ROMÂNIA VIOLENȚEI SEXUALE. Paramedicul SMURD care a agresat o pacientă în ambulanța în care se mai aflau doi colegi, în arest la domiciliu. Victima „nu a putut face nimic, era «complet paralizată»”

 61 comentarii
Arhiva foto

În fața anchetatorilor, paramedicul Claudiu Gheorghiță Delciu, care a șters înregistrările de pe camera de supraveghere din ambulanță, a avut o explicație halucinantă pentru gestul său. A invocat că a sărutat pacienta pe abdomen și sâni pentru „a o feri de o eventuală afecțiune oncologică”. Bărbatul în vârstă de 49 de ani a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală, acces ilegal la un sistem informatic și alterarea datelor informatice. Curtea Militară București a decis joi, 4 ianuarie, eliberarea din arest a paramedicului și plasarea lui în arest la domiciliu.

  • Peste 70% dintre cazurile de viol soluționate de instanțe au fost clasate anul trecut, potrivit unui raport publicat de Centrul Filia, organizație pentru drepturile femeilor;
  • Agresiunea sexuală este pedepsită de Noul Cod Penal cu închisoare de la 2 la 7 ani și cu interzicerea exercitării unor drepturi;
  • În același timp, o treime dintre femeile din România spun că au fost victima hărțuirii sexuale, pe stradă sau la universitate, și 40% spun că au fost martore la un astfel de episod.

La începutul lunii august, anul trecut, autoritățile judiciare semnalau arestarea unui paramedic din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București - Ilfov (ISU), Detașamentul Dămăroaia, pentru că ar fi agresat sexual o pacientă în timp ce o transporta la spital.

Cazul a scandalizat opinia publică. Cum a fost posibil ca membrul unui echipaj de intervenție să agreseze sexual o pacientă, în condițiile în care alți doi lucrători SMURD se mai aflau în autospecială? La aceste întrebări, răspunsurile au venit chiar de la procurorii care s-au ocupat de caz.

Potrivit datelor din anchetă, colegii paramedicului au observat comportamentul deviant al acestuia încă de la locuința pacientei, însă au gestionat cu lejeritate situația, ba chiar s-au amuzat. În drumul spre spital au acceptat, tacit, posibilitatea ca asupra pacientei să fie comise acte de natură sexuală.

Libertatea vă prezintă cronologia intervenției echipajului SMURD pe parcursul căreia o pacientă a fost agresată sexual atât la domiciliu, cât și în drum spre spital de cel care ar fi trebuit să îi acorde primul ajutor. Datele oficiale au fost reținute de procurorii DIICOT în rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată a paramedicului.

Apelul la 112

Pe 8 iunie 2023, la ora 19.46, un bărbat suna la 112 și cerea intervenția unei ambulanțe într-un cartier rezidențial din sectorul 1. Bărbatul anunța că prietena sa, o femeie de 35 de ani, „este aproape leșinată” și „respiră foarte greu”.

La fața locului a fost trimis un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Dămăroaia, format din trei angajați ISU: șoferul ambulanței, un servant și un comandant de echipaj. Ambulanța a ajuns la domiciliul pacientei în 7 minute.

Potrivit pacientei, în momentul în care echipajul SMURD a ajuns la locuința sa, era „parțial conștientă”, vedea „totul ca într-un vis”, auzea tot, simțea tot, dar nu se putea mișca.

Pentru că servantul avea cea mai mare experiență medicală dintre cei trei membri ai echipajului, s-a ocupat el de pacientă. A solicitat bărbatului care sunase la 112 să îi aducă mai multe cuburi de gheață. A aplicat punga pe frunte, pe cap, pe coaste și pe abdomenul pacientei.

După monitorizarea funcțiilor vitale, constatându-se că acestea sunt în limite normale, membrii echipajului SMURD l-au întrebat pe prietenul pacientei dacă dorește ca femeia să fie transportată la spital. Îngrijorat de starea ei, el a solicitat transportul la spital. Astfel, ceilalți doi colegi ai paramedicului au coborât la ambulanță pentru a aduce un cărucior și targa, în timp ce prietenul femeii îi aștepta la lift pentru a-i ajuta.

Surprins de coleg

Paramedicul a rămas în apartament singur cu pacienta și profitând de moment, acesta a început să o maseze cu gheață pe sâni. În momentul în care șoferul ambulanței a intrat în apartament și-a surprins colegul și i-a cerut „să înceteze acest comportament deplasat”, după cum a declarat în anchetă.

Pacienta a fost transportată la ambulanță. Alături de ea a urcat în cabină paramedicul care o masase cu gheață, iar comandantul echipajului a urcat în față, alături de șoferul autospecialei.

Potrivit Instrucțiunilor de Lucru Specifice Echipajelor de Prim Ajutor Calificat, „după urcarea pacientului în ambulanță, paramedicii se ocupă de verificarea stării pacientului. Pe timpul transportului, pacientul este asistat permanent de paramedici și nu este lăsat nesupravegheat, chiar dacă starea lui este stabilă”. Deplasarea de la domiciliul pacientei până la camera de gardă a Spitalului Elias a durat 4 minute.

Pe drum, șoferul ambulanței a observat că în cabina autospecialei becul era stins, iar când s-a uitat în oglinda retrovizoare nu și-a văzut colegul pe scaunul pe care ar fi trebuit să stea pe durata deplasării. Atunci l-a întrebat pe colegul din dreapta sa: „Ce face Delciu (paramedicul - n.r.) acolo?”.

Membru echipaj SMURD

„Martorul (comandantul echipajului - n.r.) s-a uitat în compartimentul destinat pacienților și i-a spus că inculpatul Delciu Claudiu Gheorghiță «o mamelește» pe persoana vătămată, dându-i cu gheață pe «corp, sâni și sfârcuri». În aceleași împrejurări, martorul i-a spus colegului său că, în timp ce se aflau în apartamentul persoanei vătămate, l-a văzut pe inculpat în timp ce «îi pusese pacientei gheață pe sân, în jurul sfârcului»”. Acestea sunt detalii extrase din rechizitoriu.

Audiat de procurori, comandantul echipajului a declarat că, de fapt, nu a văzut exact ce făcea paramedicul cu pacienta, dar, fiind întrebat de către colegul său, i-a spus „cred că o mamelește în continuare”.

Echipajul și-a continuat deplasarea la spital. La intrarea în camera de gardă s-au întâlnit cu prietenul victimei, care a ajuns acolo cu mașina personală. Femeia i-a povestit ce s-a întâmplat în drum spre spital.

„Potrivit persoanei vătămate, pe durata deplasării către Spitalul Universitar de Urgență Elias, «militarul» care se afla lângă ea i-a ridicat tricoul, i-a masat cu mișcări circulare sânii, a lins-o pe sâni și i-a supt sfârcurile. Persoana vătămată s-a speriat, a simțit «absolut tot» ce îi făcea, era «oripilată», dar nu a putut face nimic, întrucât era «complet paralizată»”, au precizat procurorii în actul de sesizare a instanței.

A distrus înregistrarea

Când a aflat ce s-a întâmplat, prietenul pacientei a mers la comandantul echipajului SMURD și i-a spus că „nu este normal ce au făcut”. Angajatul SMURD i-a recomandat să sune la 112 dacă are vreo suspiciune, anunțându-l că ambulanța este prevăzută cu cameră de supraveghere.

După ce echipajul a revenit la bază, paramedicul Delciu a intrat în cabina șoferului și a scos din sistemul de supraveghere cardul de memorie pentru a vedea ce tip de card este. Ulterior, în aceeași zi, după ce a transportat un alt pacient la Spitalul Elias, a aflat că în spital era zarvă mare după ce pacienta pe care o agresase sexual a anunțat că dorește să depună plângere la poliție.

Paramedicul, profitând de lipsa colegilor, a intrat în ambulanță a scos cardul de memorie din sistemul de supraveghere, l-a introdus în telefonul personal și l-a formatat pentru a distruge înregistrarea care l-ar fi incriminat.

Pacienta a depus plângere la poliție în aceeași seară. La ISU București s-a declanșat o anchetă încă de a doua zi. Fiind reținute infracțiuni din sfera informatică, dosarul a fost preluat de DIICOT.

Explicațiile paramedicului

În fața procurorilor, paramedicul a recunoscut că a avut un comportament deviant față de pacientă, dar a venit și cu o explicație pentru gesturile din ambulanță. „Inculpatul a arătat că a continuat să aplice gheață pe pielea pacientei, inclusiv în zona sânilor, ocazie cu care a observat că pacienta avea o cicatrice în jurul areolei. Inculpatul a făcut o legătură între semnele identificate și cazurile de chirurgie oncologică pe care le suferă anumite femei în urma operațiilor de mastectomie totală/parțială, motiv pentru care a sărutat pacienta «în zona uterului, precum și sfârcul unuia dintre sâni». A făcut acest lucru fără a avea consimțământul pacientei în ideea de «a o feri pe pacientă de o eventuală afecțiune oncologică». A declarat că nu a urmărit obținerea vreunei satisfacții de natură sexuală”, se mai arată în rechizitoriul procurorilor.

El a recunoscut că a distrus înregistrarea de pe camera video din ambulanță.

Eliberat din arest

Trimis în judecată în stare de arest preventiv, bărbatul a contestat ancheta, motivând că dosarul ar fi trebuit să fie instrumentat de Parchetul Militar, și nu de DIICOT. Excepția a fost respinsă de Tribunalul Militar București, instanța dispunând începerea judecății. Tribunalul Militar București a decis să mențină măsura arestării preventive a inculpatului, având în vedere că judecata pe fond abia urmează să înceapă. Paramedicul a contestat decizia de a fi judecat în stare de arest.

Joi, 4 ianuarie, Curtea Militară București a admis contestația și a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu. Instanța i-a interzis paramedicului să ia legătura cu persoana vătămată și cu martorii din dosar. Decizia Curții este definitivă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (61)
  • Avatar comentarii

    lipanileana 05.01.2024, 09:18

    Demne de filme aceste declarații ,cum sa poți să faci așa ceva?

  • Avatar comentarii

    durban22 05.01.2024, 09:30

    Daca pana si la ambulanta SMURD, au ajuns asemenea obsedati sexuali, inseamna ca nu mai ai incredere in nimeni in ziua de astazi in ROMANIA !!.

  • Avatar comentarii

    traianberchiu 05.01.2024, 09:41

    Din pacate, se produc agresiuni de catre persoane care trebuie sa protejeze viata pacientilor.

  • Avatar comentarii

    Miha93x 05.01.2024, 09:51

    Uite cu voi la putere ce face lumea!

  • Avatar comentarii

    Vale25 05.01.2024, 09:57

    Lumea a luat-o razna în ultima vreme...

ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Ultimele știri
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!