Un bloc cu 20 de apartamente din Târgu Mureș a rămas, miercuri, fără alimentare cu gaz metan, după ce au fost depistate scurgeri de gaz pe casa scării, în urma sesizării unui miros înțepător, relatează Ardeal News.
„Ca măsură de siguranță, furnizarea gazelor naturale a fost întreruptă pe un tronson până la remedierea defecțiunii. Douăzeci de apartamente au rămas temporar fără alimentare”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș.
Totodată, pompierii au ventilat casa scării, însă evacuarea locatarilor nu a fost necesară.
La fața locului au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN și o ambulanță SMURD.
Echipa companiei de distribuție a gazelor a efectuat măsurători specifice, confirmând prezența gazului natural în zona respectivă.
Incidentul vine la 5 zile după ce o explozie puternică a distrus o parte dintr-un bloc de locuințe din sectorul 5 al Bucureștiului, pe Calea Rahovei. Deflagrația a provocat avarii semnificative structurii clădirii, punând în pericol siguranța locatarilor.
Explozia devastatoare a lăsat în urmă morți, oameni grav răniți, pagube uriașe și o mulțime de întrebări despre cauzele incidentului care ar fi fost cauzat de o scurgere de gaz, posibil rezultată dintr-un scurtcircuit electric care ar fi avariat o conductă.