Potrivit raportului, Europa se află „într-o zonă gri” între război şi pace. În acest context, Olanda se angajează să consolideze investiţiile în apărare, mai ales în domeniul sistemelor fără pilot, adică al dronelor.

„Serviciile olandeze de informaţii estimează că Rusia se pregăteşte de o confruntare pe termen lung cu Europa”, se arată în raport.

„În cel mai rău caz, un război limitat împotriva unor state membre NATO ar putea fi avut vedere în anul care va urma după sfârşitul războiului din Ucraina”, estimează Ministerul olandez al Apărării.

Acest avertisment vine în contextul în care statele membre NATO se pregătesc pentru summitul anual al alianței de apărare, care urmează să aibă loc pe 7 și 8 iulie, la Ankara, capitala Turciei. Ameninţarea reprezentată de actualul regim de la Moscova se va afla în centrul preocupărilor.

Secretarul general al NATO, fostul premier olandez Mark Rutte, a avertizat că Rusia „ar putea să fie pregătită să recurgă la forţă militară împotriva NATO în termen cinci ani”.

În vederea contracarării acestor ameninţări, Olanda şi-a stabilit ca obiectiv să dispună – în cel mult cinci ani – de jumătate dintre capacităţile sale operaţionale fără pilot.

Pentru a atinge acest obiectiv, Guvernul olandez intenţionează să înfiinţeze un „laborator de dezvoltare” special însărcinat să conceapă şi să construiască drone capabile să lupte împotriva altor drone.

„Întrebarea este dacă Europa şi Olanda vor fi suficient de puternice, la timp, pentru a ne apăra libertatea, securitatea şi modul de viaţă”, a declarat ministrul olandez al Apărării, Dilan Yesilgoz.

„Aceasta este responsabilitatea fiecărei generaţii, însă acest lucru a fost rar atât de urgent”, a subliniat Yesilgoz.

Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.