Oficialii eleni au declarat, vineri, că saloanele de coafură și librăriile se vor redeschide în timpul sezonului de Crăciun, dar va ține închise majoritatea celorlalte magazine. Cele mai multe restricții continuă până pe 7 ianuarie pentru a contribui la stoparea răspândirii coronavirusului, relatează Reuters.
Școlile, restaurantele și tribunalele vor rămâne închise până pe 7 ianuarie, prelungind blocajul pe care guvernul l-a impus în noiembrie, al doilea în acest an, după o creștere agresivă a infecțiilor cu COVID-19.
Într-un briefing televizat, purtătorul de cuvânt al Guvernului Stelios Petsas a spus că bisericile se vor deschide numai pentru slujbele de Crăciun și de Bobotează în 25 decembrie și 6 ianuarie, cu un număr limitat de participanți.
Magazinele sezoniere, care vând doar articole de Crăciun, s-au redeschis luni. Deoarece spitalele grecești rămân sub presiune, alte magazine cu amănuntul vor rămâne închise pentru public, a spus Petsas.
În perioada 14 decembrie-7 ianuarie, oamenilor li se va permite să își colecteze comenzile din magazine, deoarece companiile de curierat au fost supraîncărcate, a adăugat el.
Grecia a înregistrat 121.253 de cazuri de coronavirus și 3.370 de decese în total.
Țara a instituit primul său lockdown la nivel național la scurt timp după apariția primelor cazuri de COVID-19, în luna februarie.
Grecia a fost nevoită să-și redeschidă sectorul turistic vital, principal ramură de venit a țării, în sezonul de vară. A înregistrat o creștere rapidă a cazurilor din octombrie, în principal în nordul Greciei.