„Clujenii sunt invitați să contribuie activ la conturarea uneia dintre cele mai așteptate sărbători ale orașului! Zilele Clujului, ajunse anul acesta la cea de-a XIII-a ediție, se vor desfășura în perioada 22-25 mai 2025. Până atunci, Primăria municipiului Cluj-Napoca lansează apelul de idei și propuneri de proiecte pentru programul evenimentului”, a transmis Primăria, într-un comunicat citat de Monitorul de Cluj.

Termenul limită pentru transmiterea propunerilor este 23 aprilie. „Fiecare ediție prinde viață datorită implicării universităților, instituțiilor, ONG-urilor, companiilor, asociațiilor și cetățenilor care își doresc să transforme orașul într-o scenă a ideilor și energiei pozitive”, au transmis organizatorii.

1,4 milioane de lei vor fi cheltuite de la bugetul local pentru organizarea ediției din 2025 a Zilelor Clujului.

Potrivit unui barometru cultural realizat periodic de către Institutul Național de Cercetare și Formare Culturală, după Capitală, Cluj-Napoca este orașul din România cu cea mai mare vitalitate culturală. Anual, în municipiu au loc peste 1.500 de evenimente culturale și aproape 100 de de festivaluri, dintre care numeroase beneficiază de recunoaștere internațională, consolidând profilul Clujului ca un pol cultural și turistic de referință.  

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Cine a câștigat dezbaterea dintre George Simion și Nicușor Dan. Profesorul Andrei Țăranu: „George Simion trebuie să își depășească propriul electorat”
Adevarul.ro
Cine a câștigat dezbaterea dintre George Simion și Nicușor Dan. Profesorul Andrei Țăranu: „George Simion trebuie să își depășească propriul electorat”
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
O polițistă din SUA a fugit în ultima zi de muncă cu un deținut condamnat pentru crimă. Finalul poveștii i-a șocat pe toți
Observatornews.ro
O polițistă din SUA a fugit în ultima zi de muncă cu un deținut condamnat pentru crimă. Finalul poveștii i-a șocat pe toți
Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme
HOROSCOP
Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI