Rusia a cerut SUA retragerea forțelor militare din România, în negocierile de la Riad, dezvăluie Cristian Diaconescu: „E un moment dramatic, ca la Ialta”

 3 comentarii
Cristian Diaconescu a fost ministru al Justiției și ministru de Externe

Coordonatorul Cancelariei preşedintelui interimar Ilie Bolojan, Cristian Diaconescu, a declarat miercuri, 19 februarie, la Antena 3, că țara condusă de Vladimir Putin a cerut o nouă Ialta, adică împărțirea sferelor de influență și, printre altele, retragerea trupelor militare ale SUA din România. „Statele Unite au refuzat, în acest moment”, a spus Diaconescu.

Diaconescu: „E un moment dramatic, Rusia vrea o nouă Ialta”

Cristian Diaconescu a explicat ce s-a petrecut în negocierile purtate la Riad, în Arabia Saudită, între SUA și Rusia, pentru că partea română a fost informată.

„E un moment dramatic, nu vreau să generez niciun fel de emoție, dar problema e extrem de complicată. În primul rând, întâlnirea între reprezentanții Rusiei și cei americani. Ce și-a dorit Rusia de la această întâlnire? Două aspecte. În primul rând, să știe dacă va obține un ascendent pentru a-și face din SUA un aliat pentru implementarea unor proiecte strategice, politice, de tip Ialta. Al doilea aspect, în condițiile în care nu s-ar realiza așa ceva, să convingă partea americană pentru generarea unor divizări în relația transatlantică pe de o parte, între europeni, decizional, pe de altă parte. Din câte am înțeles, situația se poate schimba de la o oră la oră sau de la zi la zi. Nu au reușit să-i convingă pe americani din această perspectivă”, a spus el.

Consilierul prezidențial pentru apărare și siguranță națională a adăugat că americanii au vrut să meargă la această întâlnire pentru a transmite un semnal, pentru ca Rusia să intre într-o logică de disponibilitate privind criza din Ucraina, iar „concluzia părții americane este că Rusia nu a dat semnale în ceea ce privește o construcție pozitivă”.

Întrebat dacă rușii vor o nouă Ialta, ca în 1945, Diaconescu a răspuns sec: „Da”. Apoi a continuat: „Așteptările lor țin de faptul că, la un moment dat, SUA ar determina, înăuntrul NATO, partenerilor europeni, să retragă garanțiile de securitate ale NATO pe aliniamentul din 1997”. „Deci, noi, cei primiți în alianță după 1990, să nu mai beneficiem de aceste garanții de securitate, urmând ca, privind situația din aceste zone, să intrăm într-un context de negociere în care nu am fi implicați, exact ca la Ialta, și care, în mod evident, ar duce la recunoașterea unei zone de influență a Rusiei. Nu e interpretarea mea, este exprimarea lor”, a punctat diplomatul.

Practic, Cristian Diaconescu a explicat că rușii au cerut americanilor, la negocierile din Arabia Saudită, o nouă împărțire a sferelor de influență și o decizie fără ca țările implicate să fie consultate, lucru considerat „extrem de complicat și de grav”, exact ca la Ialta.

El a menționat că rușii nu au cerut însă ieșirea propriu-zisă a României din NATO, ci „retragerea forțelor militare americane, un dezinteres în ceea ce privește asigurarea securității în Marea Neagră”.

Diplomatul a mai subliniat că „Statele Unite au refuzat, în acest moment, un astfel de aranjament”, dar nu avem garanții că acest lucru nu se poate schimba în viitor.

Ce s-a întâmplat la Ialta în 1945

Conferința de la Ialta, din februarie 1945, a fost o întâlnire importantă între liderii celor trei mari puteri aliate din Al Doilea Război Mondial: Winston Churchill (Marea Britanie), Franklin D. Roosevelt (SUA) și Iosif Stalin (Uniunea Sovietică). Scopul conferinței a fost stabilirea ordinii post război în Europa, dar, foarte important, și împărțirea sferelor de influență, precum și soarta Germaniei naziste înfrânte.

Concret, conferința de la Ialta a fost momentul în care Europa a fost împărțită între Vest (SUA, Marea Britanie) și Est (Uniunea Sovietică/Rusia), ceea ce a dus la dominarea Europei de Est de către sovietici. Mai simplu spus, România a fost abandonată de Occident și lăsată sub controlul rușilor, care au instaurat regimul comunist.

Trump i-a cerut lui Zelenski să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară

Afirmațiile lui Diaconescu au venit la câteva ore după ce preşedintele american Donald Trump şi-a înăsprit atacul la adresa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, numindu-l un dictator.

De asemenea, în contextul în care Trump a discutat doar cu președintele rus Vladimir Putin despre pacea din Ucraina, Trump l-a sfătuit pe Zelenski „să se mişte rapid”, altfel riscă să piardă ţara.

„Un dictator fără alegeri, Zelenski ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”, a ameninţat Trump.

Liderii europeni în alertă, după ce Trump a discutat cu Putin despre pacea din Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a organizat miercuri, 19 februarie, a doua întâlnire informală după tentativa lui Donald Trump de a prelua inițiativa asupra procesului de pace din Ucraina. De data aceasta, la discuțiile de la Paris au fost invitate și alte țări care nu au fost chemate prima dată. Printre țările care au participat au fost România, Norvegia, Canada, Lituania, Estonia, Letonia, Cehia, Grecia, Finlanda, Suedia şi Belgia.

Emmanuel Macron a cerut reuniunea de urgenţă a liderilor europeni din cauza îngrijorărilor majore referitoare la încercările lui Donald Trump de a prelua controlul asupra procesului de pace din Ucraina. Practic, Trump a exclus liderii europeni din negocierile de pace dintre SUA și Rusia privind războiul început acum 3 ani, fapt ce a nemulțumit cei mai puternici lideri din Europa.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    GoguDemagogu 20.02.2025, 10:04

    La Ialta doar s-a consfințit situația de fapt, trupele sovietice fiind deja pe teritoriul României. Acum nu exista niciun motiv obiectiv ca să fim "pasați" Rusiei.

  • Avatar comentarii

    sormar 20.02.2025, 12:33

    Vai de noi, a ajuns lumea pe mâna unor habarnişti. Singura lor grijă e să facă afaceri şi nu pricep nimic din politica externă mondială. Ruşii îi duc cu zăhărelul, le vând pielea ursului din pădure. Trump a muşcat imediat momeala că va putea exploata resursele din Donbass şi Doneţk pe care le controlează ruşii. Dar oare poporul ucrainian ce spune, face pace cum dictează rusul după ce a rezistat 3 ani? Avâd n vedere reacţia clasei politice de la Kiev la invectivele adresate ieri lui Zelensky, nu prea aş crede. Iar Europa cu siguranţă va ajuta Ucraina, dacă aceasta va dori să se apare în continuare.

  • Avatar comentarii

    Monseur 20.02.2025, 13:32

    Pai care ar fi problema trupelor straine din Romania, daca RuZZia nu vrea sa invadeze si alte state?

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!