Rusia acuză o „întoarcere irevocabilă” a NATO la manevrele Războiului Rece prin exercițiile Steadfast Defender, cu 90.000 de militari

 13 comentarii
Arhiva foto

Ministrul adjunct de externe al Rusiei, Aleksandr Gruşko, a declarat că exercițiile NATO Steadfast Defender 2024, la care vor participa aproximativ 90.000 de soldați, fac parte din „războiul hibrid” al Occidentului împotriva Moscovei și reprezintă o întoarcere a alianței la „manevrele Războiului Rece”, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.

„Aceste exerciţii sunt un alt element al războiului hibrid declanşat de Occident împotriva Rusiei. (…) Un exerciţiu de această amploare marchează întoarcerea definitivă şi irevocabilă a NATO la manevrele Războiului Rece, când procesul de planificare militară, resursele şi infrastructura sunt pregătite pentru confruntarea cu Rusia”, a declarat oficialul pentru agenția de presă rusă de stat RIA.

Exercițiile Steadfast Defender 24 vor începe săptămâna viitoare, se vor întinde pe mai multe luni și sunt considerate cele mai mari de după Războiul Rece. În această perioadă, se va exersa modul în care soldații SUA pot întări aliaţii europeni din țările învecinate cu Rusia, de pe flancul estic al alianţei, în eventualitatea unui conflict.

Fără să menționeze Rusia în anunțul privind organizarea exercițiilor, NATO identifică Moscova, în documentul său strategic, ca fiind cea mai semnificativă şi directă ameninţare la adresa alianței.

În cei aproape doi ani de la declanșarea invaziei din Ucraina, Rusia a acuzat în repetate rânduri Occidentul că poartă un „război hibrid” împotriva sa prin ajutoarele militare și financiare acordate Kievului.

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un grup de cercetare american, a precizat într-un raport recent că Rusia desfășoară o operațiune informațională încercând să prezinte exercițiile de apărare ale NATO Steadfast Defender 2024 ca fiind o provocare.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (13)
  • Avatar comentarii

    Realist2023 21.01.2024, 13:55

    Culmea obrazniciei, ei s-au intors la epoca razboiului fierbinte, imunandu-si vointa cu forta armelor !

  • Avatar comentarii

    asdqaz 21.01.2024, 14:24

    cum sa faca acuze daca ei nu opresc conflictul creat

  • Avatar comentarii

    IulianH6 21.01.2024, 15:06

    Războiul Rece a fost declanșat de Americani în 1947 * Cursa Înarmărilor cu Bombe Nucleare, când SUA încep să fabrice zeci de mii de bombe Atomice pentru a deține Supremația Globală.

  • Avatar comentarii

    dinamo_forever_77 21.01.2024, 15:28

    Stati acolo in vagauna voastra! Sunt suparati ca nu sunt lasati ucrainienii de izbeliste ca sa-i cotropeasca ei. Vai....cat obraznicie si mojicie pe vestul acesta colectiv.

  • Avatar comentarii

    mariussorin75 21.01.2024, 15:42

    ipocriti de ambele parti, semeni vant, culegi furtuna

ALTE ȘTIRI
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!