România e pe cale să aibă cel mai secetos an din ultimul secol. Un specialist explică și cum pot unii fermieri să evite dezastrul din agricultură

Comentează

Anul 2020 a fost cel mai secetos an din ultimul secol în România și Europa de Est, explică prof. dr. Gerard Jităreanu, rectorul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”, pentru Libertatea. Însă 2022 are mari șanse să-l depășească, fiindcă precipitațiile care au căzut până acum sunt sub jumătate din media multianuală, care este de circa 550 de litri pe metru pătrat. Diferența este că abia suntem la jumătatea lui 2022, iar lunile de vară cu temperaturi extreme abia au început.

„Sigur că în momentul de față suntem aproape de anul 2020, care a fost un an foarte secetos, dar suntem abia la jumătatea anului. Sub jumătate din media multianuală a precipitațiilor căzute în Moldova înseamnă o secetă puternică spre foarte puternică. Iar culturile sunt foarte afectate”, a explicat prof. dr. Gerard Jităreanu.

Prof. dr. Gerard Jităreanu, rectorul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”

Diferența față de 2020 și alți ani secetoși este că anul acesta au lipsit precipitațiile încă din perioada iernii și a primăverii, fiind și temperaturi mai ridicate. Incendiile de vegetație au început încă din primăvară, cu arderile de miriști scăpate de sub control, iar marile acumulări de apă au rămas încă din iarnă parțial secate. De aceea, explică rectorul, este și mai „vizibilă” seceta de anul acesta pentru cei care nu sunt direct implicați în agricultură.

„Dacă vorbim de combaterea secetei, atunci irigarea este metoda cea mai eficientă, dacă există sisteme mari care să asigure apa. Doar că vedeți chiar și în aceste sisteme de irigații mari, când e secetă excesivă, nu este apă cu ce să irigi. Poți să ai toată infrastructura, dar scade nivelul râurilor, se reduce volumul sursei de apă și irigi doar parțial. Asta se întâmplă pentru că sunt limitări legate de cantitatea de apă disponibilă, pentru că seceta s-a prelungit încă din iarnă și nu s-au acumulat cantități normale în aceste rezervoare de apă: lacuri, iazuri etc.”, a explicat prof. dr. Gerard Jităreanu.

Culturile, puse la pământ de secetă

Seceta însă a afectat foarte puternic culturile care au fost deja recoltate: grâul, rapița, orzul, însă cel mai mult a lovit în culturile care acum trebuiau să se dezvolte, pentru recoltare în toamnă. Spre exemplu, spune rectorul USV Iași, fermierii din Moldova se plâng de faptul că nici ploaia nu le va putea salva culturile de porumb, pentru că nu a plouat atunci când trebuia: când se „leagă porumbul”.

„Chiar dacă plouă, nu se mai poate face nimic, fiindcă sunt culturi unde porumbul nu a legat, nu a fecundat florile, nu se formează știulete. Poți să îi dai câtă apă vrei de acum încolo, nu mai are cum să producă. Iar acum, pe această secetă, dacă va fi așa peste vară, lucrurile vor fi complicate”, a adăugat prof. dr. Gerard Jităreanu.

Culturile deja recoltate anul acesta au fost salvate parțial de faptul că s-au dezvoltat în 2021, care a fost „unul dintre anii cei mai buni pentru agricultură”. În 2021 a plouat, iar pe câmpurile irigate s-au pornit instalații doar pentru a acoperi scurtele perioade când s-a manifestat un deficit de umiditate. Însă chiar și așa, producțiile de grâu sunt foarte reduse: fermierii cu care păstrează legătura cu universitatea au avut în jur de două tone de grâu la un hectar, în condițiile în care, cu tehnologie avansată și cu semințe de calitate, într-un an bun, poți avea și 8 tone la hectar.

Mai mult, chiar și un fermier mic, care are doar câteva hectare, care folosește tehnologie medie, fără investiții majore, poate avea 5 tone la un hectar într-un an în care plouă cât trebuie, când trebuie.

Tehnologia reduce cheltuielile cu 25% pe hectar și se amortizează în doi ani

Rectorul în fața unui aparat de însămânțat fără întoarcerea brazdei

Dar au fost diferențe și anul acesta, în condiții de secetă, date exclusiv de tehnologia folosită. Rectorul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” a explicat pentru Libertatea că fermierii care au folosit pe suprafețe neirigate tehnologii conservative, cu lucrări minime, sau chiar semănarea directă cu utilaje speciale, au avut producții de 4-5 tone la hectar. Chiar dacă nu au irigat și nu a plouat deasupra câmpurilor respective. Este vorba despre fermierii care au renunțat la practica convențională, de arătură cu întoarcerea brazdei între 20 și 30 de centimetri, urmată de toate lucrările aferente de semănare, fiindcă întoarcerea brazdei duce la uscarea și mai puternică a solului, în lipsa precipitațiilor.

Mai mult, în tehnologia de semănare directă, cu aparate agricole speciale, se seamănă direct solul recoltat de cultura anterioară, așa cum este el, fără alte lucrări. Rectorul descrie că adesea rămâne o impresie de „teren părăsit”, departe de câmpurile cu pământ negru proaspăt întors, cum este imaginea pe care o au fermierii cu un „teren fertil, proaspăt lucrat”. Însă rezultatele sunt similare la nivel de cantitate recoltată pe hectar, iar cheltuielile sunt cu 25% mai mici.

„Este foarte important ca această apă puțină care există din precipitații sau irigații să fie reținută în sol la dispoziția plantelor. Calculele sunt următoarele: o semănătoare cu care se poate semăna direct costă circa 100.000 de euro. Prin renunțarea la arătură și utilizarea acestei tehnologii se face o economie de 100 de euro la hectar, iar un fermier cu 1.000 de hectare amortizează într-un an costul utilajului. Fermierii mai mici pot să o folosească pe câmpurile vecinilor, practic în doi ani se poate amortiza ușor. Apoi sunt costuri mai mici și este un necesar mai mic de apă”, a spus prof. dr. Gerard Jităreanu.

Semănarea directă – folosită în Americi pe 150 milioane de hectare anual

O astfel de tehnologie este folosită de mult timp în SUA, unde sunt cultivate anual circa 40 milioane de hectare prin semănare directă, iar în America de Sud se folosește pe circa 100 de milioane de hectare anual. Tehnologia a pătruns și în Europa, dar utilizarea ei nu este pe o scară la fel de mare. Rectorul spune că a fost la fermieri din Vaslui și Galați, județe puternic afectate de secetă, care au recoltat 4,5 tone de grâu pe hectar în condițiile în care au fost doar 50% din precipitațiile care cădeau în mod normal. Dar costurile au fost cu 25% mai mici.

Rectorul în fața unui aparat de însămânțat fără întoarcerea brazdei

„Din păcate, cred că sunt maximum 10% din fermierii din Moldova care folosesc această tehnologie. Chiar aseară vorbeam că în Galați, Botoșani, Suceava, peste tot lumea ară, după ce au recoltat grâul, tractoarele sunt cu pluguri la arat, nu am văzut nicăieri să se lucreze conservativ, să semănăm ulterior în miriște în condiții de secetă. Se pierde toată umiditatea care mai era în sol, mai ales că se anunță temperaturi și de 40 de grade în câteva zile”, a completat prof. dr. Gerard Jităreanu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
octombrie însorit
17:59
Temperaturi de -5 grade Celsius la munte, dimineața și peste 27 grade Celsius, în timpul zilei, în vestul țării. Prognoza meteo ANM pentru perioada 4-11 octombrie 2026
O femeie aflată în mijlocul protestatarilor își ridică palma acoperită cu vopsea roșie și ține o pancartă cu imaginile unui cățel și ale unei pisici alături de mesaje de protecție a animalelor.
17:32
Protest masiv la București: peste 70 de ONG-uri de protecție a animalelor ies în stradă să apere drepturile animalelor fără stăpân și sălbatice
MONDEN
Irina Fodor și Mona Segall
Exclusiv
18:35
Cum a ajuns Irina Fodor prezentatoare la „Asia Express” și „Chefi la cuțite”. Mona Segall dezvăluie cine a propus-o și cum se înțeleg după 10 ani de colaborare
Richard Abou Zaki
17:40
Chef Richard Abou Zaki a împlinit 30 de ani. Petrecere de lux în Italia, alături de colegii de la „Chefi la cuțite”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
19:09
Nicușor Dan, ironizat de AUR, înaintea negocierilor pentru noul premier. Ce cântec al lui Mihai Constantinescu i-a fost dedicat
18:50
Ce ascund camerele de hotel chiar și la 5 stele. Mărturiile angajaților despre „curățenia de fațadă” și de ce nu ar trebui să bei niciodată din paharele din cameră
07:00
Rezultatele Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
18:40
Data când intră primii bani pentru elevi pentru noul an școlar: se virează bursele de merit, sociale și tehnologice pe septembrie și octombrie
TRENDING
08:21
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
15:47
O româncă face afaceri de 5.000.000 de euro cu apa termală din Băile Felix: creștere de 23 de ori în cinci ani
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Horoscop
17:00
Horoscop săptămânal 5 – 11 octombrie 2026. Luna Nouă aduce schimbări în relații și noi începuturi
O chelneriță îmbrăcată în costum tradițional bavarez, ținând și transportând mai multe halbe de bere într-un cort de la Oktoberfest din München, Germania
16:53
Povestea din spatele Oktoberfest. Cum a transformat o nuntă regală din 1810 Munchenul în capitala mondială a berii
Dormitorul ar trebui să fie oaza ta de liniște, dar de multe ori devine un depozit pentru lucruri care nu-și mai găsesc locul în alte camere.
15:53
Cele 6 lucruri pe care ar trebui să le scoți din dormitor dacă vrei să ai un somn mai odihnitor
O femeie îmbrăcată într-o rochie gri care arată spre o casă modulară prefabricată, de culoare deschisă, amplasată într-un spațiu exterior deschis.
13:55
Au cumpărat o casă din containere maritime cu 24.000 de euro și au prezentat-o cum arată șase luni mai târziu: „Am economisit zeci de mii de euro”
Medalie cu profilul lui Alfred Nobel pe o carte deschisă
13:00
Cine a fost Alfred Nobel. Povestea din spatele Premiilor Nobel
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
România își menține poziția de lider european în producția de nuci, cu o estimare de 59.000 de tone pentru anul 2026.
17:28
Fructul cu care România hrănește întreaga Europă. Producem aproape 60.000 de tone, deși e un an mai slab decât 2025
Zăpadă văzută de Copernicus
17:05
Cum arată zăpada pe munții României, văzută din spațiu. Fotografie spectaculoasă făcută de Copernicus
Descoperiri arheologice Alba
Analiză
17:00
Orașul roman cu mii de locuitori își dezvăluie comorile la Alba Iulia. Moneda emisă de împăratul uzurpator care a domnit două luni: „Foarte rar găsești așa ceva”
Spitalul de Pneumoftiziologie din Braşov -  Pavilionul Mârzescu. Foto: Google Maps
16:59
Incendiu la Spitalul de Pneumoftiziologie din Braşov - Pavilionul Mârzescu. O pacientă a fost găsită carbonizată, anunță Ministerul Sănătății
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale