Într-un răspuns transmis ziarului, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș recunoaște că directoarea de la Școala Gimnazială Nr. 7 din Borșa a știut de cazul profesoarei care a fost înregistrată când își agresa elevii, dar l-a ținut ascuns. IȘJ a demarat luni, 26 octombrie, la două săptămâni de la incident, o cercetare disciplinară, ”al cărei rezultat îl veți afla la finalul anchetei”.
Filmarea cu cadrul didactic care lovește mai mulți elevi este făcută pe 12 octombrie.
Ce spune IȘJ Maramureș, sub semnătura inspectorului scolar Anca Hendea-Costin:
Biroul de presă al ISJ Maramureș mai precizează că ”în seara zilei de sâmbătă, 24 octombrie 2020, Inspectoratul a fost informat despre situația creată la Școala Gimnazială Nr. 7 Borșa și a demarat acțiunile care se impun. A fost contactată telefonic doamna director, care ne-a confirmat existența incidentului, desfășurat în data de 12.10.2020”.
Duminică, 25 octombrie, IȘJ sesizat Poliția Maramureș pentru verificarea faptelor.
Luni, 26 octombrie, începând cu ora 8.00, echipa de control IȘJ s-a aflat în școală, efectuând verificări. Au fost purtate discuții cu personalul școlii, cu părinți ai elevilor, cu doamna profesoară din filmare, cu consilierul școlar, cu elevii, în prezența directorului înlocuitor și a unui membru al C.A.
”La finalizarea cercetării administrative vă vom comunica rezultatele acesteia”, a mai transmis IȘJ Maramureș.