Documentele, extrem de valoroase pentru istoria literară, fac parte din moștenirea de familie a Veronicăi Micle și se află în prezent în posesia unui colonel din Statele Unite.

Statul român urmează să cumpere 120 de scrisori originale, parte din corespondența dintre poetul Mihai Eminescu și Veronica Micle.

Prețul fiecăreia este estimat între 8.000 și 12.000 de euro. Achiziția reprezintă una dintre cele mai importante operațiuni de recuperare a patrimoniului cultural din ultimii ani.

Într-un interviu acordat Euronews România, ministrul Culturii, András Demeter, a explicat demersul Guvernului.

„Sunt mandatat chiar de Guvernul României, după ce le-am prezentat oportunitatea de a achiziționa de pe piața liberă, pentru că nu suntem în situația exercitării dreptului de preemțiune, corespondența dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle, care a fost acum câțiva ani publicată, dar corespondența în original este acum posibil a fi achiziționată, și suntem acum în negocieri, în formarea unei echipe de negociatori, pentru a repatria această corespondență.”, a spus ministrul Culturii, conform sursei citate.

Scrisorile urmează să fie aduse în România din SUA după finalizarea negocierilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (8)
Avatar comentarii

Inginer 10.11.2025, 09:08

Bine că avem bani... cu tot respectul pentru \"poetul nepereche\", nu-i cam mult? Iar Eminescu nu e chiar cunoscut la nivel internaţional, deţinătorii scrisorilor (chiar, cum le-or fi obţinut?) precis ştiu asta şi mai ştiu şi că n-au nicio şansă să le vândă cu preţurile astea pe piaţa liberă.

Avatar comentarii

parpalache 10.11.2025, 09:11

Ce-i trebuie chelului?Tichie de margaritar!

Avatar comentarii

BabaVanda 10.11.2025, 12:44

E mult, prea mult! Odata ce au fost publicate, ca foto, de ce mai avem nevoie de ele in original? Prea scump, un milion. Sigur, pentru satifacerea mandriei nationale, e bine sa le avem, dar nu cu un milion.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.