Reacția românilor, în atenția presei de la Kremlin

Mai mulți români și-au distrus pașapoartele și alte documente de identitate, filmându-se în timp ce le ardeau sau tăiau.

„Oamenii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la viitorul statului și s-au plâns că nu sunt capabili să-și salveze țara”, relatează jurnaliștii ruși, conform unei relatări a publicației moldovene Agora.

Rușii au reacționat prompt după alegerile din România

Pavel Durov, fondatorul Telegram a transmis într-un mesaj care a ajuns la fiecare cetățean român cu Telegram instalat pe telefon că un serviciu de informații francez ar fi încercat să influențeze alegerile din România.

Durov a mai afirmat că i s-ar fi cerut să blocheze canalele conservatorilor români în timpul votului, cerere pe care a refuzat-o.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a comentat și el situația alegerilor din România, descriindu-le ca fiind „cel puțin ciudate”.

Peskov a făcut referire la excluderea din cursă a lui Călin Georgescu, pe care l-a descris ca având „cele mai mari șanse de a câștiga”.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, a avut o poziție similară. Ea a declarat că „evenimentul politic care a avut loc în România cu greu poate fi numit alegeri”.

Cazul bărbatului răpit pe stradă în Timișoara pentru a fi forțat să cerșească la Cluj-Napoca. Fugise de abuzatori din Franța în România
Recomandări
Cazul bărbatului răpit pe stradă în Timișoara pentru a fi forțat să cerșească la Cluj-Napoca. Fugise de abuzatori din Franța în România

Contextul sancțiunilor UE

Publicațiile Russia Today și Sputnik sunt interzise în Uniunea Europeană din februarie 2022. Această decizie a fost luată la scurt timp după începutul invaziei ruse în Ucraina. Canalele respective au fost catalogate drept instrumente de propagandă ale Kremlinului.

România a implementat rapid această interdicție. În prezent, încercările de a accesa canalul Telegram al Russia Today din România sunt blocate cu mesajul: „Acest canal nu poate fi afișat deoarece a încălcat legi locale (România)”.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.