În ciuda faptului că mai multe state care fac parte din Uniunea Europeană au avut probleme financiare în 2010, România este singura în care s-a înregistrat o scădere a salariului minim pe economie, faţă de anul 2009.
Cel mai mult au fost afectaţi bugetari, ale căror salarii au fost tăiate cu 25%. În plus, la această scădere se poate adăuga şi faptul că leul s-a depreciat, astfel încât angajaţii au avut de pierdut de două ori.
Pe partea cealaltă, potrivit Antena 3, cea mai mare creştere a salariului minim pe economie în 2010 este cea din Marea Britanie, de peste 8 procente, urmată de Grecia, cu 5,5%, în ciuda faptului că această ţară a avut probleme financiare grave anul trecut.
Citeşte şi Şoferii RATB plătiţi cu 1.100 €