Scandal în Mamaia. Cinci indivizi au fost reținuți de către polițiștii din stațiunea Mamaia după ce au provocat un scandal într-un club și au scos cuțitele în timpul răfuielii.
Scandalul a izbucnit duminică dimineață în jurul orei 6.40. Oamenii legii au fost sesizați prin 112 că două grupuri s-au luat la bătaie în club, iar apoi au fost scoși afară, unde conflictul a continuat.
Conflictul prindea proporții, fiind implicate peste 10 persoane, iar unele au scos și cuțitele, La fața locului au fost trimise două echipaje de intervenție ale Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis“ Constanța. Aceștia i-au pus la pământ pe cinci dintre cei mai agresivi, restul reușind să fugă.
La fața locului au fost găsite trei cuțite, dar nici unul dintre cei încătușați nu a recunoscut că le-ar aparține. Propietarii acestora vor fi stabiliți de către criminaliști, pe baza amprentelor.
Cei cinci suspecți - doi din Constanța, doi din Ialomița și unul din Călărași - au fost conduși la sediul poliției Mamaia pentru audieri, urmând ca la finalul acestora, procuroru să decidă ce măsuri se vor lua.