoase la rezervele de stat - corturi, paturi, saltele, perne şi aşternuturi”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSU, Bogdan Toma.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat pe 19 octombrie o hotărâre privind acordarea de asistenţă internaţională, cu titlu gratuit, pentru civilii din Fâșia Gaza.

Potrivit anexei la Hotărârea CNSU, ajutoarele oferite de România constau în 30 tone de conserve de legume, 10 tone de ulei de floarea soarelui, 20 tone de zahăr, 10 tone de orez, 20 tone de făină, 20 tone de apă minerală, 500 de corturi, 2.000 de paturi, 2.000 de saltele, 2.000 de pături, 4.000 de cearşafuri, 2.000 de perne, 4.000 de feţe de pernă, 2.000 de saci de dormit.

Foto: facebook.com/departamenturgente

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (11)
  • Avatar comentarii

    Frumosul1 15.11.2023, 21:20

    Foarte frumos din partea noastră că ajutăm dar trebuie sa ajutăm și românii sintem țara cu cei mai mulți săraci din Europa trebuie ridicat nivelul de trai

  • Avatar comentarii

    Paulica1968 15.11.2023, 21:26

    Un gest frumos de solidaritate

  • Avatar comentarii

    asdqaz 16.11.2023, 01:06

    un gest frumos in aceste momente

  • Avatar comentarii

    bituca 16.11.2023, 08:14

    Foarte bine ca putem ajuta si noi cu ceva.

  • Avatar comentarii

    AlexandraMilu 16.11.2023, 08:47

    Este normal sa se întâmple asa!!

ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
12:32
Tesla a scos pe străzi mașina fără volan și pedale. La o zi după lansare, autoritățile americane au deschis o anchetă
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!