Videoclipul prezentat de ministerul rus, îi arată pe șeful marinei ruse, amiralul Nikolai Yevmenov, și alți doi ofițeri stând în fața a aproximativ 100 de membri ai Forței Navale, sâmbătă, la Sevastopol.

Crucişătorul Moskva, cea mai importantă navă din flota rusă a Mării Negre, s-a scufundat joi seară, după ce, în cursul nopții de miercuri spre joi, la bordul navei a avut loc o explozie care a produs avarii considerabile.

Kievul a anunțat că Moskva fost lovită, în noaptea de miercuri spre joi, de două rachete Neptun lansate de forţele ucrainene. Rușii au negat însă atacul și au spus că un izbucnit incendiu la bord a provocat o explozie din camera muniției, iar scufundarea, produsă în timp ce nava era remorcată spre port, a fost provocată de o furtună pe mare.

Mai mult, ministerul rus al Apărării a indicat joi că echipajul format din peste 500 de persoane a fost „evacuat spre alte nave ale Flotei ruse din Marea Neagră care se aflau în apropiere”.

Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul
Recomandări
Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul

Ucraina a avut însă o altă variantă. O responsabilă militară ucraineană susține că furtuna – evocată și de partea rusă ca motiv al scufundării crucișătorului – a împiedicat salvarea și evacuarea echipajului.

Deși Rusia n-a recunoscut că au murit marinari, câteva zeci de persoane, printre care un preot, veterani ai marinei și locuitori ai orașului Sevastopol, au organizat vineri o ceremonie pentru a deplânge pierderea crucișătorului Moskva. Un bărbat a adus atunci o coroană mortuară pe care se putea citi inscripția „pentru navă și marinari„.

Russia Ukraine Military OperationIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
Șase zodii au norocul scris în frunte în următoarele 12 luni. Vor avea cel mai mare succes și o viață îmbelșugată
FANATIK.RO
Șase zodii au norocul scris în frunte în următoarele 12 luni. Vor avea cel mai mare succes și o viață îmbelșugată
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Elle.ro
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
Observatornews.ro
Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus
HOROSCOP
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI