Dumitru Radu Popescu a murit, a anunțat scriitorul Radu F. Alexandru. „Ne-am îmbogățit cu opera lui monumentală”

„Azi, 2.01.23, ora 4.30, a părăsit această lume tristă academicianul Dumitru Radu Popescu, unul dintre cei mai mari scriitori ai României. Ne-a îmbogățit cu o operă monumentală, de o valoare excepțională: proză, teatru, poezie, critică literară. Și-a trăit viața într-o desăvârșită onestitate. A fost un coleg și un prieten ireproșabil.

Durerea e prea mare și cuvintele sunt prea sărace pentru a cuteza acum, și în acest loc, evocarea binemeritată. Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i dea liniștea de care atât de multă vreme a fost vitregit”, a transmis, în postarea sa de pe Facebook, Radu F. Alexandru. Textul a fost supraintitulat „Acest înger trist”.

„Legenda Dumitru Radu Popescu ne-a părăsit. Mai singuri și mai săraci în literatura română”, a reacționat și Mircea M. Ionescu.

„Autorul Vânătorii regale ne-a părăsit la o vârstă patriarhală (87 de ani) și lasă literaturii române o solidă operă, greu de neglijat. Păcat, desigur, că a fost – trei decenii – membru al Comitetului Central al PCR și a condus Uniunea Scriitorilor în faza finală, uluitor de absurdă și de sumbră, a dictaturii lui Ceaușescu. Spun păcat nu pentru că omul DRP n-ar fi făcut, inclusiv din aceste funcții, destule lucruri bune pentru obștea sa, ci pentru că PCR avea mai mare nevoie de el (pentru a se legitima) decât invers…”, a notat, tot pe Facebook, Teodor Baconschi.

Recomandări

Român cu Lamborghini, acuzat de ANAF că nu poate justifica investiția. Fiscul a evaluat bolidul la 1,8 milioane de lei și a cerut impozit pe venit. Cum s-a terminat procesul

„Onest, orgolios, talentat și inovator”

„Cert este că, după 1989, a rămas productiv, dar s-a estompat deliberat din viața publică, deși a devenit… academician. Această decență expiatorie – într-o vreme când atâția alți «foști» atacau furibund începutul sinuos al democrației – va salva, sper, memoria acestui ardelean fundamental onest, orgolios, talentat și inovator”, a mai scris Baconschi.

• Academia Română și Uniunea Scriitorilor nu postaseră nicio informare despre deces până la ora redactării acestei știri.

Autor deosebit de productiv, DR Popescu este una dintre figurile emblematice ale culturii române, având o operă vastă, ce cuprinde proză, teatru, poezie, eseuri şi scenarii de film.

Membru corespondent, din 24 octombrie 1997, şi membru titular, din 24 martie 2006, al Academiei Române, Dumitru Radu Popescu a fost director general al Editurii Academiei Române (din 2006) şi vicepreşedinte al Consiliului Știinţific Editorial. Între 1981 şi 1989, DR Popescu a fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.

A debutat în 1953

A debutat în 1953 cu versuri şi proză în ziarul „Crişana” din Oradea, iar în 1954 a avut loc debutul său în proză în revista „Steaua”.

A publicat volume de proză: „Fuga” (1958), „Zilele săptămânii” (1959), „Umbrela de soare” (1962), „Fata de la miazăzi” (1964), „Vara oltenilor” (1964), „Somnul pământului” (1965), „Duios Anastasia trecea” (1967) și „Prea mic pentru un război atât de mare” (1969).

Recomandări

Cum s-a format ciclonul devastator de la Marea Neagră care a afectat sudul litoralului. Experții ClimaMeter: „Evenimentul, provocat de schimbările climatice” STUDIU

A semnat romane precum „F” (1969), „O bere pentru calul meu” (1974); „Ploile de dincolo de vreme” (1976), „Împăratul norilor” (1976), „Iepurele şchiop” (1981), „Oraşul îngerilor” (1985), „Dumnezeu în bucătărie” (1994), „Truman Capote şi Nicolae Ţic” (1995), „Săptămâna de miere” (1999), „Falca lui Cain” (2001) și „Întoarcerea tatălui risipitor” (2009).

De la romane la teatru și scenarii de film

A publicat volumul de versuri „Câinele de fosfor” (1982) și a scris piese de teatru precum „Vara imposibilei iubiri”, „Visul” și „Pădurea cu pupeze”.

A publicat mai multe volumele de teatru: „Aceşti îngeri trişti” (1970, pentru care a primit Premiul I.L. Caragiale al Academiei Române), „Piticul din grădina de vară” (1972), „Rezervaţia de pelicani” (1983), „Moara de pulbere” (1987), „Dragostea e ca şi o râie” (1995), „B. Stoker şi Contele Dracula” (2000), „Cucul de fier” (2004), „Domnul Fluture şi doamna Fluture” (2006), „Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen” (2007), „Diavolul aproximativ” (2008).

S-a remarcat şi ca scenarist, semnând scenarii pentru filmele „Un surâs în plină vară” (1963 – distins cu Premiul cinematografiei pentru cel mai bun scenariu – Mamaia 1964), „Balul de sâmbătă seara” (1969), „Prea mic pentru un război atât de mare ”(1969), „Păcală” (1974), „Duios Anastasia trecea” (1979), „Căruţa cu mere” (1982), Rochia albă de dantelă” (1989, regia Dan Piţa), „Triunghiul morţii” și „13″.

Recomandări

Avertismentul lui Putin: NATO va fi în război cu Rusia dacă permite Ucrainei să lanseze rachete cu rază lungă de acţiune

Piesele de teatru sau volumele sale în proză au apărut în numeroase ţări (Anglia, Bulgaria, Cehia, China, Federaţia Rusă, Franţa, Germania, India, Italia, Japonia, Letonia, Lituania, Macedonia, Polonia, Serbia, Slovacia, SUA, Suedia, Ucraina, Ungaria).

Dintre premiile şi distincţiile obţinute de-a lungul timpului pot fi amintite:

• Premii ale Uniunii Scriitorilor (1959, 1964, 1973, 1981, 2008)
• Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova
• Premiul Asociaţiei Criticilor de Teatru
• Premiul „Vuk Karagici” (Premiul Scriitorilor din Balcani).

În 2012, a fost răsplătit cu Premiul de Excelenţă în cadrul Galei Premiilor Contemporanul, iar în 2017, a obţinut Premiul Naţional pentru Proză „Ion Creangă” Opera Omnia.

Dumitru Radu Popescu s-a născut la 19 august 1935, în localitatea bihoreană Păuşa, într-o familie de învăţători, potrivit „Dicţionarului general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, 2006) şi „Dicţionarului scriitorilor români” (Editura Albatros, 2001).

După ce a absolvit şcoala primară în comuna Dânceu, judeţul Mehedinţi, a urmat cursurile Şcolii Normale „Iosif Vulcan” (1946-1949), apoi cursurile Liceului „Emanoil Gojdu” din Oradea (1949-1953), conform paginii de Facebook a Academiei Române Filiala Cluj-Napoca.

Între 1953 şi 1956 a studiat la Facultatea de Medicină Generală din Cluj-Napoca, pe care a abandonat-o după trei ani, pentru a se înscrie, tot la Cluj, la Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, luându-şi licenţa în 1961.

Foto: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro