Conform documentului menţionat, şi în 2012, numărul de condamnări în dosarele DNA-ul a crescut cu peste 150% faţă de anul 2011, respectiv 743 de persoane au primit sentinţe de condamnare, dintre care opt sunt demnitari. Raportat la calitatea persoanelor, s-a dispus trimiterea în judecată a 332 de persoane care au ocupat funcţii de conducere, control, demnităţi publice ori alte funcţii importante, dintre care amintim: şapte demnitari, un consilier personal al ministrului, un vicepreşedinte de Consiliu judeţean, zece magistraţi, 17 avocaţi, 31 de poliţişti, un director al DGIPI, 28 de lucrători vamali, şapte comisari de Gardă Financiară, 12 inspectori fiscali (trei directori şi opt inspectori DGFP, un inspector ANAF), un vicepreşedinte de sindicat, un rector, un prorector, zece directori de companii/societăţi naţionale, 13 directori din alte instituţii publice etc. Ca şi în anii precedenţi, corupţia în instituţiile de aplicare a legii a constituit o prioritate a activităţii DNA, dovadă fiind faptul că, din cei 803 inculpaţi persoane fizice trimişi în judecată, 13% îşi desfăşurau activitatea în instituţii de aplicare a legii. Au fost condamnaţi definitiv cinci magistraţi, 71 de poliţişti, 45 de inculpaţi din instituţii financiare de control şi alte instituţii de control (lucrători vamali, comisari ai Gărzii Financiare, inspectori fiscali, etc.). Au fost mai fost condamnaţi definitiv 12 avocaţi, iar prin hotărâri nedefinitive 14 avocaţi.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.