Documentul ce conţine 18 semnături ale unor părinţi a ajuns, vinerea trecută, la conducerea colegiului. Părinţii au cerut explicit înlocuirea de la disciplina de istorie, dar şi din calitatea de diriginte a profesorului Sorin Sitea, invocând mai multe nereguli care, în opinia lor, ar fi imputabile dascălului. Dintre acestea, printre altele elevii vorbesc de  „presiunea psihică pe care o exercită asupra acestora prin descurajarea în mod vădit de a avea rezultate bune sau, dacă au acele rezultate, minimalizarea şi bagatelizarea acelor rezultate; favorizarea fiicei sale şi a grupului de elevi ce iau în particular ore cu dumnealui prin aplicarea unui sistem de notare diferit decât în cazul celorlalţi elevi, în defavoarea celor din urmă; presiunea psihică, exercitată asupra elevilor prin ameninţări directe sau voalate, cu expresii jignitoare şi termeni peiorativi; corectarea testelor scrise cu rea-voinţă, cu părtinire şi lipsă de profesionalism, fără a afişa baremul de corectare“, arată ziaruldeiasi.ro.

Acuzații similare au mai existat

Profesorul Sorin Sitea a negat toate acuzațiile explicând că mai fost vizat de susțineri similare şi în urmă cu patru luni, când a fost verificat de şcoală şi de către inspectorat. „La acel moment, ISJ a efectuat o anchetă, şcoala a efectuat o anchetă, iar la finalul acestei analize a reieşit că acele alegaţii nu se confirmă“, a spus Sorin Sitea. Acesta a catalogat acuzaţiile din memoriul părinţilor ca fiind „false, neadevărate şi calomnioase“, precizând că nu are nimic de ascuns. Situația va fi discutată marți într-o comisie, cu conducerea școlii.


Citește și: MUȘAMALIZARE! Trei ani și niciun responsabil după moartea copiilor infectați cu E.coli. La copiii morți la Pitești s-au găsit infecții nosocomiale!


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.