Alexandru Tufan și Bogdan Petrescu, membri ai Asociației “Metrou Ușor”, au vorbit la Interviurile Libertatea LIVE despre soluțiile de transport de care duce lipsă cartierul de afaceri Pipera Sud. Printre acestea se numără și faptul că două linii importante ale RATB se opresc sub podul peste calea ferată din zonă, deși dacă și-ar prelungi traseul cu aproximativ un kilometru, ar ajuta la descongestionarea stației de metrou Pipera.

“În prezent, nu există o linie RATB în zona aceea. Putem remarca în schimb faptul că ambele linii de RATB – dacă e să vorbim de liniile de zi, căci mai sunt şi trei linii de noapte -, vorbim de linia 112 şi linia 135, întorc în prezent sub Pasajul de la C.F.R. Constanța, respectiv nu trec pasajul peste calea ferată”, explică Alexandru Tufan.

#salvatipipera | Asociația “Metrou Ușor”: Liniile RATB preorășenești până în Voluntari ar degreva stația de metrou Pipera

Autobuzele RATB întorc pe sub pasajul care leagă Bucureștiul de orașul Voluntari. (sursa: GoogleMaps)

“Pe vremuri, RATB deservea Ilfovul cu zeci de linii, inclusiv indicative urbane, deci tarif de oraș. În Voluntari, în Jilava, în Măgurele. S-au desfiinţat la un moment dat, în 2004, când s-a schimbat legea şi s-a stabilit că între judeţe nu poate exista decât transport interjudeţean. Şi s-a legiferat un anumit număr de linii, care e licitat către transportatori privaţi. Aparent, la vremea aceea nu a existat legislaţia care să permită RATB să participe la aceste licitaţii. Ulterior, s-au introdus o parte dintre liniile preorăşeneşti, pe bază de contracte cu Primăria Generală. Dar niciodată nu s-a avut în vedere ca Bucureştiul să colaboreze cu Voluntariul pentru liniile RATB. Voluntariul a avut reţeaua sa de transport urban care intră în Bucureşti. Sunt acele câteva linii care ajung în Colentina. Este o linie care chiar trece prin Pipera şi ajunge până în cartierul Tei, şi acolo întoarce”, explică și Bogdan Petrescu.

Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”
Recomandări
Via Transilvanica, descrisă de călătorii care au străbătut integral traseul de 1.400 de kilometri: „Vei afla poate că ești mai puternic decât credeai”

RATB ar degreva stația de metrou Pipera 

“Cred că RATB ar trebui să colaboreze cu Primăria Voluntari, să semneze un contract. Nu ştiu dacă e nevoie de o linie preorăşenească, cum s-a făcut în celelalte cazuri. Mai există excepţii de linii care intră puţin în cadrul altui oraş, cum intră linia 301 în Băneasa, în Voluntari. Aşa ar putea să intre şi aici, cam un kilometru până la giratoriul de la intrare în Pipera, unde se termină zona de birouri. Ar fi un mare plus pentru oraş, insesizabil pentru frecvența liniilor RATB respective. Consider că e ceva care se rezolvă mâine, cu un pic de efort legislativ.  Acestea ajung direct de la staţia de metrou Aurel Vlaicu şi astfel se poate degreva staţia de metrou Pipera”, conchide reprezentatul Asociației „Metrou Ușor”.

Campania #salvatipipera este o inițiativă a cotidianului Libertatea, susținută de Trustul de Presă Ringier România.

Trimite-ne imagini și videoclipuri la numărul de WhatsApp +40 0729.729.000 sau scrie-ne despre cum crezi tu că ar trebui salvată Pipera la adresa de e-mail salvatipipera@libertatea.ro

Urmărește grupul de Facebook #salvatipipera și povestește-ne cum îți este afectată viața de zi cu zi din cauza nepăsării autorităților.

Industria auto, noua fabrică de șomeri a Europei. „Mai mulți producători se luptă pentru o plăcintă mai mică”
Recomandări
Industria auto, noua fabrică de șomeri a Europei. „Mai mulți producători se luptă pentru o plăcintă mai mică”

Citește și:

#salvatipipera | Cum arată intersecția A3 cu Șoseaua Petricani. Când va fi inaugurată autostrada – VIDEO

#salvatipipera/ Mesajul lui Traian Mihu, primul IT-ist din Pipera, fost angajat la ICE Felix, pentru tineri: „Trebuie să tratezi lucrurile la serviciu ca în familie”

#salvatipipera / Ciprian Ciucu, consilier general al Bucureștiului: Primăria Capitalei ar trebui să declare prioritară această zonă – VIDEO

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Țara vecină cu România unde au fost descoperite sute de tone de aur. O adevărată comoară se află în sub pământ și este evaluată la miliarde de dolari
FANATIK.RO
Țara vecină cu România unde au fost descoperite sute de tone de aur. O adevărată comoară se află în sub pământ și este evaluată la miliarde de dolari
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile” + Alimentul inedit la care nu poate renunța
GSP.RO

Gara din România construită după modelul celor din Austria, considerată cândva una dintre cele mai frumoase din țară, a renăscut din ruine. A redevenit cel mai atractiv obiectiv al orașului
FANATIK.RO
Gara din România construită după modelul celor din Austria, considerată cândva una dintre cele mai frumoase din țară, a renăscut din ruine. A redevenit cel mai atractiv obiectiv al orașului
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Imaginile dezastrului în județul Galați, după ploile torențiale. Puhoaiele au inundat străzi și au ajuns la acoperișurile caselor
Observatornews.ro
Imaginile dezastrului în județul Galați, după ploile torențiale. Puhoaiele au inundat străzi și au ajuns la acoperișurile caselor
Horoscop 14 septembrie 2024. Balanțele au ocazia de a se elibera, fără să facă nimic special, de griji prin înlocuirea lor cu gânduri mai bune
HOROSCOP
Horoscop 14 septembrie 2024. Balanțele au ocazia de a se elibera, fără să facă nimic special, de griji prin înlocuirea lor cu gânduri mai bune

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI