Bărbatul în vârstă de 38 de ani, a refuzat să oprească mașina la cererea polițiștilor. A urmat o urmărire ca în filme, iar fugarul, care era băut și nu avea nici permis de conducere, s-a oprit în cele din urmă în curtea unor oameni din comuna Bărbulești. Aceștia s-au certat cu polițiștii, acuzându-i că le-a fost încălcată proprietatea.

“În urma verificărilor a reieșit că bărbatul, în vârstă de 38 de ani, este din localitatea Barcanesti, și nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. De asemenea, în urma testării cu aparatul Drager, rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat, pentru Libertatea, Ludmila Dascălu, purtător de cuvânt al IPJ Ialomița.

Fugarul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, urmând să fie reținut.

De asemenea, atât bărbatul, cât și o femeie care se afla în autotusim au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 20.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.