Se toarnă ultimul strat de asfalt pe noul drum de legătură spre Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava. Proiectul de 23,77 milioane de lei va crea o rută alternativă de 5 kilometri între cartierul Burdujeni și aeroport, având conexiune directă la Autostrada A7.
Noul drum de legătură spre Aeroportul Suceava a intrat în etapa finală. Deși termenul din contract este martie 2027, președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Șoldan, a precizat marți, 4 august, că ritmul susținut al lucrărilor va permite deschiderea circulației încă din 2026.
Drumul, care are aproape cinci kilometri, pleacă din strada Plevnei, din cartierul sucevean Burdujeni, și ajunge în apropierea aeroportului, unde se va conecta, printr-un sens giratoriu, cu DJ 290A și, în viitor, cu breteaua de acces la Autostrada A7.
„Se toarnă ultimul strat de asfalt, cel de uzură, iar dacă ritmul lucrărilor se menține, drumul ar putea fi deschis circulației încă din acest an, deși termenul contractual este martie 2027”, a spus președintele CJ Suceava.
După finalizarea asfaltării vor continua lucrările la sistemul de scurgere a apelor, semnalizarea rutieră, montarea parapetelor și amenajarea sensului giratoriu din zona aeroportului.
Investiția are o valoare de 23,77 milioane de lei, fiind finanțată din bugetul Consiliului Județean Suceava.
„Noul drum va asigura o rută alternativă spre aeroport, iar prin sensul giratoriu se va conecta direct cu DJ 290A, parcarea aeroportului, Centrul Economic Bucovina și, în viitor, cu breteaua de legătură la Autostrada A7”, a mai precizat Gheorghe Șoldan.