0-130473-bela_marko__ip_07.jpgBela s-a referit în special la posturile de administraţie locală, unde funcţionarii aflaţi în relaţie directă cu cetăţenii trebuie să vorbească atât româneşte, cât şi ungureşte, având în vedere proporţia etnică a zonei.

“Sunt de acord că peste tot (în toate instituţiile – n.r.) trebuie să fie şi reprezentanţi ai comunităţii româneşti, aşa este cinstit şi corect, dar trebuie să ştiţi că românii au un “handicap” pentru că în toate instituţiile din administraţia locală din aceste judeţe trebuie să cunoască ambele limbi. Cu tot respectul spun acest lucru”, a afirmat liderul UDMR, cu prilejul vizitei pe care a efectuat-o joi în judeţul Covasna.

El a spus că pentru UDMR este foarte important ca cetăţenii aparţinând minorităţii maghiare să cunoască limba română pentru a se putea descurca şi dincolo de graniţele celor două judeţe, motiv pentru care va milita pentru schimbarea legislaţiei, astfel încât aceştia să poată studia limba oficială după metode şi manuale speciale, diferite de cele ale celor care au româna ca limbă maternă.

“Vrem ca Limba română să fie predată diferenţiat din clasa I până în clasa a XII-a inclusiv”, a spus Marko Bela.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.